Ce vești se mai aud prin lumea universitară ?

In aceste zile, pretutindeni în lume, învățământul superior este subiect de discuții: consultări, analize, probleme, soluții, evaluări, rapoarte, măsuri.

Deși în plină criză a vizelor pentru studenții străini extraeuropeni, care i-ar putea afecta serios atractivitatea internațională, Marea Britanie pare în general mulțumită de performațele universităților sale. Potrivit Topului mondial al universităților (QS World University Rankings), ale cărui rezultate au fost date în luna septembrie, deține patru din primele zece universități din lume. Celelalte șase sunt din Statele Unite ale Americii. Legat de acest clasament, singura problemă e că, dupa ce timp de doi ani s-a aflat pe primul loc, Cambridge Univerity este acum depășită de Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite. Realizat pentru prima data în 2004, QS World University Rankings e un clasament al universităților lumii care ia în calcul date referitoare la patru domenii de referință: cercetare, angajabilitate, predare si internaționalizare. In jur de 2000 de universități din lume sunt luate în considerație. Dintre acestea, 700 de universități sunt evaluate, iar clasamentul final ierarhizează primele 400 de universități și domenii științiifice. In 2012, niciuna dintre universitățile românești nu e printre primele 400 din lume. In ceea ce privește clasamentul pe domenii științifice, doar Știintele naturale de la Universitatea din București ocupă locul 398.

In Statele Unite, se discută zilele acestea despre calitatea învățământului superior. Council for Higher Education Accreditation (CHEA) a decis să-și deschidă un departament internațional de asigurare a calității. CHEA, care reprezintă interesele a aproximativ 3000 de universități și colegii americane acreditate, își va alege în această lună un consiliu consultativ care să formuleze principalele orientări pentru noul departament. Potrivit CHEA, importanța asigurării calității în învățământul superior se referă la trei aspecte principale: 1) este un mijloc prin care universitatea îi asigură atât pe cei care-o finanțează (prin taxe și impozite, dacă e vorba despre o universitate finanțată public) cât și guvernul de faptul că activitatea de predare se realizează potrivit standardelor celor mai înalte; 2) le oferă studenților posibilitatea de a compara cursurile oferite de diferite universități astfel încât aceștia să poata alege formarea cea mai potrivită pentru ei; 3) conferă universității recunoaștere, pe plan național și mai ales internațional. In linii generale, această inițiativă americană e o reacție la transformările care au loc în Europa, în legatură cu procesul de la Bologna. Pentru un timp, dezvoltările europene în materie de calitate i-au pus în umbră pe americani, care acum vor să recupereze terenul pierdut. Prin noul sau departament, CHEA dorește să se poziționeze ca mediator între diferitele principii și practici, conflictuale uneori, din învățământul superior mondial, care trebuie comparate și evaluate.

In Rusia, sistemul de învățământ superior e în plină transformare radicală. Guvernul vrea ca, în viitoarea decadă,  universitățile rusesti să devină  adevarate centre de cercetare. Pentru aceasta, vor fi închise aproximativ 20% dintre cele 600 de universități si 30-35% din cele peste 1400 de sucursale ale acestora. Guvernul rus dorește astfel să schimbe fostul model sovietic de învățământ superior, unde activitatea de cercetare era încredințată Academiei, iar activitatea de predare se realiza în universități. Potrivit ministrului educației din această țară, D. Livanov, cea mai mare problema pe care Rusia trebuie să o rezolve ține de managementul neperfomant al universităților. Primele schimbări au început deja să apară. Rectorii a două mari universități de stat (cea din Moscova si cea din St. Petersburg) au fost înlocuiți de președinți numiți actualmente de Vladimir Putin. Asemenea măsuri sunt astăzi aspru criticate de comunitatea academică rusă în numele autonomiei universitare. Este acuzată de asemenea și politizarea tot mai accentuată a conducerilor universităților: dacă inițial președinții trebuiau să fie selectați dintre cercetatorii ruși cu reputație și membri ai Academiei naționale ruse de științe, în noile condiții există suspiciunea că aceștia sunt aleși dintre persoanele apropiate guvernului.

