Cercetare, educatie si politici: scurt istoric al aparitiei anchetelor internationale in educatie

Istorisirea incepe in anii 1930, cand invatamantul gimnazial din Europa occidentala si din Statele Unite e in plina expansiune. Se iveste astfel problema gasirii unor modalitati adecvate de evaluare a rezultatelor elevilor deveniti tot mai numerosi. Directori de institute de educatie din Statele Unite, Anglia, Scotia, Franta, Germania si Elvetia se aduna pentru a discuta si a gasi solutii la problemele din sistemele de educatie ale fiecarei tari. In cadrul acestor reuniuni, cunoscute sub numele de International Examinations Inquiry (IEI)cercetatorii isi propun sa identifice cea mai buna metoda de notare (adica cea mai justa), care sa poata fi aplicata intr-un sistem de invatamant aflat in plina expansiune. Pentru aceasta compara metode de evaluare a elevilor din diferite sisteme de educatie si astfel apare pentru prima data ideea unor teste internationale. Psihologii propun testele de inteligenta, ca punct de plecare intr-o asemenea discutie. Unii sunt de acord, altii, precum elvetienii, nu agreeaza ideea, considerand ca acest lucru ar avea un impact negativ asupra relatiei dintre profesori si elevi. Problema intereseaza insa. Incep sa vina la discutii si cercetatori din alte tari, ca Norvegia, Suedia, Finlanda, Olanda, China si chiar Australia. Sunt doar trei asemenea intalniri, doua in Anglia, la Eastbourne in 1931 si Folkestone, in 1936 si una in Franta, la Dinard, in 1938. Evaluari internationale propriu-zise nu s-au facut. Au ramas insa rapoartele de cercetare  elaborate cu acest prilej, unele dintre ele continand minutioase descrieri ale sistemelor de educatie dintr-o perspectiva istorica. Este vorba in special de cele din Suedia, Anglia, Scotia, Germania si Finlanda.

A venit razboiul cand armele au luat locul confruntarii de idei.

Putin peste un deceniu, in 1950, la Conferinta UNESCO de la Florenta se ia decizia infiintarii Institutului de Educatie de la Hamburg. Personalitati renumite in cercetarea din educatie, ca Maria Montessori sau Jean Piaget, participa, in 1951, la inaugurarea noului institut UNESCO, al carui prim director este Walter Merck, profesor de educatie comparata la Universitatea din Hamburg. Acest institut devine gazda unor reuniuni anuale ale elitei stiintifice din domeniul educatiei, din Europa occidentala si din Statele Unite, in special. Modalitatile de evaluare a elevilor si esecul scolar sunt principalele teme ale acestor reuniuni care au loc an de an, la Hamburg, intre 1952 si 1957.

De data aceasta preocuparea nu mai e gasirea unui sistem de notare just, ci identificarea celui mai bun sistem de educatie si a tipului de dovezi care pot sustine aceast lucru. Competitia internationala in materie de educatie incepe astfel sa faca primii pasi.

La reuniunea din 1958, prezidata de William Douglas Wall, director al National Foundation for Educational Research din Anglia si Tara Galilor se ia decizia de a se initia un proiect pilot care sa testeze fezabilitatea evaluarii comparative a sistemelor de educatie din diferitele tari. La acea vreme se vorbea despre un studiu international al functionarii intelectuale. Consiliul Institutului de la Hamburg e de acord cu aceasta idee si, in anul urmator, 1959, Benjamin S. Bloom, de la Centrul de educatie comparata al Universitatii din Chicago prezinta  propunerea de proiect unde se descrie tipul de studiu care este necesar pentru a se examina in ce masura e posibila o evaluare comuna a elevilor din diferite sisteme de educatie. Intre participantii la aceasta reuniune se numara Fernand Hotyat (Belgia), Gaston Mialaret (Franta), Walter Schultze (Germania Federala), Moshe Smilansky (Israel), Jan Konopnicki (Polonia), Torsten Husen (Suedia), Douglas Pidgeon (Anglia), Benjamin Bloom, A. W. Foshay, Donald Super, Robert Thorndike (Statele Unite).

