Comunism si postcomunism in 1990 (Update)

 

 

 

Intelectualii români si nostalgia lucrurilor interzise este titlul unui articol publicat in Journal de Genève, editia din 22 octombrie 1990. Andrei Plesu, Gabriel Andreescu, Mircea Martin si Oana Nicolae, reprezentanta a Ligii studentilor vorbesc despre creatie si arta in România comunista si postcomunista. Opiniile acestora sunt consemnate de Darius Rochebin, jurnalist elvetian, astazi prezentator-vedeta al principalului Jurnal TV difuzat de RTS (Radio Télévision Suisse), editia franceza.

La aproape un sfert de secol de la caderea comunismului, “nostalgia lucrurilor interzise” din vremea dictaturii e mereu actuala la intelectualii români. In ciuda eforturilor unor politologi de a-i transforma in “intelectuali critici”, nostalgia trecutului totalitar nu i-a parasit nici astazi (cititi, de exemplu, Ce înseamnă “frumusețea va salva lumea”? publicat de Gabriel Liiceanu in Contributors.ro). Neputând sa-si afle propriile repere in postcomunism, multi dintre cei de la care asteptam sa fie ghizi culturali se refugiaza si astazi in nostalgie.

Intorcându-ne la ceea ce unii dintre ei gândeau in 1990 si comparând cu ceea ce spun astazi, putem constata cu usurinta ca experienta comunista i-a marcat pentru totdeauna. Dificultatea de a se reinventa in noile conditii socioculturale si politice de dupa disparitia regimului comunist este principala mostenire pe care o lasa urmasilor.

Mai intâi, au uitat sa scrie, prinsi fiind cu tumultul evenimentelor. Apoi, au inceput sa-si puna problema misiunii lor si sa se intrebe daca nu cumva noile vremuri au schimbat-o si i-au proiectat dintr-o data intr-un “no land”, unde nimeni nu le cere vreo implicare sociala. Constata insa cu amaraciune schimbarea mijloacelor de constrangere din cultura: cenzura politica este inlocuita de cenzura banului. E paradoxal faptul ca odata cu libertatea, intelectualii români si-au pierdut reperele de creatie. In acelasi timp insa unii sunt constienti ca marea masa are asteptari importante de la ei. Nu stiu ce sa faca, ezita si cauta refugiu in nostalgie.

Si in 1990, ca si acum, tinerii sunt in cautarea unui proiect social si cultural propriu. Din pacate, nici atunci si nici acum intelectualii români nu au reusit sa depaseasca frica saltului in gol pe care l-au facut când s-au desprins de regimul totalitar. Inca se hranesc cu nostalgii – si 1990, si acum. Proiectul de societate trebuie sa astepte.

Va las sa descoperiti acest text publicat in limba franceza in urma cu aproape un sfert de secol si care ne ajuta sa intelegem mai bine cum au evoluat intelectualii români in ultimul sfert de secol.

Masurati, cântariti, faceti-va opinii, decideti !  Poate reusim sa ne desprindem de nostalgie!

***

Intelectualii români si nostalgia lucrurilor interzise

Libertatea recuperata la Est nu a generat si dezvoltarea intelectuala si artistica asteptata. Dimpotriva, cultura pare a fi in criza in Europa centrala si orientala. Andrei Plesu, unul dintre principalii intelectuali dizidenti sub Ceausescu, astazi Ministru al culturii, incearca sa explice atât motivele acestei crize cât si amploarea si gravitatea ei: “In Romania, ca si in restul fostului bloc estic, democratia nu se va impamânteni decât cu pretul unei lupte înca nesigure; aceea a culturii si a mentalitatilor“.

Ce altceva poate fi o criza culturala daca nu o criza de creatie ? “Aceasta se rarefiaza“, spune Mircea Martin, critic literar, cunoscut in plan international. El insusi nu a mai scris niciun rând din decembrie. Altadata retras in biroul sau plin de carti, o lume inchisa unde puteai uita dictatura, se simte azi coplesit de actualitatea supra-abundenta: tot mai multe ziare, televiziune, strada care protesteaza. “Intr-un cuvânt efemeritatea“, considera acesta.

