Bacul lui Reforma împarat

Alt bacalaureat, alt liceu, alt ucenic si alt membru de comisie cu experienta.

“Doar n-ai sa le tai aripile de la inceputul examenului. Iti dai seama, le distrugi tot viitorul,  daca-i pici, s-a terminat cu ei. Au pierdut un an. Ca la facultate se ocupa tot ce-i mai bun din vara. Trebuie sa stea, saracii, un an intreg pe tusa. La varsta asta, sa astepti un an e greu tare… Si cine stie, cine mai stie ce se mai schimba pana la anul. Ca la noi, ca la nimeni. Of, Doamne, of … Dar cand te gandesti la bietii parinti … uite, eu intotdeauna la ei ma gandesc, nu pot sa nu ma gandesc …  spera si ei sa le gaseasca un rost mai repede …  la cat de grea e viata in ziua de azi, numai parinte sa nu fii. Tu acum esti tanar, dar acusica vin si la tine copiii, s-ai sa vezi cum e.

“Dar daca nu stiu chiar nimic ?” intreaba alt ucenic. Alt membru de comisie isi drege vocea si raspunde cu indignare zgomotoasa: “Cum sa nu stie, mai, cum sa nu stie, ei stiu daca tu ai grija cum ii intrebi. Daca-i iei dintr-o data cu “ai citit poezia sau romanul” normal sa se sperie si sa nu stie ce sa spuna. E examen doar … Au emotii, saracii de ei !!! N-ai fost la sedinta cand a venit inspectorul de la Bucuresti ? Ala de ne-a zis ca de-acum trebuie sa uitam 80% din ce-am invatat in facultate. Ca la universitati au ramas pe vechi, predau discipline tot cum stiu ei. Numai la noi in preuniverstar tre’ sa parcurgem arii curriculare ca sa formam competente … De competente au nevoie copiii astia, nu de discipline prafuite. Ca universitarii nu si-au mai schimbat cursurile de cand erau ei tineri, de pe vremea raposatului. Spun si ei ce stiu. Si-i vezi ce salarii au …. ” “Da, da” mormai usor convins alt ucenic.

Discutia de mai sus are loc pe soptite, fiind  intrerupta, la intervale regulate, de intrarea si iesirea unor candidati sau candidate.

Fiecare stie foarte bine ce are de facut. Cine intra, arata buletinul, alege biletul, ia foaia de ciorna si se indreapta in directia indicata cu un gest scurt, dar profesional de alt membru de comisie. Pentru cine iese protocolul e ceva mai incurcat. Trebuie sa-i prezinte comisei biletul de examen, iar apoi, sa spuna ceva, ca sa treaca timpul, ca oricum nu-l asculta nimeni. Alt membru de comisie si alt ucenic in vremea asta isi soptesc vorbe numai de ei stiute.

Alt ucenic e tot mai morocanos si incruntat, gandindu-se cat de mari sunt salariile prin universitati, cand greul tot preuniversitarul il duce.  Alt membru de comisie  continua imperturbabil povestea despre durerile parintilor de elevi si viitorul fara speranta al tinerimii de astazi. “Sa le dam o sansa la oral, ca mai vedem noi dupa aceea. Facem si noi o pomana… S-apoi, la romana ca la româna, dar la matematica ii termina, saracii de ei… Si-ti dai seama, parintii … viitorul … sarmanii …”

Trece si examenul oral fara incidente majore.

La scris, ziua sta sa dea in clocot. Infierbantata de Dumnezeu, de candidati, parinti, profesori si de toti care primisera ordin de sus ca bacul sa se desfasoare in buna pace si intelegere. Pasamite, ajunsese Reforma imparat si prin orasul acela. Maturase tot in calea lui si incurcase multe din cele oranduite.

Tezele au fost cantarite, numarate,  amestecate, iar cantarite, numarate si abia in cele din urma repartizate egal intre examinatori. Abia primisera pachetele de corectat, ca alt ucenic si alt membru de comisie sunt invitati pentru un scurt instructaj in biroul directorului.

Iar in birou, pe scaunul directorului, nimeni altul decat directorul liceului. Zambeste …. se intereseaza cum merg treburile, daca totul e in regula si comisia beneficiaza de cele mai bune conditii de lucru. Alt membru de comisie da asigurari mieroase ca examenul merge ca pe roate si ca intreaga comisie e cum nu se poate mai multumita.