Ideea prinde forma, seduce si-i aduna pe cercetatori o saptamana mai tarziu, la Londra de aceasta data.  Dificultatile sunt enorme, atat pe plan stiintific cat si politic. Dupa cum spun memorialistii acestor intalniri, castigul cel mai mare a constat in faptul ca cercetatori proveniti din diferite culturi au ajuns la un acord asupra faptului ca evaluarea elevilor poate permite compararea sistemelor de educatie.

In 1961 sunt colectate datele. Astfel 12000 de elevi din 12 tari sunt testati, o populatie considerabila pentru acele vremuri, tinandu-se seama de posibilitatile tehnice de analiza a datelor. Tarile care participa la aceasta prima ancheta internationala in educatie sunt: Anglia, Belgia, Finlanda, Franta, Germania (Federala), Israel, Scotia, Suedia, Elvetia (cantonul Geneva), Statele Unite si Iugoslavia.

Analiza datelor se face in Statele Unite si este publicata in 1962. Aceasta prima ancheta a dovedit ca initiatorii proiectului nu s-au inselat: o evaluare comparativa la nivel international este posibila. Cercetatorii vor sa mearga mai departe si sa organizeze o alta ancheta internationala de data aceasta in domeniul matematicii. Doar ca nu mai au acelasi sprijin din partea Institutului Unesco din Hamburg. Se schimbase conducerea, iar cel care era director in acel moment (Saul Robinsohn) nu prea agrea faptul ca un grup de cercetatori independenti sa capete prea multa putere in institutia pe care o conducea. Astfel, in 1962 se discuta aprins si in contradictoriu. Liderul cercetatorilor e acelasi William Douglas Wall care sustinuse, in 1959, studiul de fezabilitate. Disensiunile sunt mari insa si Wall paraseste discutia.

Ramas fara lider, un grup restrans de cercetatori care continua sa creada in acest proiect se reuneste intr-un restaurant din Hamburg pentru a decide asupra strategiei de urmat. Este momentul in care profesorul suedez Thomas Husén este ales sa fie purtatorul de cuvant al cercetatorilor in discutia cu directorul Institutului UNESCO din Hamburg. In acea seara, sansa le surade din plin cercetatorilor. A. W. Foshay (unul dintre cercetatorii americani participanti la discutie) primeste un telefon in care este informat ca Departementul de Stat al Statelor Unite a acceptat sa finanteze proiectul de evaluare comuna a elevilor la matematica. Thomas Husén are astfel un argument in plus, extrem de important, in negocierea de a doua zi cu directorul Institutului UNESCO. Va obtine astfel ca proiectul FIMS (First International Mathematics Study) sa se desfasoare sub auspiciile UNESCO. Directorul institutului, Saul Robinson, accepta in cele din urma ca banii veniti de la americani sa finanteze crearea unei noi pozitii de coordonator international al proiectului in cadrul institutiei pe care o conduce. In aceasta pozitie va fi ales un tanar cercetator, Neville Postelthwaite, venit din Anglia, de la National Foundation for Educational Research. Directorul onorific al proiectului va fi profesorul suedez Torsten Husén. In 1963, echipa este completata de specialistul american in statistica, Gilbert Peaker. Acesta este punctul de plecare al dezvoltarii unei organizatii internationale, International Association for the Evaluation of Educational Achievement (IEA), care, timp de aproximativ 20 de ani va fi singura organizatoare a anchetelor internationale in educatie. Temele anchetelor sunt diferite. Cea mai importanta ramane insa evaluarea comparativa in domeniul matematicii, care, de-a lungul timpului a inceput sa fie cunoscuta sub titulatura TIMMS (Trends in International Mathematics and Science Study). In toata aceasta perioada, Statele Unite sunt printre principalii finantatori ai activitatii IEA.

Rememorând momentul din 1962, cand Departamentul de Stat al Statelor Unite a facut sa incline balanta in favoarea dezvoltarii unor anchete internationale in educatie, Torsten Husén explica interesul pentru astfel de proiecte prin elemente ce tin de razboiul rece. Dupa succesul Sputnik (14 octombrie 1957), americanii au inceput sa-si puna serioase intrebari asupra posibilitatii ca altii pot fi mai performanti decat ei in materie de educatie. Pe langa justificarea politica insa, interesul Statelor Unite pentru anchete internationale in educatie se explica si prin faptul ca, la vremea respectiva exista o preocupare intensa in aceasta tara pentru dezvoltarea unor indicatori sociali. Sa nu uitam ca in 1964 se infiinteaza NAEP (National Assessment of Educational Progress) cu scopul de a urmari si documenta empiric progresul elevilor americani in functie de patru grupe de varsta.

