Cum se fabrica intelectualul angajat sau despre fiara manipularii in democratia neconsolidata

Brevetul pentru ideea manipularii opiniei publice nu-l detin societatile totalitare, ci dimpotriva, cele democratice. Edward Bernays, creatorul relatiilor publice in Statele Unite, scrie in 1928 deja ca: “Manipularea constienta si inteligenta a obiceiurilor si a opiniilor organizate ale maselor este un element important intr-o societate democratica. Acest mecanism invizibil al societatii constituie guvernul invizibil si este adevarata putere conducatoare a tarii noastre. ” (1)

Mai aproape de timpurile noastre, in 2002, cunoscutul lingvist si filosof american, Noam Chomsky, afirma cu claritate ca: “Pentru democratii, propaganda inseamna  acelasi lucru ca violenta pentru dictaturi. ” (2)

In democratie, spun psihologii J.L. Beauvois si R.V Joule (3),  manipularea e un instrument folosit pentru a obtine din partea cuiva un comportament dorit. Se apeleaza indeobste la instrumentul manipularii in conditiile in care nu ai puterea nici sa dai ordine si nici sa argumentezi in asa fel incat sa convingi. Nu inseamna sa-i determini pe oameni sa gandeasca ceea ce nu ar fi gândit, ci sa-i aduci in situtatia de a spune si de a face lucruri pe care nu le-ar fi facut in mod spontan, in absenta incitarii manipulatoare.

General vorbind, manipularea include toate strategiile  bazate pe informatie: dezinformare, propaganda, mistificare, îndoctrinare, etc. Este vorba despre operatii deliberate de a produce iluzii si/sau utopii ca surse de putere.

In presa româneasca de astazi si in viata publica in general, indicatorii de putere obtinuta prin diverse strategii de manipulare sunt noii dictatori ai vremurilor postcomuniste sau cum spune C.T. Popescu, intr-un interviu recent acordat Ruxandrei Sararu pe postul România Actualitati, “tovarăşul rating şi tovarăşa share” (4). Orice proces de manipulare, indiferent de scop si orientare ideologica nu poate sa-i ignore.

Nu e un secret pentru nimeni ca 2014 e an electoral cand se ascut multe sabii si se pun la cale scenarii de manipulare menite sa indrepte votantii intr-o barca ori alta.

Cum Romania are inca o democratie neconsolidata, lupta electorala nu se bazeaza pe confruntare de argumente, ci pe diferite strategii de manipulare minutios orchestrate atat in spatiul real cat si in cel virtual cu cei doi pretiosi tovarasi rating si share la cârma.

Trebuie sa fac o precizare. Tehnicile manipulatoare nu lipsesc din nicio democratie, mai ales in an electoral. Daca in democratiile occidentale pe primul plan pentru convingerea electoratului se afla dezbaterea de idei si solutii, orientate de diferite ideologii clar asumate in spatiul public, in Romania,  unde nu e nici dreapta si nici stanga, acest loc de frunte e ocupat de repertoriul fara sfarsit al manipularii in favoarea interesului unor grupuri mai mult sau mai putin restrânse.

Stim destul de bine cum functioneaza manipularea prin intermediul aparatului de partid PSD. Tehnica “mesajelor generale privind temele zilei” pe care le primesc membrii PSD ce urmeaza sa se exprime public a fost amplu prezentata in presa româneasca, mai ales de la plagiatul lui Ponta încoace. Prin aceasta tehnica, tovarasul rating si tovarasa share se imbraca in vesmintele mesajelor de transmis pentru controlul opiniei publice. Scopul “mesajelor generale” e de a induce unitate de opinii, indiferent cine e omul care le exprima. In buna traditie initiata de cei cu carnet rosu, “toti oamenii sunt egali, insa unii sunt mai egali decat altii“, iar liderii se stabilesc intre ei, ca nu-i loc in posturi caldute pentru toata lumea.

