Cine câstiga, cine pierde de pe urma plecarii in strainatate pentru studiu ?

Citesc si eu zilele acestea ce spune Andrei Plesu in interviurile din Adevarul. Este una dintre putinele personalitati culturale care reuseste sa-mi explice Romania asa cum a devenit. Nu l-am vazut niciodata, dar il “cunosc” prin cartile sale de multa vreme. Prima “intalnire” s-a petrecut, din curiozitate, in toamna lui 1985, la cursul de istoria literaturii române vechi. Imi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Profesoara noastra , d-na Elvira Sorohan, ne spune zambind cu inteles: “e un tânar de la Bucuresti care promite, il cheama Andrei Plesu; cautati la biblioteca ultima lui carte, Pitoresc si melancolie, e interesanta, foarte interesanta”.

Modul in care a fost introdus autorul era oarecum inedit in acele vremuri : un tânar care scrie promitator acum, in 1985, si aici, in Romania ??! – trebuia sa stiu si eu despre cine e vorba. Asa l-am descoperit ca autor si de atunci Andrei Plesu mi-a devenit si a ramas unul dintre reperele intelectuale importante care, iata, nu inceteaza nici azi sa ma ajute sa-mi pun intrebari si sa continui sa fac legaturi intre doua universuri culturale extrem de diferite: cel românesc, din care-mi trag radacinile, si cel elvetian, unde traiesc acum.

Cuvintele lui Andrei Plesu care mi-au trezit asemenea amintiri astazi se refera la plecarea tinerilor in strainatate. Este vorba despre ceea ce spune in partea a doua a interviului acordat ziarului Adevarul. Pentru Andrei Plesu, “plecarea in sine nu este o drama daca e urmata de o performanta neobisnuita”. Isi argumenteaza afirmatia referindu-se la plecarile lui Enescu, Brâncusi, Eliade care in cele din urma au servit românilor, caci implinindu-si destinul individual, acestia au facut cunoscuta si tara de origine. Daca ar fi sa continui acest rationament, ar trebui sa spun ca, pana la urma, nici plecarea si nici ramasul in tara “in sine” nu sunt o drama la nivel individual, atat timp cat reusesti sa le dai un sens prin ceea ce esti si faci. Si pentru ca esti capabil de o “performanta neobisnuita”, indiferent ca o realizezi in tara ori in strainatate, o parte din prestigiul a ceea ce faci se rasfrânge, inevitabil, si asupra alor tai.

Lucrurile se complica insa daca mergem dincolo de aceste externalitati pozitive obtinute de pe urma plecarii pentru studiu in strainatate, pe care toti le recunoastem, dar care sunt dificil de masurat.

Privind dinspre Occident, mobilitatea in timpul studiilor universitare nu mai inseamna doar cautare a locului celui mai bun pentru a-ti implini menirea ca individ, ci o necesitate. In Franta, de exemplu, guvernul afiseaza chiar un obiectiv in acest sens: sa dubleze in urmatorii 5 ani numarul tinerilor care studiaza in afara tarii: din 54 400 cati sunt astazi, sa depaseasca suta de mii. Si aceasta in conditiile in care e perfect constient de faptul ca, dintre cei plecati, un tânar din patru isi obtine primul serviciu in tara unde a plecat pentru studii, putand astfel sa nu mai revina niciodata in Franta.

Doar o parte din aceasta mobilitate pentru studii e finantata prin diferite programe precum Erasmus. Costul mobilitatii internationale este indeobste suportat de tara care primeste studentii straini si de persoana care pleaca si familia acesteia. Cel care decide sa studieze in alta parte cauta tot mai putin astazi implinirea unui destin de exceptie: se stabileste acolo unde ii este mai bine, unde are un salariu mai bun si conditii de viata decente.

Cresterea mobilitatii pentru studii universitare anunta transformari importante ale politicilor migrationiste.  In Elvetia, de exemplu, o tara unde migratia este foarte bine controlata, inca de acum cativa ani au aparut masuri care sa permita tinerilor ce si-au terminat studiile intr-una din institutiile de invatamant superior de aici sa-si poata cauta un loc de munca (primesc un permis de sedere de 6 luni in acest scop). Masura a fost introdusa in special la solicitarea scolilor politehnice care-si vedeau plecand o parte dintre studentii foarte bine pregatiti, proveniti mai ales din spatiul extra-european. O masura asemanatoare este discutata si in Marea Britanie unde vor fi puse la dispozitia absolventilor de MBA 1000 de vize destinate celor care vor sa-si creeze propria afacere in aceasta tara.

