De ce-ar fi românii altfel ? Si totusi …

Pentru educatie, sfarsitul de saptamana trecut a stat sub semnul scolii care scoate “tâmpiti”. O vorba fara noima a unui politician, spusa acum vreo cativa ani, e preluata de presa si de-aici pana la a deveni “stindard” de reforma in educatie nu e decat un pas.

Am reactionat in momentul in care parintii insisi s-au adunat sub aceeasi lozinca stramba. Mi s-a raspuns ca nu cunosc realitatile scolii romanesti si ca nu pot pricepe semnalul de alarma si disperarea parintilor. Mi s-a mai spus ca argumentul evocat de mine, acela al respectului fata de copiii si tinerii in formare, e unul emotional si nu poate in nici un caz sa treaca inaintea evidentelor potrivit carora scoala romaneasca produce “tampiti”.

In fata atator semnale ca opinia mea nu e dorita in spatiul public ar trebui sa nu mai revin asupra subiectului. Eticheta este deja scrisa, e validata, e asumata pana si de parinti … ce mai caut eu sa tulbur linistea furtunii cu ideea de respect fata de copii si tineri. Ce m-am trezit acum sa dau lectii celor care stiu cel mai bine de ce si cum se produc “tampitii” in scoala româneasca ?

Că politicianul astazi e, maine nu mai e, iar jurnalistul are scuza lui … aceasta-i felia de viata pe care i-a dat-o realitatea, nu are cum sa spuna altceva. Dar parintele, el e cel care traieste zi de zi cu cel pe care scoala il face tampit “cu metoda”. Asta mai lipsea acum, respectul ….

Nu-mi mai ramane altceva de facut decat sa masor marginalitatea judecatilor mele. Am inteles, in Romania sunt in afara curentului general. Vor fi fiind insa românii altfel decat alte popoare ? Prin ce cuvinte isi varsa altii naduful cu privire la scoala ? Mergand pe firul unor asemnea intrebari, am ajuns sa-mi amintesc o dezbatere ce a facut oarecare valva in Franta, undeva, pe la mijlocul anilor 2000.

Totul a pornit de la o carte a unui profesor francez, Jean-Paul Brighelli intitulata “La fabrique du crétin : La mort programmée de l’école” publicata in 2005. Sub acest titlu provocator, persoana in cauza isi exprima dezaprobarea fata de noile metode de predare si noile continuturi din programa scolara. E revoltat de faptul ca, de exemplu, in loc sa i se predea elevului istorie si geografie, acesta petrece ore intregi invatand sa-si ia repere in mediul inconjurator. I se vorbeste despre unde se afla clasa in scoala, scoala in sat si satul in mijlocul viilor. Pentru Brighelli, “producerea cretinului” de catre scoala franceza se datoreaza, printre altele, si faptului ca se predau lucruri atat de aproape de cotidian incat elevul nu mai face distinctie intre scoala si ce e in afara ei.

Pana aici totul e bine. Romanii sunt la fel ca altii. Se spun vorbe “tari” despre produsele scolii si pe la curtile altora. E drept, ca nu prea inteleg mare lucru, daca incerc sa fac o comparatie rapida intre argumentele vehiculate in Romania si cele din Franta. Caci in Romania, scoala produce “tâmpiti” pentru ca metodele, continuturile si profesorii nu s-au schimbat, iar in Franta, scoala produce “cretinul” deoarece metodele, continuturile si profesorii s-au prea schimbat.

Reactiile nu au intarziat sa apara in Franta, nu atat cu referire la argumentele in discutie, cat raportat la titlul cartii. Autorul a capatat o oarecare faima. In acelasi timp insa, specialistii in educatie au luat atitudine. Unul dintre cei mai cunoscuti si respectati pedagogi francezi contemporani, Philippe Meirieu, a calificat stilul in care a fost scrisa cartea ca exemplu de “scriitura degenerata” sau, altfel spus, de scriitura care si-a pierdut calitatile morale. Si nu a facut aceasta remarca pe la colturi ori prin vreun jurnal cu orientare diferita de cea in care publica Jean-Paul Brighelli, ci intr-o confruntare directa cu acesta, publicata ulterior in Le Figaro littéraire, in toamna lui 2005.

Si aceasta-i povestea. Deocamdata. Caci pana acum, in Franta, n-am auzit de vreo lozinca de reforma care sa contina aceste cuvinte.

Pana la un punct, românii nu sunt altfel ca altii, ci se integreaza foarte bine in peisajul european. Lucrurile se schimba insa esential la altii cand vine vorba de a apara valoarea ideii de scoala. Specialistii in educatie sunt prezenti in spatiul public, confrunta argumente, lasa o urma de discurs documentat despre functiile scolii in societate. Se solidarizeaza, caci Philippe Meirieu n-a ramas singur in demersul sau, si ajung sa construiasca in imaginarul colectiv o problematica a respectului fata de scoala. Se construiesc astfel asa-numitele mecanisme sociale regulatorii care asaza fiecare vorba la locul ei.

Sunt prea exigenta, nu-i asa ? Caci pana la urma, in România, nimeni nu a scris o carte despre cum produce scoala “tâmpiti”. Mai stii insa, furat de valul succesului, poate-i vine cuiva ideea sa o scrie in week-end-ul acesta. Si atunci sa vezi “ce mai freamat, ce mai zbucium”, cum spune poetul ….

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/editorial/de-ce-ar-fi-romanii-altfel-si-totusi/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>