Fiecare sistem de educatie are Finlanda lui

In Finlanda (si in tarile nordice, in general) educatia e o prioritate nationala: sistemul de educatie este sustinut 100% de catre stat. Cand afirmam acest lucru, mai suntem obligati sa adaugam si faptul ca in aceste tari, pentru ca statul sa poata sustine educatia pentru toti copiii, impozitele platite de fiecare contribuabil sunt foarte mari. Caci statul nu e Dumnezeu, ci toti cetatenii finlandezi penru Finlanda, toti cetatenii danezi pentru Danemarca, toti cetatenii norvegieni pentru Norvegia, etc.

In Romania sunt peste un milion de copii de varsta scolaritatii obligatorii care nu se mai afla in sistemul de educatie si nimanui nu-i pasa ce se intampla cu ei. Educatia e doar pe hartie o prioritate nationala. In practica, fiecare parinte trebuie sa se descurce. Diferitele forme de privatizare din educatie au atins cote alarmante, ceea ce face din Romania una din tarile unde inegalitatile din sistemul educativ cresc (alarmant pentru altii, dar nu pentru puterea politica din Romania, fie de stanga, fie de dreapta).

Românii privesc insa cu jind la reforma finlandeza din educatie: copiii finlandezi se duc la 7 ani la scoala, copiii finlandezi invata jucându-se, copiii finlandezi beneficiaza de metode active…. Celor care practica acest discurs, mai putin le place sa le spui ca totusi, pentru o tara unde e atata fericire la scoala, procentajul de sinucideri in rândul tinerilor e cam mare. Adica mai sunt probleme pe care nici finlandezii nu au reusit sa le rezolve.

Si de-ar fi singura problema din educatia finlandeza ! La ultima testare PISA, Finlanda a pierdut locul de lider modial. Tarile asiatice sunt in evolutie spectaculoasa in ceea ce priveste aceste anchete din educatie. De aceea finlandezii se trezesc si spun ca e nevoie de o reforma in educatie pentru secolul al 21-lea. Presa româneasca nu sufla o vorba despre cauzele care au dus la aceasta decizie a Finlandei de a revedea sistemul sau de educatie. Niciun cuvintel despre banii cu care e finantat atat sistemul de educatie finlandez cat si reforma proiectata. Se insista pe aspecte formale, gen profesorii finlandezi au un master in educatie fara a se merge mai departe pentru a intelege si care e continutul acestui master. Sau, in Finlanda, copiii merg la 7 ani la scoala, fara a se intreba asupra nivelului mediu de cultura si educatie a familiilor finlandeze (incomparabil cu cel al familiilor din Romania, tot la nivel mediu)

Stai atunci si te intrebi: oamenii politici români ce sa faca ? Afla ca e un master in educatie in Finlanda, pun si ei unul, doua ori mai multe in România (diplome sa fie, competentele didactice le lasam pe mai tarziu). Afla ca in Finlanda copiii merg la scoala la 7 ani. Ii pun si ei pe copiii români sa vina la scoala tot la 7 ani, ori chiar mai tarziu. Aceasta este reforma-pospai care se face de un sfert de secol in Romania. De aceea nimic nu merge cum trebuie, desi, scolari silitori si dornici sa recupereze intarzierile istorice, românii nu inceteaza sa copieze forme de gândire educationala de la altii.

Nicio reforma de substanta nu va reusi in educatie daca nu va porni de la problemele românesti si de la intelegerea in ansamblul lor a solutiilor pe care alte sisteme de educatie le-au formulat pentru probleme asemanatoare. De aici trebuie plecat in regandirea educatiei românesti, nu de la exemplele care ne plac (sau plac unei anume orientari politice efemere).

Publicat în Arhiva, Controverse | Lasă un comentariu

Lectii fara program : verba volant

D-l Cristi Danilet tine lectii de educatie juridica pentru cine îl solicita, primeste, vrea sa-l asculte. Vine apoi pe forumuri, spune ce-a facut, primeste felicitari, like-uri sau nimic (asta daca nu sunt atacuri la persoana) si … merge mai departe, se pregateste pentru o alta lectie. Face bine ceea ce face numai ca eficacitatea educationala a activitatii domniei sale si a altora care fac asemenea lui mi se pare destul de redusa.