Incurajat de vestile bune, directorul continua cu acelasi zambet profesional. “Am si eu aici niste liste. Astia 15 sunt la dvs., iar astia 20 la dvs. Aveti semnele de recunoastere in dreptul fiecaruia. Tot acolo gasiti si pragul minim de care au nevoie candidatii. Asta asa, sa aveti o ideea despre ce se asteapta de la dvs. Ca daca vrei sa faci un bine, macar sa-l faci pana la capat, nu sa-l lasi neterminat … ” Rade cu subîntelesuri.

Semnele de recunoastere sunt cele clasice: randuri taiate si scrise din nou, cuvinte in paranteza la inceputul cate unei pagini, propozitii sau fraze specifice, etc.  Alt ucenic arunca o privire incurcata pe foaia de la director.  Numai la unul din cei 15 de pe lista lui pragul minim asteptat e 9, in rest, vreo cativa de 8 si cei mai multi nu viseaza decat un biet 7. “Rezonabil”, e primul gand, nu vor note mari.

Insa alt ucenic nu-si opreste gandul la atat de putin lucru si, sarmanul de el, ii da drumul slobod mai departe. Ii vine asa dintr-o data ca: “La sedinta cu inspectorul de la Bucuresti s-a spus si ca Reforma imparat a dat porunca aspra in anul acela ca directorii de licee sa nu calce prin scoala in perioada examenelor. Sa nu fie niciun fel de discutii … ”

In tot acest timp, directorul povesteste cu naduf cat de greu e sa conduci o scoala in timpurile astea incerte: “Stiti, ne-au mai ajutat si pe noi unul, altul … avem obligatii … intelegeti. Ca la cati bani primim de la stat, nu s-ar fi facut nimic in scoala asta. Vedeti santierul care sta sa-nceapa. Refacem instalatia de incalzire din scoala. Totul e cu bani din sponsorizari …”

Fara vreo pregatire prealabila, alt ucenic intrerupe istorisirea marilor realizari cu bani pompati direct de mediul economic prin canale numai de director stiute si intreaba: “D-le director, dar dvs. de ce sunteti astazi in liceu ? Stiu ca regulamentul va interzice lucrul acesta … Va amintiti, si se intoarce catre alt membru de comisie care-l priveste siderat, la sedinta cu inspectorul de la Bucuresti  ne-a spus ca directorul nu are ce cauta in liceu cand sunt examene”.

Dupa aceasta scurta nesupunere, primul care-si revine si ia cuvantul e chiar directorul. Si-a pierdut zambetul si amabilitatea. Vorbeste grav si responsabil. “Dvs. sunteti tanar si mai aveti multe de invatat. Pai daca nu vin aici, credeti ca se misca ceva ? Santierul acesta trebuie supravegheat. Nu stiti ca la noi, nimeni nu face nimic daca nu-i pazit. Ce, stie Reforma imparat din birourile lui din capitala cum ne descurcam noi aici, in teritoriu !!! ”

Alt ucenic nu e convins. L-a cuprins frica. Si-a amitit ca inspectorul de la Bucuresti i-a asigurat ca nu-i de gluma si ca toti vinovatii vor fi aspru sanctionati. Spune bolmojind, mancandu-si parca fiecare cuvant imediat ce-l rosteste: “Eu nu stiu ce sa zic, da’ mie mi-e frica de lista asta. Daca vine cineva si ma controleaza … Daca vine, eu ce fac …Imi pare rau, ma duc sa-mi termin treaba ca daca pierd trenul de la sapte seara, trebuie sa ma duc la ocazie … Si e prea scump.”.

Alt ucenic pune foia cu cele 15 nume si semne particulare pe masa din biroul directorului si se intoarce la lucru. Peste cateva minute, vine si alt membru de comisie. Are amandoua listele in mana. Reincepe discursul… saracii, viitorul, parintii, facultatea … Alt ucenic nu opune rezistenta, vede si el cat de grele sunt timpurile … Nu vrea sa stie de lista directorului si atat. Pune notele care trebuie ca sa nu-l mai bata nimeni la cap. Oricum, un singur om nu poate schimba prea multe in tara asta.

Se incheie examenul cu bine.  Fiecare a avut ce-a vrut: candidatii note, organizatorii de bac pace si intelegere. Doar jurnalistii locali sunt nemultumiti. Insa nimanui nu-i pasa de ei.