Ceea ce cunoastem mai putin este cealalta tehnica de manipulare si anume manipularea prin elite. Punctul de plecare in aceasta a doua tehnica nu mai e ideea manipulatoare, ci omul care o aduce  in spatiul public. Acesta este cautat cu grija, curtat, gâdilit. Nu i se cer decat doua lucruri: sa fie cineva care i-a cazat deja  la el acasa pe tovarasul rating si tovarasa share. Si sa accepte, fireste, sa fie folosit pentru interesul grupului.

Voi ilustra aceasta tehnica de manipulare prin elite pornind de la vivacitatea publicistica recenta a lui Gabriel Liiceanu, din Contributors.ro.

A fost mai intai un preambul sub forma unui apel la intelectuali / la Liiceanu semnat de Dragos Ghitulete (5) pe 16 ianuarie la prima ora, în numele a ceea ce autorul numeste o “teroare anuntata“. E nevoie de intelectuali pentru a demasca “mercenarii pe care publicul captiv îi adora si pe care CNA îi acopera” spune D. Ghitulete. Printre primii cititori ai acestui apel se numara nimeni altul decat Gabriel Liiceanu.

Actul întâi

La vreme de seara, in aceeasi zi, 16 ianuarie 2014, Gabriel Liiceanu (6), “trezit din oboseala si lehamite” (dupa un an in care nu a publicat nimic in Contributors.ro) isi face intrarea in scena cu un text mai vechi despre lichele. Privita restrospectiv, aceasta interventie publica neobisnuita la vremea respectiva reprezinta o punere in context a angajamentului social a lui Gabriel Liiceanu. Cu alte cuvinte, cititorii trebuie sa-si reaminteasca faptul ca Gabriel Liiceanu nu e nimeni altul decat autorul “Apelului catre lichele” din zorii democratiei românesti,  ca acesta a mai vorbit despre lichele si in 2008, cand a publicat articolul reprodus acum si ca tot la lichele se refera din nou, in ianuarie 2014.

Tipologia lichelelor este interesanta, fara indoiala, dar aceasta nu ne impiedica sa observam pozitionarea externa a autorului fata de tot ce e lichea. Se reprezinta ca observator neutru, distant care descrie, clasifica si categorizeaza. In articolul din 2008 (revalidat prin publicare in 2014) e chiar mândru ca a dat “o anumită demnitate cuvântului „lichea” în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei şi i-am împrumutat astfel un prestigiu pe care nu-l avea“.

Chiar sa fi fost “licheaua” pe strada in limba româna ? Doar au mai scris si altii depre ea. De exemplu, într-un eseu din  1934, publicat in revista Criterion, Mircea Eliade pune urmatoarea intrebare: ” Ati vazut vreodata un “intelectual” in timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale ? ” Si tot el da imediat raspunsul: “ Nu numai ca e uluit si neiformat, asta inca n-ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul inspaimintat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune intrebari oricui, asculta pe oricine ii vorbeste, are o incredere oarba in orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca cel din urma dintre sclavi. Numai atunci isi da el seama ce putin s-a “interesat” de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin, adapost, incurajare. Renunta la orice demnitatee personala, uita cu desavirsire misiunea lui istorica; frica face din ele o lichea si un sclav. “ (7)

Este evidenta diferenta dintre licheaua lui Liiceanu si licheaua  lui Eliade. La Gabriel Liiceanu, lichelele sunt printre ceilalti in timp ce la Mircea Eliade lichelele sunt printre cei din aceeasi categorie cu autorul. Si nu e o simpla diferenta de perspectiva aici.