La sfarsitul anilor 1980 apar schimbari importante atat in conducerea IEA cat si in ceea ce priveste preocuparea oamenilor politici cu privire la domeniul educatiei (caci in orice tara, accesul la elevi si la scoli este controlat politic, deci cercetatorii interesati de anchetele internationale au trebuit dintotdeauna sa se asigure de stabilirea unor bune relatii cu politicienii). Educatia costa tot mai mult, e firesc sa creasca si interesul politic pentru rezultatele invatarii. Pe de alta parte, la IEA, profesorul Husén pleaca la pensie, iar locul ii e luat de un alt profesor, Tjeerd Lead, de la Universitatea din Twente, Olanda. Noua generatie a liderilor de la IEA are o viziune diferita despre dialogul cu oamenii politici decat vechea generatie.

Statele Unite, care finantasera timp de 20 de ani activitatea IEA decid sa intrerupa monopolul acesteia in materie de anchete internationale, unul din motive fiind ritmul prea lent al furnizarii datelor de catre cercetatori. Preocupati in primul rand de cercetare, acestia din urma refuzau sa tina seama de cererile oamenilor politici care doreau probe empirice asupra lacunelor sistemelor de educatie. Schimbarea produsa de aceasta decizie a Statelor Unite este brusca si importanta. De la dezbaterea stiintifica  se trece dintr-o data la contradictia ideologica a politicienilor. Jocurile de putere inlocuiesc treptat prudenta stiintifica.

In 1988 si 1991, Statele Unite finanteaza astfel o organizatie americana, Educational Testing Service (ETS) din Princeton pentru a realiza anchete internationale in educatie.  Succesul nu este cel asteptat, in ciuda faptului ca din punct de vedere stiintific sunt introduse inovatii importante (cum e Item Response Theory), care vor fi preluate si de IEA in analiza anchetelor sale. Principala critica se refera la faptul ca ETS a folosit aceleasi elemente constitutive ale chestionarelor (itemi) din testele americane NAEP. De aceea a fost imposibil pentru un astfel de proiect sa se extinda la nivel international.

Strategia Statelor Unite in materie de anchete internationale nu se opreste insa aici. In calitate de principal finantator al anchetelor TIMSS din 1994-1995 (organizate de IEA), impune conditii metodologice multiple, fapt mai putin obisnuit pana atunci. In acelasi timp, Statele Unite cauta aliati in randul guvernelor interesate sa participe la crearea unui dispozitiv de evaluare a sistemelor de educatie pe baza unor criterii diferite de cele practicate de IEA. Scopul acestor actiuni este de a ajunge in 2000 prima tara, la nivel de sistem de educatie, in ceea ce priveste matematica. Din acest moment, anchetele internationale nu mai intereseaza doar cercetatorii , ci impactul politic ocupa primul plan al discutiilor.

Acesta este momentul cand, sub influenta Statelor Unite, OCDE (Organizatia de cooperare si dezvoltare economica) incepe sa se intereseze de domeniul educatiei. Sa nu uitam ca OCDE este o organizatie cu caracter economic in primul rand care actioneaza la cererea membrilor sai. Interesul acesteia pentru educatie are ca scop principal rentabilizarea capitalului uman prin ameliorarea productivitatii si reducerea risipei in finantarea educatiei.

In 1987 are loc la Washigton o Conferinta a OCDE unde, presate de  Statele Unite care beneficiaza si de un sprijin important din partea Frantei, tarile membre ale OCDE decid sa initieze un program de dezvoltare a unor indicatori internationali in educatie care sa fie utili oamenilor politici si sa permita pilotajul politicilor educative din diferite tari. Apare astfel calitatea, ca instrument politic de guvernare a educatiei la nivel international.

Pentru a raspunde cererii tarilor membre, OCDE initiaza in 1988 un proiect intitulat INES (International Indicators of Educational Systems). Scopul principal al proiectului consta in convingerea a cat mai multor tari de a participa la elaborarea unor indicatori care sa permita comparatia sistemelor de educatie pe baza rezultatelor obtinute de elevi la testele de evaluare internationale. Caci, chiar daca Statele Unite obtinusera in extremis un acord la Washington, batalia nu era pe deplin castigata, existand multe reticente ale oamenilor politici in legatura cu necesitatea unor asemenea abordari ale educatiei.