Bogatia interioara

“Suntem cu totii in aceeasi situatie, spune Andrei Plesu. In timpul tiraniei, cultura avea un sens pe care l-a pierdut astazi. Era unica sansa de a compensa marasmul intelectual si social. Totul ne împingea catre o interioritate bogata si nuantata. Astazi, prin opozitie, angajamentul politic, abundenta evenimentului ne antreneaza intr-o miscare centrifuga”. “Altadata, când trebuia sa te exprimi, de exemplu sa publici, trebuia sa aplici o adevarata strategie stilistica pentru a insela cenzura, ceea ce crea o tensiune adesea stimulatoare din punct de vedere artistic. Ar trebui sa regretam acel timp ? “Nu, fireste ca nu, raspunde ministrul, trebuie insa sa intelegem ca scriitorul are nevoie sa se adapteze, sa abandoneze ceea ce era pentru el unul din determinantii principali ai creatiei: constrângerea cenzurii”. E o schimbare care va face multe victime, deopotriva, scriitori buni, cititi mai ales pentru critica ascunsa a regimului, cum e germanca Christa Wolf sau scriitori a caror singura calitate era curajul politic, in prezent inutil.

Publicul isi schimba destinatia

Asteniei creatorilor, reia Andrei Plesu, i se adauga schimbarea destinatiei din partea publicului. Cozile din fata librariilor sunt din ce in ce mai rare. La teatru, la Bucuresti, Burghezul gentilom in care Ceausescu era parodiat, prin gesturi sacadate si voce ragusita, nu mai are acelasi succes dupa revolutie“.

Temându-se sa nu para nostalgici dupa vechiul regim, intelectualii evita sa vorbeasca despre aceasta depresie culturala. In schimb, toti critica deschis una dintre schimbarile cele mai evidente: noul rol al banului. Ce se va întâmpla cu autorii mici carora statul le atribuia din oficiu tiraje de mii de exemplare ? E o neliniste rezumata recent de Antonin Liehm, directorul de la  ”Lettre internationale”: “O cenzura economica implacabila a înlocuit cenzura ideologica de ieri“.

In absenta unor garantii elementare – ca regulile asupra drepturilor de autor, incalcate cu mare veselie – aceasta aparitie brutala a banului va genera oare o revarsare anarhica a subculturii comerciale ? “Riscul de a fi invadati este important, considera Andrei Plesu. Aceasta incepe prin presa de senzatie, pornografia, jocurile televizate din ce in ce mai vulgare”. Astfel, la Bucuresti deja tipografiile amâna mereu editii de calitate ale clasicilor francezi, de exemplu, in favoarea unor ziare de proasta calitate platite la un pret foarte mare”.

“Mai mult decât subcultura, observa Andrei Plesu, trebuie sa ne ingrijoram de reactia pe care aceasta o poate determina atat in rândurile intelectualilor cat si al paturilor populare. Unora le place deja sa denunte in toate domeniile efectele negative ale liberalizarii: expansiunea pietei negre, presupusa crestere a accidentelor de circulatie sau criminalitatea. Boom-ul unei subculturi asimilate pe fondul relaxarii standardelor i-ar conferi acesteia un argument puternic”.

Noi repere

Acest discurs antiliberal, difuzat de presa nationalista si apropiata nomenclaturii, se bucura de un ecou puternic, pus in evidenta de sloganul “Noi nu vrem sa traim ca americanii“. Gabriel Andreescu, vice-presedinte al Grupului pentru dialog social, club al elitelor intelectuale românesti, comenteaza urmatoarele: “Dezorientati la iesirea din totalitarism, deceptionati de o libertate careia nu i-ar vedea decât caricatura, multi ar putea sa-si intoarca fata de la democratie. Le revine intelectualilor misiunea de a-i ghida, de a marca noi repere in viata sociala si culturala “.

Dar care repere ? “Lipseste un proiect de societate, spune tânara Oana Nicolae de la Liga studentilor. Ce altceva putem propune in afara imitarii unui model occidental pe care, pentru a-l ajunge din urma, ne trebuie ani buni, platiti cu inca o generatie pierduta? Inainte, misiunea intelectuallului era clara ? Dar in prezent ? Nu mai stim ce sa spunem“. Observatia pare sa se verifice cam peste tot in Est, incepând din URSS, unde glasnost-ul a permis aparitia multor edituri altadata interzise (Pasternak, Akhmatova, etc.), dar n-a facut sa apara niciun nume nou.

In fond, reia Andrei Plesu, intelectualii nostri se alatura celor din Vest. De multa vreme deja, acestia nu mai au acolo o misiune de indeplinit, nu mai au un patos cultural. Nu mai e posibila o adevarata contestare intr-o societate care accepta – si absoarbe – aproape toate formele de idei si de arta“. Cu putina vreme in urma, dramaturgul polonez Tadeusz Kantor se ingrijora. Isi exprima nostalgia dupa lucrurile interzise. Kantor se intreaba: cum mai poti produce un scandal astazi, cum mai poti obtine acea bulversare interioara a spectatorului ? La pachet, precum Christo ?

