Comunism, anticomunism si educatie. O viziune personala

Scopul initial al cercetarii pe care mi-am propus-o cand am plecat din Romania era sa examinez diferentele de valori dintre profesorii, formati in perioada comunista si elevii care nu cunoscusera comunismul. La vremea respectiva lucram in invatamantul secundar. Vedeam cum sub ochii mei cresc tot mai mult diferentele de valori sociale si repere morale dintre profesori si elevi. Ipoteza mea de plecare era ca una din cauzele acestor diferente (insist una, nu si singura) se afla in formarea profesorilor din perioada comunista. De aceea, cercetarea urma sa identifice si sa formuleze intr-un mod cat mai operational posibil solutii de formare continua a profesorilor care sa reduca asemenea diferente. Nu am realizat aceasta cercetare din doua motive. Primul a fost de ordin financiar si logistic: proiectul in care trebuia sa se inscrie cercetarea mea nu  primit finantare. Echipa pe care trebuia sa o integrez, odata ajunsa in Elvetia, nu s-a mai constituit niciodata. Al doilea motiv a fost unul de circumstanta: asa-numita reforma de la Bologna incepuse in Elvetia si erau semne ca se produc schimbari si in Romania. Am considerat ca am o sansa unica sa analizez modul cum o reforma din invatamant se pune in practica in doua tari atat de diferite ca Elvetia si Romania.

Nu am uitat insa problematica initiala pe care, iata, o regasesc, la alt nivel insa, in dialogul tensionat cu privire la comunism si anticomunism care are loc aici, in Contributors, in Adevarul si in Observatorul cultural. Observ aceleasi diferente care cresc tot mai mult intre anticomunistii traditionali – d-l Tismaneanu, d-l Manolescu, d-l Plesu si “anti-anticomunistii” reprezentati de d-na Bianca Burta-Cernat, al carei ultim articol pe aceasta tema a aparut recent in Observatorul cultural (16 octombrie).

Doua intrebari simple imi vin in minte: In ce masura stridenta frictiunilor intelectuale cu privire la comunism si anticomunism trebuie sa ne ingrijoreze ?  Cine si cum ar fi mai bine sa raspunda acestor convingeri divergente ?

Din câte inteleg eu, inceputul ii apartine d-nei Burta-Cernat care a publicat mai multe texte unde propune “adoptarea unei atitudini mai relaxate atunci cînd discutăm despre „moştenirea comunismului“, depăşirea unei dihotomii procustiene: comunism versus anticomunism. Păcatul meu să fie, dar nu cred că, la 25 de ani de la prăbuşirea comunismului (accentuez: 25 de ani! interval în care a apărut o altă generaţie, mai puţin interesată de traumele noastre de acum 30 sau 60 de ani), o atare dihotomie ar mai fi justificată“. Pentru a desemna aceasta “atitudine relaxata” d-na Burta-Cernat considera de cuviinta sa foloseasca ceea ce d-ei numeste “sintagma” de “terorism intelectual” (De ce nu sînt „anticomunistă“).

D-l Manolescu e primul care reactioneaza, ingrijorat in primul rând de utilizarea improprie a “sintagmei“. Intr-unul din cele doua articole din Adevarul publicate pe aceasta tema, isi justifica interventia si incepe sa construiasca o problematica sociala mai larga: “Consideraţiile ideologice ale Biancăi Burţa-Cernat n-ar trebui luate în serios, dacă n-ar ridica o problemă serioasă: ce determină o parte a generaţiei tinere actuale să considere anticomunismul o probă de „discurs propagandistic având ca refren un enunţ deconcertant de simplu (sic!) – comunismul este rău – ca morală a fabulei“? Şi de ce atât de repede după colapsul regimului şi înaintea unui examen temeinic sau măcar a colectării tuturor mărturiilor ?” (Anticomunismul, terorism intelectual?)

D-l Andrei Plesu scrie in Adevarul un articol intitulat  ”Condamnarea “crestina” a anticomunismului” unde vorbeste despre “recuperarea la rece” a “partii bune a comunismului”. Isi incheie articolul cu o istorie plina de intelesuri ale uneia din ultimele zile petrecute de Constantin Noica in detentie.

D-l Tismaneanu, in Contributors, este foarte ferm, spunând ca ar fi vorba despre “ofensiva neo-stangista menita sa prezinte anticomunismul civic-liberal drept un fel de obsesie, ori mai exact spus ca pe o nevroza“, ca  “miza o reprezinta definirea spatiului politic democratic drept unul anti-totalitar“. Condamna, de asemenea,  ”pedagogia comunista a Omului Nou, viziunea absurda care sustinea plasticitatea conditiei umane, convertea educatia in sclavie mentala, indoctrinare si inregimentare” (Comunism, anticomunism si terorism intelectual).