Pentru a obtine efecte durabile si a orienta ori chiar transforma comportamente in acord cu nevoile societatii moderne în care vrem cu totii sa traim, e nevoie de programe, adica de oameni care sa orienteze in scop de învatare atât lectiile celor ca d-l Danilet (caruia i s-ar putea cere, de exemplu, sa-si selecteze într-un fel cazurile pentru elevii dintr-un liceu in care gradul de delincventa e foarte ridicat si altfel intr-un liceu unde nu se pune aceasta problema) dar si sa adauge acestor lectii alte lectii si mai ales sa organizeze diferite alte activitati care sa duca mai departe asemenea lectii.

Lectiile trebuie puse in legatura unele cu altele într-un program. Iar asta nu o poate face decât profesorul.

D-l Danilet poate face lectii, dar ramâne judecator. Avocatul/avocata sau avocatii care-l însotesc pot face si ei lectii, dar ramân avocati. Medicul si asistentul/asistenta care merg în scoli pentru a da lectii de viata sanatoasa si prevenire a bolilor, pot face acest lucru foarte bine. Ramân insa medic si asistent/asistenta. Preotul (imamul, rabinul, pastorul, etc.) poate merge si el sa dea lectii la scoala, dar ramâne preot.

In scoala moderna si in societatea cunoasterii, nu esti profesor prin faptul ca esti un avocat ori judecator bun. Nu esti profesor pentru ca esti medic bun. Nu esti profesor nici macar daca esti preot bun (oare pe câti « am sa-mi ridic in cap » facând aceasta ultima afirmatie ?). Esti profesor numai când stii sa introduci coerente, sa dai un sens de învatare lectiilor care vin si de la judecator, si de la preot, si de la medic si de la altii.

Daca ieri, erai profesor pentru ca stiai sa faci lectii , astazi, dupa cum vedem, lectiile pot veni din diferite locuri. Nu e suficienta activitatea propriu-zisa de predare pentru a fi profesor.

A fi profesor astazi înseamna a sti sa faci sa functioneze un program de învatare atractiv pentru elevi, util pentru societate si în acord cu dezvoltarea stiintifica a domeniului cunoasterii pe care-l reprezinti.

Publicat în Câte ceva despre educatie, Controverse | 2 comentarii

Puterea justitiei si puterea educatiei

 

 

E curatenie generala in clasa politica româneasca. Nu trece zi in care sa nu aflam de câte o retinere sau trimitere în judecata a unei persoane considerate pâna mai ieri de neatins. Justitia pare a-si fi gasit menirea si în România,  iar asta nu poate decât sa ne bucure.

Justitia functioneaza astazi ca o putere in stat, ceea ce înseamna ca si-a dezvoltat instrumentele si capacitatea de actiune strategica in asa fel încât reuseste sa impuna supunere in fata legii chiar si din partea celor care ani la rând s-au considerat deasupra oricarei legi.

Daca vrem sa întelegem mai bine ceea ce se întâmpla, nu putem sa nu observam ca de fapt astazi puterea judecatoreasca « se razboieste » atât cu sine (sunt retinute persoane certate cu legea din propriile rânduri) cât si cu celelalte puteri ale statului (trei dupa unii, patru dupa altii ) : legislativa, politica si informationala (presa si audiovizualul). Se încearca (sper sa si reuseasca) instituirea unui echilibru de puteri in stat care sa-i permita acestuia sa-si indeplineasca functiile institutionale.

In aceste conditii nu putem sa nu ne întrebam  în ce masura poate justitia sa schimbe si educatia din Romania.

Poate revendica avocatul ori judecatorul o legitimitate in a face educatie asemanatoare cu aceea a preotului, care sa se situeze deasupra profesorului, responsabilul traditional de problemele educationale ?

Oricine poate revendica orice într-o societate tânara care-si cauta identitatea.

Atunci, sa întrebam altfel. In ce masura ar fi benefic pentru România de mâine sa asteptam de la avocat si judecator sa ne spuna cum sa facem educatie ?

Cât interfereaza puterea justitiei cu puterea educatiei ? Cât si la ce nivel se situeaza frontierele care le despart ? Pâna la urma, este educatia o putere în stat ori formula e o simpla inventie retorica?