Abia dupa ce ideea realizarii unor asemenea indicatori a inceput sa fie acceptata de tot mai multi responsabili politici din tarile OCDE, programul PISA (Programme for International Student Assessment) a putut sa inceapa. Exista o faza neoficiala, de pregatire a acestuia care incepe in 1995, urmata de faza oficiala, ce debuteaza in octombrie 1997 cand OCDE anunta mai multor institute de cercetare din lume, concursul pentru conducerea organizarii primei anchete PISA. La acest concurs participa trei institutii: Université de Bourgogne, Franta, Boston College, Statele Unite si Australian Council for Educational Research.  Punctajul cel mai mare il obtine institutia australiana care, in 2 februarie 1998 semneaza contractul cu OCDE pentru organizarea anchetelor PISA. Mai trebuie adaugat ca Australian Council for Educational Research (ACER) reprezinta de fapt un consortium format din mai multe institutii care vor prelua diferite aspecte ale programului. Alaturi de ACER se afla: Institutul national olandez pentru cercetare in educatie, Departamentul de educatie experimentala al Universitatii din Liège, Belgia si WESTAT, o companie privata americana, specializata in anchete statistice, care lucreaza in special pentru guvernul Statelor Unite si al carei sediu se afla la Rockeville, in Maryland.

In primavara lui 2000, 180000 de elevi din 28 de tari membre ale OCDE si 4 tari ne-membre (Brazilia, Letonia, Lichtenstein si Federatia Rusa) participa la prima testare PISA. In 2009, numarul tarilor participante ajunge la 65. Asta in timp ce anchetele TIMSS, care continua sa fie organizate de IEA aduna si ele 59 de tari participante in 2006-2007 si 64 de tari in 2011.

Daca in cazul anchetelor TIMSS ale IEA se evalueaza comparativ la scala internationala rezultatele invatarii elevilor si, in interpretarea acestor rezultate, se tine seama de curriculumul pe care l-au parcurs acestia, nu acelasi lucru se intampla si in cazul anchetelor PISA. Focalizand investigatia asupra competentelor de baza ale elevilor (in varsta de 15 ani la momentul anchetei), anchetele PISA orienteaza dezbaterea la un nivel mult mai larg care se refera la rolul scolii in societate. In cazul PISA competentele de baza nu sunt stabilite in functie de curriculumul parcurs de elevi, ci reprezinta standarde a ceea ce se considera ca societatea ar astepta de la acestia.

Modelul PISA este astazi utilizat si de alte organizatii pentru a produce diferiti indicatori comparativi in educatie. UNESCO este astfel implicat in programele LABORATORIO ce se desfasoara in America latina si SACMEQ (Southern and Eastern Africa Consortium for Monitoring Educational Quality).  In tarile din Africa francofona, UNICEF organizeaza MLA (Monitoring Learning Achievement) in timp ce in Africa francofona intalnim programul PASEC (Programme d’analyse des systèmes éducatifs) care este supervizat de CONFEMEN (Conférence des Ministres de l’Education des pays ayant le français en partage).

Modelul PISA este pe cale sa se extinda actualmente si la invatamantul superior. Astfel, la conferinta ministrilor educatiei din tarile membre ale OCDE, care a avut loc la Atena, in 2006,  organizatia este solicitata sa dezvolte indicatori de tip PISA pentru invatamantul superior. In 2008 debuteaza programul AHELO (Assessment of higher education learning outcomes). Primele rezultate ale studiului de fezabilitate a unor asemenea indicatori pentru invatamantul superior au fost date publicitatii in decembrie 2012.

Impactul anchetelor PISA in Romania nu este semnificativ. Intr-un alt articol vom incerca sa intelegem de ce aceste anchete reusesc sa atraga mai putin atentia, atat a oamenilor politici, cat si a cercetatorilor si a societatii romanesti in general.

 

Preluat din: http://www.contributors.ro/sinteze/cercetare-educatie-si-politici-scurt-istoric-al-aparitiei-anchetelor-internationale-in-educatie/

Acest articol a fost publicat în Câte ceva despre educatie, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.