Cea mai recenta reactie este cea a d-lui Aligica. Din cate cunosc (si cunosc putin, de aceea incerc sa-mi masor cuvintele), d-lui nu apartine generatiei anticomunistilor traditionali ca d-nii Manolescu, Tismaneanu si Plesu, ci unei generatii intermediare pe care as putea-o numi a anticomunismului asumat. Adica face parte dintre cei pentru care anticomunismul nu se mai discuta, ci se executa.

Se adreseaza direct generatiei tinere, avertizându-o clar: “Asumati-va responsabilitatea pentru ce va iese din pix, tastatura sau gura. Va jucati cu focul“.

Atmosfera pare a fi destul de incarcata. De aceea va intreb pe cei care cititi acest articol:ce ne facem? Ce ne facem cu toti, nu doar cu tinerii care declara ca nu pot fi anticomunisti ? Nu cumva, punandu-le pumnul in gura si impunandu-le vehement anticomunismul riscam sa le amintim pedagogia comunista a indoctrinarii ? Cine trebuie sa invete de la cine ?

Indulcirea artificiala a comunismului e o problema grava in Romania de astazi pentru ca societatea nu dispune de stratul protector pentru a se apara de recrudescenta comunismului. Exprimarea publica a anticomunismului nu are aceleasi semnificatii ca intr-o tara din Europa occidentala, unde a fi de stanga e adeseori sinonim cu a avea o opinie critica despre ordinea sociala prestabilita. Legitimarea unui discurs public anticomunist este extrem de periculoasa de aceea ii inteleg foarte bine si ma alatur tuturor celor care au reactionat cu fermitate in fata acestui fenomen.  Prin ce mijloace insa stopam un asemenea viraj ideologic ? Cum ne asiguram ca el nu va mai reveni niciodata ?

In pedagogie exista un principiu. Daca vrei sa afli cum e cel mai bine sa-l inveti pe altul ceva, atunci trebuie sa incepi prin a te intreba pe tine insuti cum inveti. Este vorba despre dezvoltarea capacitatilor metacognitive care sunt importante pentru oricine, dar in ceea ce-i priveste pe profesori sunt esentiale. De aceea, primul lucru care mi-a venit in minte in momentul cand am cititit articolele mentionate mai sus a fost sa ma intreb pe mine cum am ajuns sa integrez anticomunismul in sistemul meu de valori.

In 1985, cand am terminat liceul, anticomunismul meu era unul instinctiv. Provenea din dificultatile pe le-am intampinat ori de cate ori a trebuit sa fac fata unor norme absurde. Am fost dintotdeauna o persoana care trebuia sa inteleaga o constrângere inainte de a o accepta. In timpul facultatii (unde am urmat aceeasi specialitate ca d-na Burta-Cernat, româna-franceza) anticomunismul meu a inceput sa se construiasca pe baza lecturilor interziseNu am dezvoltat un anticomunism militant pentru ca interzicerea lecturii era, pentru mine, mai dureroasa decat orice alta interzicere. Incepând din 1989 pana in 2000, cand am plecat in Elvetia, am dezvoltat cat mi-a stat in putinta un anticomunism bazat pe lecturi dorite, permise si incurajate pe plan social si cultural.

Cand am ajuns in Elvetia, eram gata sa povestesc ceasuri in sir despre ororile comunismului descoperite in carti. Ma simteam foarte sigura de ceea ce stiam si consideram ca depinde numai de capacitatea mea de sinteza si argumentare ca interlocutorul sa fie absolut convins de faptul ca tot ce tine de comunism e ceva rau si periculos. Mai mult, consideram ca fiind originara dintr-una din tarile foste comuniste discursul meu ar putea chiar sa aiba un plus de autenticitate. Aveam sa aflu destul de repede ca m-am inselat.

Unul din primele momente a fost cand colegii si profesorii mei povesteau  cu multa dezinvoltura despre evenimentele din mai 1968. Spuneau despre cum studentii ocupasera Sorbona. Vorbeau despre o personalitate a acelor vremuri, un anume Daniel Cohn-Bendit. Mai ziceau si ceva despre trecutul unui proaspat profesor de universitate care, in spiritul lui mai 1968, refuzase sa-si sustina doctoratul, nevoind sa se supuna rigorilor academice. A facut-o mult mai tarziu si de aceea a devenit profesor abia la batranete. Cochetau in discursul lor si cu o ideologie de stanga pe care eu o stiam periculoasa si inacceptabila.