A doua zi dupa victorie, reia Oana Nicolae, ne-am lasat patrunsi de melancolia si de indoiala nemarturisita. Mai intâi, care a fost cu adevarat cauza revolutiilor din Est ? Idealurile noastre ori prabusirea economiei marxiste ? Altfel spus, un regim dictatorial, dar eficace din  punct de vedere economic ar fi putut supravietui?”

Aceasta distinctie dintre economie si politica ii separa adesea pe intelectuali de marea masa a populatiei. Pentru ca a solicitat incetarea ajutorului international acordat tarii sale atata vreme cât democratia nu progreseaza, Doina Cornea a fost dezavuata de marea majoritate a românilor.

Inainte, totul era simplu, concluzioneaza Gabril Andreescu.Regimul era  raul absolut. Impotriva acestuia aveam un sistem de valori care ni se parea universal: drepturile omului. Dar iata ca am ajuns si vremea deziluziei: libertatea nu vine de la sine. Si vedem in jur un numar tot mai mare de oameni care prefera in locul libertatii limitarea securizanta a credintelor si ideilor exclusive. Este vorba despre antisemitismul polonez,  Pamiat in Rusia, violentele dintre maghiari si români din Transilvania sau rasismul contra tiganilor. Intelectualii vedeau disparitia totalitarismului si aparitia democratiei ca un triumf al adevarului. Astazi ei se confrunta cu o evolutie lenta, conditionata de o bunastare inca ipotetica. Si o lupta tot atât de nesigura pentru care se tem ca nu au curaj, pentru ca nu au certitudini.”

Update

Sunt momente ca acesta in care trebuie sa facem distinctii fundamentale daca vrem sa intelegem ce pozitie sa adoptam.Ieri pe Facebook, cineva vorbea cu mare usurinta despre cei care au hotarât sa protesteze contra linsajului mediatic al lui Andrei Plesu. Spunea ca cei care au decis sa semneze protestul au facut-o din placerea de a se afla pe o lista si nu din convingere. Din punctul meu de vedere cine gandeste astfel amesteca prea multe lucruri.E drept ca promovarea culturala pe liste este suparatoare, enervanta chiar. Vina ii apartine insa celui sau celor care fac si difuzeaza aceste liste si nu celor ale caror nume se afla pe liste. De altfel, cu exceptia primelor 10-20 de persoane semnatare ale protestului restul nu au nimic de-a face cu celebrele liste culturale.

Daca va uitati cu atentie la semnatari, e vorba de o diversitate de persoane cu opinii foarte diferite, contradictorii chiar, care se regasesc in acest protest. E un mecanism democratic important: faptul ca suntem de acord asupra unui anumit subiect nu inseamna ca si cu privire la un alt aspect suntem tot impreuna.

Eu am semnat si as participa la miting daca as fi in tara pentru ca ma regasec in obiectul acestui protest. Linsaje mediatice de acest tip fac enorm de mult rau tuturor. Pastrând proportiile si fara a fi Andrei Plesu, am trecut printr-un asemenea linsaj, orchestrat, paradoxal, chiar de unii pe care acum ii vad semnând protestul. Nu acestia sunt importanti pentru mine, ci principiile care sunt de aparat.

Toate acestea pentru a va spune ca, semnand protestul, nu ma intereseaza absolut deloc lista si initiatorii.  Vreau sa apar libertatea de a critica in mod constructiv si de a aprecia argumentat angajamentul public al intelectualilor nostri. Acesta este motivul principal pentru care am semnat.
Nu cred ca intelectuali ca Andrei Plesu trebuie pusi pe piedestal ori pe icoana la care sa ne inchinam, fara a pune intrebari, fara a le spune ce avem de spus daca gresesc. De aici insa, pana la a-i târi prin noroi in modul acesta mizerabil e o distanta enorma pe care ar fi bine sa o vedem cat mai multi.In Elvetia, in multele interviuri de cercetare pe care le-am luat unor personalitati din mediul universitar, am avut deseori ocazia sa schimb cateva opinii despre Romania. Numele lui Andrei Plesu, in calitate de initiator al Colegiului Noua Europa a revenit cel mai des la persoane din domenii disciplinare diferite. Nu e o simpla vorba in vant prestigiul acestei institutii in afara tarii. Iar acest lucru merita sa fie aparat de asemenea.
Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Comunism si postcomunism in 1990 (Update)

  1. Maxa spune:

    “Inainte, totul era simplu, concluzioneaza Gabril Andreescu.Regimul era raul absolut. Impotriva acestuia aveam un sistem de valori care ni se parea universal: drepturile omului.