Actul al doilea

Are in centru povestea cianurii din zilele românilor (7). Metafora pare a fi bine aleasa, povestea se tese pe o structura narativa simpla. Negura domneste peste tot, oamenii par a nu mai avea nicio speranta cand, dintr-o data, tâsnesc din tenebre cavalerii lui Dürer: întreprinzatorii, magistratii si jurnalistii necoruptibili. Iar unii dintre acestia primesc chiar nume intr-o nota de subsol. Grabit sa-i dezvaluie pe cei care l-au trimis in lume sa le fie purtator de cuvant, Gabriel Liiceanu greseste numarul premiilor Nobel, eroare pe care nu a explicat-o nici pâna in ziua de azi.

Actul al treilea   

Dupa ce am aflat cine e eroul si pe cine reprezinta e timpul sa intre in scena principalii aliati sau “ajutoarele” cum li se spune in basme. Ii aflam din  Vorbe-n vânt (8) si Cuvintele lui Mircea Cărtărescu (9). Sunt, in acelasi timp, aliati individuali, reprezentati prin anumite persoane, ca Horia Roman Patapievici sau Mircea Cărtărescu si aliati exprimati sub forma unor metafore conceptuale alese cu grija, cum ar fi “adevarurile bine rostite” ori “depozitul de cuvinte născute în acești ani mizerabili “.  Cititorii plutesc in aburii tovarasilor rating si share, dar nimic nu lasa inca sa se intrevada punctul culminant al scenariului.

Actul al patrulea

Cititorii continua asteptarea si starea de tensiune. Cine face  scenariul a luat insa o decizie. De aceea acest al patrulea act pregateste intrarea in scena a eroului.

Este vorba aici despre articolul Un sărut pe gură (10).

Observam in Actul întâi pozitia externa a lui Gabriel Liiceanu fata de lichelele despre care vorbeste. Tot din exterior îi prezinta si pe cei care l-au facut purtatorul lor de cuvant ori pe principalii sai aliati. Este timpul insa ca eroul sa termine incalzirea de pe marginea terenului si sa intre in miezul evenimentelor. Trecerea dintr-o stare in alta e construita mesianic, pe gustul majoritatii românilor si e abil mediata de parabola Marelui Inchizitor. Cine sa fie oare salvatorul care sa ne aplice urgent un “sărut pe gură” ? Sau, cum se intreaba Gabriel Liiceanu însusi in finalul articolului “Și totuși cine, prin gestul acesta imaginat de Dostoievski, ar putea să împrăștie vălul, fumul și magia care stăruie peste mințile noastre ?

Actul al cincilea

Cititorii sunt in sfarsit eliberati de tensiuni. Vocea izbavitoare care îi sâcâia cu întrebari lasate intentionat fara raspuns s-a întrupat si a devenit om si se numeste Gabriel Liiceanu. Este mesajul articolului Despre fiara lăcomiei. Scrisoare deschisă lui Daniel Dăianu (11) publicat pe 19 februarie 2014.

Fabricarea intelectualului angajat nu a durat, iata, decat o luna si trei zile. Salariile nerusinate ale celor de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) au fost pretextul asteptat pentru a lansa mediatic un nou lider care dospea de ceva vreme prin cuptoarele apelurilor de tot felul. Sa nu va imaginati ca evenimentul a fost ales la intâmplare. Au fost folositi aici strategi importanti in ale comunicarii si psihologiei sociale. Nu a lipsit nici mâna unui economist care a pus cap la cap calculele. Nu de alta, dar am vazut în chestiunea premiilor Nobel cât de bine se simte Gabriel Liiceanu în proximitatea cifrelor.

Un finantist, chiar daca ar avea dreptate (în cazul acesta ma îndoiesc, dar daca prin absurd ar fi totusi o justificare), nu ar putea niciodata sa compuna întrebari care sa mearga la sufletul majoritatii românilor cum ar fi: ” … cât de mare este obiectul activității dumneavoastră și cât aveți de trudit în marginea lui?” sau ” … nu vi se pare înspăimântător că salariul unui chirurg de la Spitalul Fundeni (de 600 de euro) este de 20 de ori mai mic decât salariul dumneavoastră (de 12,000 de euro, fără prime de vacanță și alte prime)?”

