Ce universitati dispar ?

Despre MOOCs (Massive Open Online CourseS) se vorbeste cu mai multa insistenta de la inceputul acestui an. La Forumul economic mondial de la Davos de la sfarsitul lui ianuarie 2013, o “masa rotunda filantropica” a avut ca tema “Educatia online schimba lumea”.

O fetita de 12 ani, Khadijah Niazi din Lahore, Pakistan a fost invitata sa-si povesteasca experienta de formare online. Avea doar 10 ani cand a urmat un curs de introducere in inteligenta artificiala pe platforma Udacity. Intre altii, la respectiva masa rotunda au participat, Larry Summers, fost presedinte al universitatii Harvard, Peter Theil, finantator in domeniul MOOCs, Sebastian Thrun, co-fondator al Udacity, Daphne Koller, co-fondatoare a platformei Coursera (http://authenticlearning.wordpress.com/2013/01/31/revolutionline-edu/ ).

Daca inainte de Davos 2013, despre MOOCs se auzea mai mult prin cercurile academice, dupa aceea fenomenul a explodat in spatiul public. Exista trei modele principale  sau trei nise strategice pe care le vizeaza principalele platforme care au MOOCs ca domeniu de activitate.

Udacity

In ordinea cronologica a aparitiei, prima e platforma Udacity si are ca tinta principala profesorii renumiti, ale caror cursuri sunt dorite de un numar mare de studenti. Infiintata oficial in iunie 2011 de Sebastian Burkhard Thrun, David Stavens si Mike Sokolsky, Udacity isi datoreaza numele sloganului “audacious for you, the student” (“indraznet pentru tine, studentule”).

Cel mai cunoscut dintre fondatorii Udacity este Sebastian Burkhard Thrun, informatician de origine germana, profesor la Universitatea din Stanford, considerat in 2011 al cincilea intr-un top al creativitatii in domeniul afacerilor. MOOCs puse la dispozitie de Udacity sunt in special din domeniile stiintifice (biologie, afaceri, informatica, matematica, fizica, statistica). Succesul Udacity se masoara prin numarul mare de inscrisi la cursurile pe care le ofera. Este celebru exemplul cursului de Introducere in inteligenta artificiala care a adunat nu mai putin de 160 000 de studenti din intreaga lume.

Odata cu dezvoltarea altor platforme cu acelasi obiect de activitate, pentru Udacity devine tot mai dificil sa-si mentina pozitia pe piata formarii online. Precizarea nisei strategice devine astfel decisiva pentru supravietuirea platformei. Cei care conduc Udacity sunt mai putin interesati de a oferi “o vitrina” institutionala  pentru universitatile partenere (cum se intampla in cazul Coursera) si mai mult in a propune cursuri a caror valoare sa fie certificata de rezultatele studentilor la examene. E o provocare importanta care deocamdata pune probleme. La inceputul lui 2013, Udacity a incheiat un partenariat cu Universitatea de stat San Jose pentru a difuza online cursuri de algebra si statistica. Partenariatul a fost insa suspendat in iulie 2013, cand mai mult de jumatate de studenti au ratat examenele.

Sa mai adaugam si faptul ca Udacity este astazi o societate comerciala care e finantata de fonduri cu capital de risc.

Coursera

Lansata oficial in aprilie 2012 (activitatea propriu-zisa a inceput insa inca din a doua parte a lui 2011), Coursera este a doua platforma care isi propune sa puna la dispozitie MOOCs. Este fondata de doi informaticieni de la Universitatea din Stanford, Andrew Ng si Daphne Koller. Ca si Udacity, Coursera e finantata de diferite fonduri cu capital de risc (s-ar parea ca a adunat pana acum vreo 65 de milioane de dolari din astfel de fonduri, de peste trei ori mai mult decat Udacity). Deocamdata, MOOCs oferite pe aceasta platforma sunt gratuite, dar in curand va exista si formula unui abonament premium destinat diferitelor categorii de utilizatori.

Spre deosebire de Udacity care vizeaza in primul rand profesorii capabili sa adune un numar mare de studenti la cursurile lor, Coursera se orienteaza catre partenariatele institutionale. Aceasta platforma isi asigura in primul rand sustinerea din partea presedintilor si rectorilor celor mai renumite institutii de invatamant superior din lume. Planul de afaceri contine cateva idei interesante care ar merita aprofundate intr-un articol separat.

Acest model de difuzare care privilegiaza filiera institutionala face ca astazi Coursera sa fie platforma care ofera cursuri din cele mai multe domenii stiintifice (inclusiv umanistice si stiinte sociale). Universitatile partenere ale Coursera provin din 20 de tari (Australia,Canada, China, Danemarca, Franta, Germania, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Rusia, Singapore, Corea de Sud, Spania, Elvetia, Taiwan, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite. Studentii care participa la MOOCs provin din 190 de tari, iar numarul acestora a crescut intr-un mod spectaculos: in octombrie 2011 erau 111 479, iar in octombrie 2013 sunt 5 266 200.