Circula in spatiul virtual o vorba (spuneti-i citat) a lui Nelson Mandela care, in calitate de ambasador UNESCO ar fi spus ca: „Educatia este arma cea mai puternica pe care o putem folosi pentru a schimba lumea”. Educatia e o „arma”, deci are putere. Putem folosi puterea educatiei, dupa cum putem folosi puterea justitiei, a politicului, a informatiei, a elaborarii de legi pentru a schimba o lume sau o ordine sociala cu alta. Nu stiu cum a continuat Mandela ideea si daca a precizat undeva ca si educatia, la fel ca justitia, presa, informatia, politica, sunt in cele din urma instrumente ale caror efecte depind de finalitatea pe care le-o acorda cei care le utilizeaza.

Educatia e intr-adevar o arma puternica, dar care poate schimba o lume in bine sau in rau. Depinde cum, de cine si in ce scop e folosita. Se vorbeste mult in studiile interesate de rolul si locul social si politic al educatiei despre asa-numitul paradox brutal al lui Steiner (un cercetator german din educatie) care a fost primul ce a aratat ca 22.3% dintre cei care faceau parte din Divizia mortii a lui Hitler, erau absolventi de facultate, iar 18,9% dintre ei aveau chiar doctorat. Asta in conditiile in care doar 2-3% din populatia Germaniei de atunci avea studii universitare. Nivelul înalt de educatie nu i-a împiedicat pe acestia sa provoace atrocitatile pe care le stim cu totii. Putem, fireste, discuta in ce masura l-au urmat acestia pe Hitler pentru ca erau educati si în ce masura au fost programati prin educatie sa-l urmeze. Aceeasi discutie ar putea avea loc si pornind de la exemple românesti ale tortionarilor din închisorile comuniste. Au fost chiar toti oameni fara educatie ?

Educatia este o arma, este o putere, dar nu reprezinta o garantie a unei evolutii sociale pozitive. Cel putin nu in sensul pe care-l dam noi astazi. La fel si justitia. In timpurile regimului comunist am avut judecatori, avocati, tribunale, legi, facultati de drept, etc. Dupa cum stim foarte bine acum, ca si in educatie, prin simplul fapt ca le-am avut nu inseamna ca am beneficiat si de o garantie a unei evolutii sociale pozitive. Este provocarea majora a justitiei de astazi care trebuie sa instituie si sa mentina echilibrul de puteri din stat, asigurându-se în acelasi timp si de faptul ca se asaza pe sine într-o directie pozitiva. MCV-ul pe baza caruia si-a construit buna parte din capacitatea de actiune strategica ce începe sa dea roade azi foloseste si in acest scop.

Care e puterea justitiei in educatie ? Care e puterea educatiei in justitie?

Ca sa introduc un posibil prim raspuns la aceste întrebari, voi folosi o metafora anatomica. Cu totii suntem alcatuiti din carne si oase. Chiar daca exista unele diferente in functie de gen, vârsta, etc., scheletul fiecaruia dintre noi seamana cu al celorlalti semeni. „Carnea” însa, chiar daca prezinta unele asemanari de la unul/una la altul/alta, ne deosebeste mai mult decât ne aseamana. Ne da in primul rând distinctia aceea de care fiecare avem nevoie pentru a ne identifica.

Justitia intr-o societate e responsabila de schelet, asigura coloana vertebrala a acesteia. Educatia e responsabila de ceea ce asigura specificitate scheletului, de ceea ce-l face sa fie unic si totodata asemanator. Chiar daca una fara alta nu pot functiona la parametri optimi, puterea justitiei si puterea educatiei au obiecte diferite de actiune ceea ce conduce la finalitati diferite.

E fundamental in justitie ca toti sa fie egali in fata legii. E fundamental in educatie sa tinem seama si sa dezvoltam personalitati specifice (unice chiar).

Justitia trebuie sa transeze, sa desparta clar grâul de neghina, cum spune un proverb românesc. Educatia trebuie sa lege, sa construiasca sentimentul de apartenenta la un neam, la un continent, la o lume.

Pe cât se pot sprijini reciproc, cele doua puteri se pot si încurca una pe alta daca-si confunda finalitatile si instrumentele si daca nu-si respecta autonomia (ceea ce nu exclude, fireste, supravegherea reciproca).

PS. In acest articol formularile “puterea justitiei” si “puterea judecatoreasca” sunt sinonime. De asemenea, justitia si justitia sociala sunt privite ca doua concepte diferite. Articolul nu se refera decat la justitie. Despre justitia sociala, vom vorbi cu alta ocazie.

Publicat în Câte ceva despre educatie, Controverse | Lasă un comentariu