    Si atunci, e simplu. Solutia este reinventarea Raului Absolut si incremenirea in 1989, totodata traind in 2014. Este cel mai sigur loc de pe Pamant. Cu alte cuvinte: “ce le-as face azi comunistilor din 89 daca i-as prinde!” :) )
    Condimentat cu niste “Monarhia salveaza Romania” si “ah, ce zile frumoase erau in perioada interbelica”.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Cred ca sunt doua probleme in discutie. Prima e cea pe care o subliniati: reinventarea Raului/Binelui absolut dintr-un trecut paradisiac. Cu asta se ocupa mare parte dintre intelectualii nostri dragi. A doua e amanarea de un sfert de veac a unui proiect social pentru Romania. Tinerii de-atunci (generatia celor care aveau intre 20 si 30 de ani) au gresit asteptându-l de la cei dinainte si pe care i-au vazut ca fiind mai intelepti si responsabili. Am sentimentul ca si tinerii de astazi gresesc deoarece considera orice moda trecatoare drept proiect de societate.
      Aceasta e una din nevoile cele mai mari din Romania de astazi: sa decida pe ce cale vrea sa mearga.

  2. Maxa spune:

    Mărturisesc că am avut nişte rezerve destul de mari când am citit acest text http://www.contributors.ch/cum-se-fabrica-intelectualul-angajat-sau-despre-fiara-manipularii-in-democratia-neconsolidata/ prima oară şi că mi s-a părut cam riscantă încercarea de interpretare a gestului intervenţiei dlui. Liiceanu în arena publică. Acum, însă, după episodul cu dl. Pleşu vs. Antena 3, încep să cred că aţi avut o intuiţie bună.
    Se încearcă o revitalizare a electoratului PDL – PMP pe diverse căi, inclusiv prin mimarea societăţii civile şi recâştigarea simbolică a spaţiului străzii de către grupuri de tipul Alianţei Civice. Este emblematic în acest sens faptul că, iniţial, s-a spus că mitingul de susţinere a dlui. Pleşu urma să aibă loc “la Fântână” în Piaţa Universităţii, după care, pentru motive ce nu-mi sunt cunoscute, a fost mutat la statuia lui Mihai Viteazu, puţin mai încolo, însă vorbitorii s-au referit tot la “Piaţa Universităţii” ca loc al adunării.
    Mi se pare că se încearcă un soi de re-enactment al anilor ’90, ca un fel de trupă care a avut succes la un moment dat, s-au despărţit şi acum se reunesc pentru un nou turneu pentru plăcerea şi iluzia fanilor.
    Văzând oamenii adunaţi ieri după-amiază la miting, am avut senzaţia asta de fan club sau de castă reunită. O reuniune de generaţie. Sunt mulţi oameni care vor vota cu PDL sau PMP – şi bine fac – dar din cu totul alte motive decât apropierea acestora de GDS. Aceştia din urmă nu mai au niciun cuvânt de zis în politica PDL – PMP sau a altor partide de la dreapta mai vizibile. Cu PNL, punţile sunt definitiv rupte oricum. Tot ce le rămâne de făcut este să se orienteze după cum se mişcă şi PDL-PMP. Însă o ruptură pe faţă între PDL-PMP şi GDS ar fi “bad for the business”, aşa că nici nu se pune problema de aşa ceva: PDL-PMP riscă să se aleagă cu o imagine proastă şi nu îşi permite aşa ceva, când şi 2-3% contează, iar GDS nu mai are cum să se reinventeze şi să sprijine altă forţă politică. E un mariaj fericit.

    P.S.: după cum mă aşteptam, la miting şi-au făcut apariţia şi reprezentanţii extremei drepte neoconservatoare (un alt fel decât fasciştii, ca să ne înţelegem), cea care predică democraţia şi măsurile de forţă împotriva oricui nu este de acord cu ei.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Da, fireste ca asa e. In acest moment insa, problema cea mai importanta e ca acesti oameni care au capacitatea de actiune strategica pentru a sustine un proiect educativ in favoarea Romaniei aleg tot usa din dos si-si apara in piata publica interesele de casta. Se comporta de parca acum s-ar putea decide cum vor fi priviti ei de posteritate. Asta dovedeste ca nu-si inteleg menirea si rolul social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>