Cu asemenea rezultate, fireste ca fondatorii Coursera ocupa, in aprilie 2013,  locul al doilea in topul 100 al Time, pentru cele mai influente persoane din lume (dupa Malala Yousafzai, Michelle Obama, Steven Spielberg care isi impart primul loc).

In octombrie 2013, Coursera a incheiat un acord cu Departamentul de Stat al SUA care prevede organizarea de centre de invatare pretutindeni in lume. Putem astfel considera ca incepand din acest moment Coursera nu mai e doar o simpla platfoma care pune la dispozitie MOOCs, ci e parte integranta a strategiei “soft power” a SUA.

edX

A treia platforma destinata MOOCs in ordinea infiintarii oficiale (mai 2012) este edX. Spre deosebire de Udacity si Coursera, edX nu are in spate persoane, ci institutii de invatamant superior: Massachusetts Institute of Technology (MIT) si Harvard University care au participat fiecare cu câte  30 de milioane de dolari, fonduri proprii. Daca primele doua platforme si-au precizat orientarea comerciala, edX continua sa functioneze ca ca un proiect non-profit. Sunt peste 1 milion si jumatate de utilizatori ai edX care urmeaza cursurile oferite de 29 de universitati.

E interesanta nisa strategica pe care o vizeaza edX. A incheiat partenariate cu universitati din SUA, China, Mongolia si India care prevad utilizarea cursurilor edX in cadrul metodei “claselor inversate” (“flipped classrooms”). La originea acestei metode pedagogice se afla un profesor de fizica de la Universitatea din Harvard, Eric Mazur, despre care v-am vorbit intr-un articol anterior publicat in Contributors (http://www.contributors.ro/editorial/vrem-o-universitate-ca-afara/)

Dezvoltarea extrem de rapida si la scala mondiala a MOOCs arata ca invatamantul superior se afla astazi intr-un moment extrem de important al evolutiei sale. In cele din urma, e absolut normal ca in societatea cunoasterii, competitia esentiala sa se dea pentru cunoastere.

Universitatile din Europa occidentala si MOOCs

Mari universitati din Europa occidentala au inteles acest lucru si, cum era de asteptat, au reactionat pe cale institutionala. Aceasta a facut ca platforma Coursera sa se bucure de mai mare succes in Europa decat Udacity sau edX. Suntem inca la inceputul  acestei aventuri, astfel ca nu putem sti ce modele de MOOCs vor avea succes in viitor.

Vor reusi derapajele in materie de calitate a cursurilor de pe Coursera sa orienteze studentii catre MOOCs mai bine controlate ? E de acum celebra experienta istoricului Jon Wiener care s-a inscris la un curs despre Holocaust, unde nu prea a inteles mare lucru (http://www.thenation.com/article/176036/inside-coursera-hype-machine#axzz2e8AoPWTr ).

Deocamdata, universitatile din Europa occidentala nu au astfel de preocupari. Par a fi luat lucrurile in serios si incep sa dezvolte diferite strategii de vizibilizare institutionala online.

Unii, cum e cazul Sciences Po, din Paris, apeleaza la “artileria grea” si propun MOOCs sustinute de profesori renumiti. In ianuarie 2014 va debuta MOOC-ul lui Bruno Latour intitulat “Espace mondial et Humanités scientifiques”. Cursul se va desfasura in limba engleza (https://www.france-universite-numerique-mooc.fr/courses/SciencesPo/05004/Trimestre_1_2014/about )

Altii, cum e Universitatea din Geneva, mizeaza atat pe cursuri individuale cat si pe cursuri oferite de un colectiv de profesori (https://www.coursera.org/unige ). Tot la Universitatea din Geneva, UDREM (Unité de développement de la recherche en éducation médicale) a creat o pagina web de informare asupra istoricului si dezvoltarii MOOCs (http://www.unige.ch/medecine/udrem/Unit/actualites/MOOC.html).

Universitatile românesti si MOOCs

Care e situatia MOOCs in Romania ? Ce cred responsabilii de universitati, profesorii, studentii, parintii acestora si românii in general despre MOOCs ?

Se scrie despre acest fenomen si in presa româneasca. Printre cele mai recente articole (din octombrie 2013) sunt cele ale lui Radu Atanasiu (Democratie prost inteleasa:http://adevarul.ro/news/societate/democratie-prost-inteleasa-1_52711c1ec7b855ff5699d6ad/index.html) si Vlad Andriescu (Ascensiunea fulminantă a platformei online care a schimbat învăţământul :http://adevarul.ro/tech/internet/ascensiunea-fulminanta-platformei-online-schimbat-invatamantul-1_52693361c7b855ff56760fed/index.html ).

Ambele articole prezinta insa fenomenul MOOCs intr-un mod partial, fara a intra in detalii legate de implicatiile strategice importante pentru dezvoltarea invatamantului superior.