Anul trecut, un studiu al agentiei McKinsey, intitulat The World at Work: Jobs, pay, and skills for 3.5 billion people dadea o dimensiune globala  a acestei problematici. Potrivit acestui raport, in lume ar exista 75 de milioane de tineri care nu au un loc de munca, dar si 39% dintre angajatori  care au dificultati in a gasi pe piata muncii calificarile de care au nevoie.

Confruntate, pe de o parte, cu aceasta problema a absentei de pe piata a unei forte de munca necesare dezvoltarii economice si, pe de alta, cu o afluenta tot mai mare de imigranti, tarile occidentale au inceput sa-si regandeasca strategiile in materie de migratie. In Olanda, Danemarca si Suedia, de exemplu, doua masuri sunt introduse simultan: taxe mai mari pentru studentii din spatiul extra-european si un sistem de burse pentru studentii foarte buni, care sa-i motiveze sa ramana in tara unde-si fac studiile.

Modelul traditional al imigrantilor cu nivel scazut de educatie incepe astfel sa fie inlocuit cu cel al imigrantilor foarte calificati. Tinerii care termina studii universitare de inalt nivel (Master, Doctorat, MBA, etc.) sunt vazuti in tarile occidentale ca fiind foarte “rentabili”, deoarece, prin tineretea lor, asigura o productivitate ridicata pe un timp indelungat.

Care ar fi implicatiile acestei transformari pentru Romania ?

Asa cum bine subliniaza Andrei Plesu in interviul amintit, tinerii cei mai bine pregatiti care pleaca la studii in strainatate nu se vor intoarce in Romania din patriotism.  Vor ramane acolo unde au un salariu mai bun si o viata decenta. Si asta cu atat mai mult cu cat, iata, tarile in care-si fac studiile le acorda facilitati pentru a-i incuraja sa ramana. Si fac acest lucru, nu dintr-un exces de generozitate fata de nevoia de implinire a fiintei umane, ci deoarece asemenea tineri constituie o resursa rara, extrem de necesara economiilor acestor tari.

In acelasi timp trebuie sa mai spunem si ca din Romania pleaca foarte multi tineri sa studieze in strainatate. Mare parte din cei foarte buni vor reusi sa se integreze acolo unde se duc. Si nu se vor intoarce prea curand caci e greu de imaginat ca Romania va putea oferi in viitorul apropiat conditii economice si sociale comparabile celor din Occident. Vor fi insa destul de multi dintre cei care studiaza in strainatate care nu vor reusi in competitia extrem de dura pentru un loc de munca in tarile occidentale.

Ce optiuni strategice am avea daca luam in consideratie intrega problematica a tinerilor plecati sa studieze in strainatate ?

Prima e aceea a pastrarii situatiei actuale. Ne inchidem intr-un nationalism retrograd: cei mai buni dintre ai nostri sunt cei care invata aici in tara, ca avem si noi scoli si universitati bune, numai sa vrea ei sa invete. Pe ei avem datoria sa-i protejam.

A doua directie tine de extrema cealalta si se refera la masuri de discriminare pozitiva in favoarea celor care studiaza in strainatate, indiferent de nivelul profesional si stiintific al acestora. Sa ne aducem “creierele” inapoi in tara. Speranta noastra este la ei. Economia româneasca are nevoie de ei.

In fine, ultima pista ar fi sa facem o analiza serioasa a ceea ce avem astazi in sistemul nostru universitar in materie de oferta de formare de calitate, competitiva pe plan international. Sa vedem si care sunt resursele financiare de care dispunem. In functie de resursele umane si financiare pe care le avem, sa ne stabilim prioritatile. Avem bani putini, comparativ cu alte tari, nu vom putea sa ne dezvoltam de la inceput in toate domeniile la nivelul cerut in competitia mondiala. O luam pe rand, dezvoltam  cateva domenii in care investim mai mult si atragem cei mai buni tineri, indiferent ca sunt români sau straini. Pe masura ce aceste mecanisme se pun in functie, numarul domeniilor prioritare poate creste.

Fiecare dintre aceste solutii cere o asumare curajoasa a unei realitati pe care nu ar mai trebui sa o ignoram. Pastram situatia actuala sau propunem schimbari ? Daca vrem sa nu schimbam nimic, atunci ar trebui sa intelegem cu totii din ce motive dorim aceasta. Daca, dimpotriva, vrem sa facem ceva, e din nou nevoie sa intelegem in ce directie ne propunem sa mergem si de ce. Privind dinspre Occident, timpul pare a nu mai avea deloc rabdare.

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/editorial/cine-castiga-cine-pierde-de-pe-urma-plecarii-in-strainatate-pentru-studiu/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>