Inainte de a-i contrazice cu vehementa, am vrut sa ma asigur ca vorbim despre aceleasi lucruri. Mi-am luat inima in dinti si i-am intrebat ce s-a intamplat in 1968. Mi s-a raspuns cu o alta intrebare: “Ce stii tu ca s-a intamplat in 1968 ?” Am raspuns plina de certitudini: “invazia Cehoslovaciei de catre rusi”. Asta era ce stiam eu despre anul 1968 la vremea respectiva. Cartile pe care le citisem ma invatasera multe lucruri bune, dar nu-mi spusera si ca in mai 68 a avut loc in Franta o importanta revolta sociala, culturala si politica indreptata impotriva societatii traditionale, a capitalismului si mai ales a puterii politice reprezentate atunci de Charles de Gaulle.

Veti spune ca povestea aceasta-i depasita astazi, pentru ca tinerii pot afla tot ce vor de pe Internet. Cine insa le este alaturi pentru a-i ghida cum sa integreze asemenea informatii ? Internetul e mai putin darnic in aceasta privinta. De exemplu, citesc si ei despre faptul ca studenti francezi cu vederi de stanga s-au revoltat impotriva societatii traditionale si a capitalismului. Mai citesc si doua-trei texte ale unuia ori altuia dintre ideologii acestei revolte si aparenta convingere e gata: ca esti de stanga sau ca esti de dreapta, nu are importanta cand vrei sa lupti. Ce mai vor si anticomunistii astia ?

Un al doilea moment din asumarea anticomunismului in ceea ce ma priveste e reprezentat de vizita pe care am facut-o in Cuba, in 2004, pentru un colocviu. Pentru mine, tot ce vedeam in jur imi trezea amintiri teribile. Parca timpul se daduse inapoi. Am fotografiat toate posterele prezentate de cubanezi la colocviu si care obligatoriu incepeau si se sfarseau cu o vorba de duh a lui Castro cel bun si maret. Incercam sa le vorbesc celor din jur si sa le atrag atentia asupra unor aspecte concrete care, credeam eu, arata clar ca educatia e utilizata pentru a spala creiere. Colegii din Europa occidentala si cei din Statele Unite imi aratau indicatori internationali din educatie unde Cuba statea destul de bine. Pentru ei, sistemul educativ din Cuba era unul de apreciat. Colegii din America latina imi vorbeau despre dictaturile de dreapta din tarile lor si laudau, de asemenea, realizarile cubanezilor din educatie in comparatie cu ceea ce aveau la ei acasa. La un moment dat, cineva mi-a spus chiar: “Voi, astia din Europa de Est, sunteti niste obsedati de anticomunism“.

Din aceste experiente am iesit tot anticomunista. Anticomunismul meu a devenit insa unul asumat, fixat definitiv in sistemul meu de valori. Si am facut lucrul acesta atat prin lecturi cat si prin multe, multe discutii cu cei din jur. In primul rand am incercat sa inteleg si dictaturile de dreapta si revoltele stangii occidentale. Iar in al doilea rand, am filtrat cu foarte mare atentie transferul de instrumente conceptuale si analitice dinspre partea occidentala a Europei si America de Nord catre Romania si invers. Sa nu te joci cu “sintagmele”,  e un lucru extrem de important, care, cred eu, se invata, nu se impune. Si pentru ca se invata, o solutie pentru a iesi din impas este educatia.

Tanara generatie care nu se mai vede “anticomunista”, punând astfel in pericol de fapt viitorul Romaniei, are nevoie sa fie educata in spirit anticomunist, nu obligata sa accepte comunismul ca fiind ceva rau pentru ca asa le spunem noi. Au nevoie de mai mult decat de un simplu “va jucati cu focul”. Au nevoie de mai mult decat sa fie trimisi la colt. Au nevoie ca cei care pricep mai bine lucrurile, sa-i faca sa descopere raul comunismului. Trebuie sprijiniti ca ei insisi sa-si produca experientele care sa-i convinga de faptul ca e un lucru rau si primejdios in Romania astazi sa nu poti fi anticomunist.

Ne trebuie o modificare importanta de discurs din partea celor care au masura gravitatii a ceea ce se intampla astazi cu o parte a tinerei generatii “momite” de indulcirea artificiala a comunismului.