Franța trage învățăminte din comparațiile internationale publicate de curând de OCDE în materie de învățământ superior. De asemenea, la discuțiile recente care au avut loc cu privire la viitorul învățământului superior francez (desfășurate în cadrul așa-numitelor Assises de l’enseignement supérieur et de la recherche) problema cea mai importantă care a fost identificată este legată de caracterul ilizibil al transformărilor produse în acest domeniu. Este nevoie astfel de o simplicare a peisajului învățământului superior francez, astfel încât acesta să devină lizibil atât pentru studenți cât și pentru angajatori. Tot în Franța, un alt organism consultativ (Conseil économique, social et environnemental – CESE), format din diferiți reprezentanți ai societății (sindicate, patronat, asociații, etc.) s-a reunit zilele acestea pe tema învățământului superior. Pentru CESE, atractivitatea primului nivel de formare superioarpă este principala problemă a universităților franceze. Dacă la nivel de master și doctorat lucrurile se prezintă relativ bine, nu același lucru se poate spune despre licență, unde ar trebui revăzute atât metodele pedagogice cât și conținutul programelor de formare, uneori mult prea specializat încă din primul an.

Ultimele noutăți venite dinspre învățământul superior suedez se referă la lupta cu plagiatul studenților. Dupa cum mentionează un raport recent al Agenției naționale suedeze de învățământ superior, din cauza plagiatului au fost suspendați 639 de studenti și au primit avertizare 151. In total, aceasta înseamnă o creștere cu 5 procente față de 2010. Dacă este să comparăm cu 2001, când au fost doar 68 de plagiate, creșterea este și mai importantă. Cele mai multe cazuri de plagiat s-au înregistrat la Institutul de tehnologie (Blekinge Tekniska Högskola) și cele mai puține la Universitea din Gothenburg.

In România se fac declarații cu privire la intenția de schimbare a criteriilor de promovare academică din instituțiile de învățământ superior. Potrivit primului-ministru, actuala Lege a educației naționale ar conține “prevederi aberante, care împiedică promovarea unor noi cadre didactice”: “de un an şi jumătate nu mai promovează profesori tineri, pentru că au fost puse condiţii de aşa natură încât să nu le îndeplinească nimeni”. La randul său, d-na Ecaterina Andronescu, actualul ministru al educației iși afirmă atât preocuparea cu privire la faptul că “la 1 ianuarie, Asociaţia Universităţilor Europene vine şi face o evaluare instituţională pe toate universităţile din România” cât și încrederea că întreaga comunitate academică iși va întări structurile astfel încât să poată îndeplini criteriile de evaluare. Afirmațiile celor doi sunt reproduse după cum au fost transmise de agenția Mediafax.

Inainte de a merge mai departe,  trebuie sa fac două precizări cu privire la declarația d-nei ministru. Nu există o Asociatie a Universităților Europene. Aici este vorba despre European University Association (EUA), care e o asociație a instituțiilor europene de învățământ superior (nu doar a universităților), formată în 2001, prin fuziunea dintre Conferința Rectorilor Europeni (CRE) și Confederația Conferințelor Rectorilor din Uniunea Europeană. In momentul în care s-a format această instituție, s-a discutat îndelung asupra oportunității folosirii cuvântului “universitate” în titulatură, fie la singular, fie la plural. A fost reținută utilizarea singularului pentru că s-a dorit să se promoveze astfel mai bine ideea de universitate europeană, indiferent unde s-ar afla aceasta. Pentru a evita confuziile, numele instituției și abrevierea acestuia nu se traduc, ci este recomandată folosirea lor doar în limba engleză. A doua precizare se referă la formularea “evaluare instituţională pe toate universităţile din România”. Dacă Mediafax nu a greșit, atunci mi se pare o exprimare foarte curioasă. Dupa câte știu eu, o asemenea evaluare nu se poate realiza decât în universități și nu pe universități.