In fata unui asemenea arsenal retoric, nu se mai intreaba nimeni de ce dintr-o data medicii sunt folositi ca argument in timp ce erau complet ignorati atunci când remediul pentru cianura din vietile românilor nu putea veni decat de la întreprinzatori, magistrati si jurnalisti necoruptibili.

Dupa acest articol, nimic nu va mai fi ca inainte. Avem un Gabriel Liiceanu nou nout, oscilând serios înca între hristologie si contabilitate, dar gata de lupta in numele cui i-a fabricat brand-ul de intelectual care ataca frontal “sistemul ticalosit”. Mai mult, schimbarea la fata a lui Gabriel Liiceanu, daca va reusi pâna la capat, îi poate convinge si pe altii, mai reticenti, sa intre in procedura accelerata de primenire a imaginii publice.

Aceasta e cea dintâi piesa a unei serii care abia incepe. Câte vor urma si ce scenarii va trebui sa descâlcim, nu putem sti deocamdata. Mi se pare important sa intelegem tehnica procesului de fabricare a intelectualului angajat social in conditiile democratiei românesti neconsolidate. Vom fi astfel in masura sa o recunoastem în produsele urmatoare, oricâte adaptari si retusuri i se vor aplica.

(1) Bernays E., 2007 [1928], Propaganda. Comment manipuler l’opinion en démocratie, préface N. Baillargeon, Paris, La Découverte.

(2) Blog sur Noam Chomsky (en français), « Peut-être l’intellectuel vivant le plus important… » [New York Times] : http://www.noam-chomsky.fr/pepites/

(3) JOULE R.V. & BEAUVOIS J-L. 2002, Petit traité de manipulation à l’usage des honnêtes gens, Editions Presses Universitaires de Grenoble.

(4) “Oameni care mişcă România” – Invitat: scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu, RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 ianuarie 2014, ora 21:05) – Realizator: Ruxandra Săraru.

(5) http://www.contributors.ro/editorial/cronica-unei-terori-anuntate-apel-catre-intelectuali/

(6) (8) (9) (10) (11) http://www.contributors.ro/author/gabriel-liiceanu/

(7) http://research.rutgers.edu/~dnicules/text/eliadeintelectualii.html

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Controverse. Salvează legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cum se fabrica intelectualul angajat sau despre fiara manipularii in democratia neconsolidata

  1. Cred ca mecanismul propagandei ca mijloc si al manipularii ca scop sint bine prinse…

  2. Dr Zen spune:

    Stimata Doamna Adriana Gorga,
    Liiceanu pe divanul Dvs? Ce dramoleta! Dupa punerea in insectar a prof. Tismaneanu acum ati facut o fixatie pe Liiceanu. “Curat murdar”…

    • d.p. spune:

      Gabriel Liiceanu face, la peste 70 de ani, dovada ca scoala lui Constantin Noica nu a disparut.
      seriozitate, documentare, temeinicie, spirit critic.
      a mai fost o emotie, in urma cu ani, care clama “Liiceanu presedinte”.
      poate ca nu este tirziu sa incercam din nou sa-l propunem pe Gabriel Liiceanu la Presedintia Romaniei.
      desi dl. Aligica a venit cu ideea salutara de a-l recomanda pe dl. Plesu pt. alegerile prezidentiale, spre bucuria simpatizantilor sai (mai multi decit se crede indeobste), poate ca dl. Liiceanu, datorita mai modestului sau rasfat, datorita inflexibilitatii accentuate, ar fi mai nimerit, mai pe “fisa postului”.
      poate ca este vremea sa avem un presedinte de talia lui Vaclav HAVEL.