De exemplu, cred c-ar trebui sa fim mai fermi cu orice deriva de discurs in acest sens, indiferent din partea cui ar veni. Nu trebuie sa reactionam doar atunci cand Bianca Burta-Cernat se arata sedusa de o “sintagma” ca “terorism intelectual” asociata anticomunismului careia crede ca daca-i adauga englezismul “soft” i-a si spalat fata. E nevoie sa reactionam si atunci cand un Mircea Cărtărescu spune ca sistemul educativ din perioada comunista era unul bun. Imi veti spune, poate, ca sunt lucruri diferite prin efectele  potentiale pe care le pot produce: d-l  Cărtărescu nu e nicidecum in pericol sa vireze spre idei comuniste, pe cand Bianca Burta-Cernat da. Putem avea o asemenea interpretare insa doar daca reactionam cu privire la persoane individuale sau  la grupuri mai mult sau mai putin restranse. Dar daca vrem sa avem o atitudine cu caracter educativ, ar trebui sanctionata orice exprimare in spatiul public care priveste cu prea multa usurinta catre comunism.

Un al doilea aspect deosebit de important ar fi sa privim totalitarismul in complexitatea lui. Sa nu-l mai limitam doar la comunism si pe ici pe colo la nazism. Sa spunem ca sunt tari pe pamantul acesta unde si exacerbarea ideilor de dreapta a condus la totalitarism. Daca vrem sa educam tânara generatie in spirit anticomunist, e nevoie sa avem capacitatea de a ne ridica deasupra ideologiilor politice de care ne simtim atrasi, de dreapta sau de stanga, si sa facem sa evolueze discursul anticomunist catre un discurs antitotalitar complex.

Voi incheia cu istorisirea folosita de Andrei Plesu in finalul articolului domniei sale cu privire la problematica in discutie.  Reproduc mai jos atat istoria cat si sugestia discreta de interpretare a lui Andrei Plesu.

” Constantin Noica ne-a povestit, la un moment dat, că, în preziua ieşirii din închisoare, i s-a organizat, lui şi altor ”colegi”, un tur de informare propagandistică prin România ”nouă”, cea a ”realizărilor” populare, de natură să justifice măsurile severe luate împotriva ”reacţionarilor”. ”Vedeţi ce lucruri frumoase am făcut în aceşti ani?” ”Într-adevăr – a răspuns (încă) deţinutul – dar eu am intrat în puşcărie întreg şi acum sunt o epavă. Pe mine şi pe toţi cei ca mine ne-aţi urîţit!” Mă impresionează nonşalanţa celor care trec cu uşurinţă peste costul   „lucrurilor bune” aduse ţării de comunism. Eu sunt încă marcat de imensa urîţenie cu care s-au plătit aceste ”lucruri bune”. Vorba lui Dostoievski: cît valorează un castel construit pe cadavrul unui copil?  Şi, la urma urmelor, care castel?”

Sa ne imaginam toti cei care suntem anticomunisti convinsi ca generatia tânara pe care o certam astazi pentru ca nu vrea sa fie anticomunista ne intoarce povestea si ne spune ceva cam de felul urmator: Dar voi, voi generatii care de aproape 24 de ani aveti puterea, in plan politic, intelectual, moral, voi de ce ne-ati urâtit pe noi ? Voi de ce treceti cu nonsalanta peste costul lucrurilor bune aduse tarii de anticomunism ? De ce nu vreti sa intelegeti ca noi suntem marcati de imensa urâtenie cu care s-au platit lucrurile bune in ultimii 24 de ani ?

Nu pot sa inchei fara o ultima precizare. Cei pe care i-am numit anticomunisti traditionali, d-nii Tismaneanu, Manolescu, Plesu au facut enorm in ultimii 24 de ani pentru a pastra in discursul public românesc un anticomunism sanatos. Eu le sunt pe deplin recunoscatoare si cu toata responsabilitatea ii spun d-nei Bianca Burta-Cernat ca nu-i treaba cea mai importanta a generatiei d-ei sa le judece acestora in momentul de fata gradul de implicare in lupta contra comunismului. Sa-i intrebe mai intai, sa le puna cuviincios orice intrebare despre comunism care-i framanta. Cu siguranta vor avea raspunsuri. Iar daca nu ii multumeste ceea ce li se spune, sa nu-si formeze convingeri dintr-o scurtatura de condei si sa le dea drumul in  spatiul public fara a se gandi la consecinte. Sa caute sa-si lamureasca orice contradictii, sa nu se arunce cu capul in gol. Pentru ca nu-i bine.

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/comunism-anticomunism-si-educatie-o-viziune-personala/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>