Nu am gasit opinii ale rectorilor si studentilor din Romania despre MOOCs decat intr-un articol de la inceputul lui 2013 publicat de Laurentiu Ungureanu in Adevarul si intitulat “Un nou fenomen: „facultatea“ de pe internet” : http://adevarul.ro/educatie/universitar/un-nou-fenomen-facultatea-internet-1_50eed7e856a0a6567e63e373/index.html ).

Cum era de asteptat, studentii români sunt incantati. Ma intreb insa in ce masura putem aprecia calitatea acestor MOOCs doar in functie de aprecierea studentilor.  Cum am aratat mai sus, atunci cand unii specialisti dintr-un anumit domeniu participa la astfel de cursuri (ca istoricul Jon Wiener), observatiile sunt mult mai critice si nuantate.

Rectorul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, profesorul Vasile Işan, considera ca asemenea cursuri „sunt un mod complementar de a oferi educaţie universitară în anumite domenii, pentru anumite discipline care pot fi uşor standardizate şi accesate de un număr mare de cursanţi. În niciun caz nu este un substitut pentru forma de predare, de învăţare în universităţile de tip comprehensiv-multidisciplinar clasice“.

La rândul sau, rectorul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, profesorul Pavel Năstase, spune ca: ” Noi, dacă am vrea să avem cursanţi din alte locuri, ar trebui să facem cursurile tot în engleză, precum platforma Coursera. Pentru asta, trebuie să stăpâneşti foarte bine materiile, trebuie să ai experienţă de predare la forma cu frecvenţă de aproape 10 ani. Abia apoi poţi participa ca profesor.”

Ceea ce inteleg din aceste afirmatii e ca, deocamdata (la inceputul lui 2013), responsabilii unor universitati românesti importante prefera sa evite discutiile despre schimbarile majore pe care le anunta MOOCs in domeniul formarii universitare. Cum insa fenomenul MOOCs a evoluat intr-un mod spectaculos in acest an, se prea poate ca opiniile sa se fi schimbat. De aceea cred ca ar fi extrem de interesanta o dezbatere astazi pe aceasta tema.

Vor disparea universitati ?

In spatele MOOCs se anunta transformari extrem de importante pentru invatamantul superior mondial. Ca si in cazul clasamentelor internationale (unde universitatile românesti nu prea reusesc sa ajunga pe locurile pe care si le doresc) si aici pozitiile de frunte vor fi ocupate de cei care fac regula jocului. Si, cum am vazut in acest articol, “jocul” in materie de MOOCs isi stabileste regulile acum.

In ceea ce priveste universitatile românesti, nu e o problema de bani in primul rand, ci de viziune. De exemplu, cine ii opreste pe responsabilii universitatilor românesti sa incheie partenariate cu edX pentru a utiliza cursurile acestora in regim de “flipped classrooms” ? Sunt cursuri de la MIT si Harvard care ar putea fi puse la dispozitia studentilor de catre institutia româneasca de invatamant superior. E nevoie insa de o schimbare fundamentala in ceea ce priveste metodele pedagogice care e inclusa in principiul claselor inversate. Studentii ar trebui sa vizioneze cursurile acasa si sa le discute apoi in sala de curs. Profesorul ar deveni astfel mai mult un ghid critic decat un transmitator de cunostinte.

Un alt exemplu. Stim ca exista multi tineri români care si-au facut studiile in strainatate si care astazi lucreaza in diferite universitati ale lumii. Este posibil ca nu toti acestia sa aiba un contract de exclusivitate cu institutia la care lucreaza, astfel incat sa fie in masura sa accepte o pozitie profesorala, specifica pentru MOOCs, intr-o universitate româneasca. Coursera e o societate comerciala, se pot negocia partenariate pentru ca asemenea pozitii profesorale sa fie finantate din activitatea de predare. Pentru tinerii specialisti, oportunitatea de a propune cursuri care sa se adreseze publicului din intreaga lume ar putea fi o provocare interesanta. E drept ca o asemenea initiativa curajoasa ar introduce o competitie importanta intre profesorii titulari din universitatile românesti si cei din respectivul departament MOOCs. Nu credeti insa ca toti ar avea de castigat ?

Daca se dezvolta in acelasi ritm ca pana acum, MOOCs vor conduce la disparitia unor universitati. Se vor produce schimbari si in ceea ce priveste definirea centrelor si a periferiilor in materie de invatamant universitar. Se vor transforma disciplinele academice, in special cele umaniste si cele din stiinte sociale.

“Barca” trebuie aleasa in acest moment. Putem opta pentru plânsul “lucid” pe altarul universitatilor duse la pieire de felurite provincialisme, intelese fie dintr-o perspectiva nationala, fie dintr-una mondiala. Putem decide insa si sa actionam, integrând MOOCs cu inteligenta strategica. Cum le-ar fi mai bine universitatilor românesti ?

 

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/ce-universitati-dispar/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>