Alt ucenic pleaca in concediu. Ca in fiecare an, merge la tara, la bunici. Aer curat, liniste, bunica si bunicul ii fac toate voile. Vacanta ideala trece repede.

Intors acasa, alt ucenic arunca o privire prin corespondenta pe care mama i-o asezase ca de obicei pe masuta de langa telefon. Ii atrage atentia o vedere cu turnul Eiffel.  ”Parisul, ei, Parisul … poate odata ajung si eu pe-acolo. Cine stie …” isi spune cu neincredere in sinea lui. Zambeste cand vede ca salutarile ii vin de la alt membru de comisie. Examenele astea, mai aduna uneori laolalta si oameni …

Anul scolar trece cat ai clipi. Vine alt bac. Acelasi alt ucenic are urechea ciulita la telefon. Asteapta sa-l sune si pe el cineva sa-i spuna in ce comisie a fost repartizat. Telefonul se incapataneaza si tace in cea mai mare parte a timpului. Iar cand suna, la capatul celalalt al firului e unul ori altul dintre cunoscuti,  parinte de elev in prag de bac, care intreaba de adresa vreunui profesor. Prilej pentru ca acelasi alt ucenic sa afle prin ce comisii au fost trimisi colegii sai. Eroul nostru e cam trist pentru ca-si planificase din vreme ca, din banii de la bac, sa-si cumpere un covor in camera din fata. Ochise unul chiar in vitrina de la magazinul din colt. Il aratase si mamei. Ba chiar bunica il vazuse odata cand a trecut prin oras.

Intr-un tarziu, cand isi pierduse orice speranta ca in camera din fata va avea un covor nou la inceputul verii, acelasi alt ucenic primeste un telefon ciudat. E inspectorul de la judet care-l intreaba cu voce grava daca poate sa treaca pe la el cat de repede pentru ca are ceva important sa-i spuna. Se cunosc de multa vreme, desi de cand a ajuns inspector nu s-au mai vazut decat de doua-trei ori. Din lipsa de timp. A inspectorului.

Acelasi alt ucenic alearga intr-un suflet la casa inspectorului, curios sa afle despre ce este vorba.

“Stiai ca esti pe lista neagra a inspectoratului?” ii spune inspectorul de la judet in loc de “buna seara”.  Acelasi alt ucenic face ochii cat cepele. Nu, nu stia, nici de lista neagra, nici de prezenta lui in chiar sânul unei asemenea liste. Zambeste buimac si raspunde: “Nu, da’ de ce ?”

“Pentru ca nu-ti vezi de treaba ?, continua inspectorul de la judet. Ce-ai facut la bacul trecut ? De ce nu-ti tii gura ? E treaba ta sa-l controlezi pe ditamai directorul liceului, sa-i spui unde trebuie sa fie si unde nu ? ”

Acelasi alt ucenic se dumireste incetul cu incetul in ce situatie l-a pus un gand nerod. Gandul, gandul acela e de vina, nu ghinionul. Daca era pe lista neagra, nu putea fi tras la sorti pentru vreo comisie… Doamne, ce simplu era … Si el care se gandise ca numele i-o fi fost lovit de ghinion !!!

Odata incheiata partea moralizatoare, inspectorul de la judet ii spune cu fermitate: “Uite ce e: i-a murit mama unuia care trebuia sa mearga maine la liceul X. Omul are acum de pregatit inmormantarea. Te duci tu in locul lui ? Da’ fii atent, daca te duci, ai grija, te porti cum trebuie, mi-am asumat eu raspunderea pentru tine, am spus ca te cunosc de-o viata si esti de treaba …”

Acelasi alt ucenic se lumineaza la chip: va avea in sfarsit un nou covor in camera din fata. Si pe altarul noii ucenicii pierdute apare la orizont un alt tânar membru de comisie de nadejde.

Epilog

Alt membru de comisie s-a intors de la Paris, iar in anul urmator a iesit la pensie, multumit ca si-a putut indeplini un vis drag de tinerete. Directorul liceului e tot director la acelasi liceu. Nu l-au saltat politistii. E director apreciat pentru ca face multe pentru scoala cu bani din mediul privat. Se uita la televizor si se minuneaza de cate se mai intampla pe la altii. Inspectorul de la judet e tot inspector, la Minister insa. Alt membru tanar a fost tras la sorti in toate comisiile de examen. Viseaza inca sa ajunga la Paris. Deocamdata n-a trecut frontiera decat la bulgari.

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/bacul-lui-reforma-imparat/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>