Revenind la problemele legate de învățământul superior și care sunt discutate în aceste zile în diferitele părți ale lumii, trebuie să observăm că pretutindeni, cu excepția României, cuvântul de ordine este performanța. Preocuparea guvernelor și a instituțiilor de învățământ superior este de a asigura cele mai bune condiții pentru îmbunătățirea performanței la acest nivel de învățământ. Este drept că fiecare țară abordează problematica performanței după cum ii este cultura politică și domeniul de acțiune pe care-l vizeaza. Obiectivul rămâne însă același pentru toți, în afară de România, de unde aflăm că trebuie eliminate tocmai criteriile de performanță pentru avansarea în cariera academică. Iar în plus, pentru a întări orientarea spre mediocritate a învățământului superior românesc, mai apare și îndemnul de a “strânge rândurile” pentru a trece cu bine peste evaluările care urmează. Cu alte cuvinte, momentul evaluării nu e unul în care instituția are ocazia să pună în valoare ceea ce a făcut, ci unul de control, pe care trebuie doar să-l treacă și apoi … gata, continuăm tot cum știm noi.  Pare a fi o observatie prea subtilă, dar nu e chiar așa, dacă ne amintim ce spunea fostul rector al Universității din București, Ion Pânzaru, despre cultul raportării din societatea românească: ” Cultura societății românești, se spune deseori, este o cultură a raportării. Știm să raportăm că am făcut ceva, de obicei în condițiile în care ni se spune foarte precis ce avem de făcut. Avem autonomia de a ne determina propriile obiective. Dar avem și capacitatea necesară ? A ști să faci o dare de seamă, nu înseamnă că poți să faci o strategie” (Pânzaru, 2005:9).

Nu sunt semne bune deloc și cum am mai spus-o și cu alte prilejuri, nimeni dinafară nu va veni să facă ordine în materie de educație. EUA vine în Romania să facă evaluări ale universităților, dar este plătită pentru acest lucru. Si costă mult mai scump decât evaluările făcute de ARACIS. De asemenea, rapoartele de evaluare pot face recomandări, dar nu pot constrânge pe nimeni să ia o anumită decizie. Problema prezenței unui număr prea mare de oameni politici ca profesori în universitățile românești a fost deja semnalată de EUA. S-a luat vreo măsură până acum? Și mai e ceva. Am văzut că pretutindeni în lume bate vântul competiției în învățământul superior. Fiecare țară, fiecare universitate, chiar vrea să fie mai bună și încearcă să arate acest lucru în diferite moduri și în funcție de cultura sa politică. Cine și de ce ar avea vreun interes ca învățământul superior din România să devină performant? Un competitor în minus, cu atât mai bine. Pentru a ameliora sistemul de educație românesc, românii sunt singurii care pot și trebuie să acționeze.

Referinte:

Pânzaru, I. (2005). Introducere. In S. Popescu et coll. (Eds.), Ghidul calitatii in învățământul superior (pp. 7-14). Bucarest: Editura Universității din Bucuresti.

Referinte extrase din pagini web:

Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată  până la sfârşitul anului. Are prevederi aberante : http://www.mediafax.ro/social/ponta-legea-educatiei-ar-putea-fi-schimbata-pana-la-sfarsitul-anului-are-prevederi-aberante-10108696

Andronescu: La UMF Târgu Mureş nu se pot constitui departamente maghiare acum, poate la anul : http://www.mediafax.ro/social/andronescu-la-umf-targu-mures-nu-se-pot-constitui-departamente-maghiare-acum-poate-la-anul-10108742

 

Preluat din: http://www.contributors.ro/global-europa/ce-ve%C8%99ti-se-mai-aud-prin-lumea-universitara/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Despre educatie in presa straina, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.