    • Peter Manu Peter Manu spune:

      Pe divan, draga Zen, direct de la frizerul care (ca pe Dirk Bogarde in “Moarte la Venetia”) i-a canit parul si i-a rujat obrajii si buzele. Intre “hristologie si contabilitate”, cum spune Dna Gorga, Gabriel Liiceanu, machiat oentru prim-plan, se apropie repede de cealalta culme a ridicolului existentei sale, cand se proclamase fratele intru suferinta al lui Sebastian.

      • Dr Zen spune:

        Domnule Peter Manu,
        Tentatia de a pune opera si autorul pe divan – toti avem dreptul sacru de a face greseli ;) Divanul? De la ansamblu pana la detaliu, de la suprafata spre profunzime. Atractia fata de dezordinea interioara, fata de toxinele eliminate prin scris, disecarea starilor afective nascute sub presiune, detectarea gandurilor care provoaca suferinta fizica, gasirea darelor, ritmul interior si ritmul adversarilor, gandurile obsesive, manierismele, clivajul dintre Eu si Obiect, angoasa de destin, comportamentul narcisist sau adorabila scarba de sine, regresiile previzibile nascute din refulare, apararile rigide ;) )Din cauza stilului meu lipsit de tact (?), dictatorial, in ograda prof. Tismaneanu sunt pus la indexul tacerii de ceva timp (categoria „Cuvintele au efecte/Taceri care striga”?), un mecanism de aparare nascut din incapacitate de a depasi curentul critic. De ce o privire fixa asupra gandurilor intimideaza? Ma abtin sa raspund din ”pudoare” ca sa folosesc un cuvant ce apare des in recuzita prof. Tismaneanu.
        Gabriel Liiceanu? Fatetat, vorbeste foarte bine cu varful degetelor, o alta textura in comparatie cu prof. Tismaneanu, dar, pe unele paliere, sunt puncte in comun – cauza comuna in groapa comuna.
        Apreciez (cu masura) gestul Doamnei Gorga de a pune intuitiv sub lupa intentiile vizibile si invizibile din recuzita seducatoare de masti a domnului Liiceanu, dar, la rece vorbind, cu riscul de a o supara pe autoare, nu-mi plac Doamnle cu „ghiare”, sper sa-mi fie iertata aceasta sinceritate transanta. Pentru mine Femeia este Feminitate, Compasiune si Diplomatie.

        • Peter Manu Peter Manu spune:

          Eu apreciez foarte mult stilul dumitale, draga Zen si, in, aceiasi masura, sinceritatea transanta a opiniilor. Problema, ca intotdeauna in Romania, este ingradirea libertatii, de expresie in acest caz, practicata de “elita”, oricare ar fi aceea.

          • Dr Zen spune:

            Draga Peter, un foarte bun prieten, nascut in spatiul mioritic, dar traitor de peste cinci decenii pe axa Tibet-Vladivostok, seara si dimineata spune o frumoasa rugaciune a Sf. Grigore de Nazianz – ”In fiecare zi, cand ma inchin, Il rog pe Dumnezeu sa nu azvarle asupra mea pacatul cel mai pustiitor,
            pacatul cel mai greu de purtat, pacatul de a avea pareri personale.” Nu gresesc daca spun ca este firul rosu din existenta lui. Eu, ca un pacatos inoxidabil ce sunt nu o pot internaliza, am nevoie de libertate fara ham. Cenzura impusa de ”elite” trezeste in mine nevoia de a gasi o explicatie. In prima faza ca masura de igiena mentala, dar cum suprafata nu este terenul meu favorit, intru in carnea mastilor fara anestezie si incet-incet apare relieful din textura mastilor: destinul repetitiv, loialitatile invizibile, apasatoarele secrete de familie, suferintele nedigerate, impreganarile, nevrozele transgenerationale, actele ratate, criptele, vulnerabilitatile aniversare, scenariul de viata etc. Din pacate, acest popor are ”elite” cu mult prea multa patologie morala.

  3. d.p. spune:

    nu vedeti citeva asemanari intre Liiceanu si Calin Popescu Tariceanu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>