Pâna la urma, stie valetul ce-i eroul sau nu stie ?

A avut loc o denigrare mediatica a lui Andrei Plesu la Antena 3. Pentru sustinerea acestuia, s-a semnat un protest si s-a organizat o manifestatie. Ambele actiuni au fost insotite de un cortegiu de cuvinte din care nu au lipsit gândacii si sobolanii, instrumentalizarile politice si ideologiile.

Scânteia care ar fi trebuit sa reaprinda focul solidaritatii in jurul valorilor de respect si civilizatie in spatiul public românesc s-a stins aproape imediat ce-a fost aprinsa, lasând mult fum înecacios urma sa. Voi lasa deoparte pentru moment actiunea de deratizare stilistica a textelor de aparare a lui Andrei Plesu. Nu voi detalia aici nici mizele politice din spatele protestului.  Va propun doar sa examinam una din ideologiile care se foloseste de numele si prestigiul scriitorului pentru a-si extinde propria sfera de influenta in cultura româneasca. Este vorba despre ideologia învechita a societatii aristocratice.

Cum Andrei Plesu insusi ne arata, ideologiile sunt constructii rapide de idei, izvorate dintr-un interes privat sau de grup si care au drept scop modificarea mentalitatii publice, a institutiilor si a vietii sociale.  Aceasta înseamna ca ideologiile nu se preocupa de elaborari ample, nu intarzie in detalii, n-au timp de analize aprofundate. O ideologie nu-si propune sa produca si sa difuzeze sisteme explicative, ci sa schiteze cu rapiditate scheme transante, mobilizatoare. Mai mult, punctul de pornire al ideologiilor, nu e realitatea propriu-zisa, ci un interes de clasa sau de categorie sociala.

In consecinta, ideologul nu-si propune sa-nteleaga societatea. El vrea doar s-o schimbe intr-un mod egoist, pentru a o face sa corespunda cu telurile si principiile sale. Un ideolog ignora nevoile de dezvoltare ale societatii, considerând, cu aroganta, ca el le cunoaste cel mai bine.  De aceea, pentru Andrei Plesu, ideologul are mai curând o natura utopica si egolatra. Se crede chemat sa decida asupra manierei optime de organizare a lumii si considera ca modul sau de a intelege societatea este unul universal.

In termenii lui Weber, ideologul sacrifica “rationalitatea axiologica” (bazata pe valori) in favoarea unei “rationalitati instrumentale” pentru a impune o viziune limitata, a sa ori a clasei din care face parte, cu privire la schimbare si la sensul in care aceasta trebuie sa se produca.

Trei inclinatii spontane ale ideologului sunt semnificative, din punctul de vedere a lui Andrei Plesu:

1) a gandi conjunctural si subversiv;

2) a domina mental sfera publica;

3) a maslui realul pentru a-l face compatibil cu un concept.

Acestea sunt si principalele caracteristici ale textelor prin care Vladimir Tismaneanu îi ia apararea, paradoxal, tocmai celui care ne ajuta atât de bine sa întelegem si sa deconstruim o ideologie. Bazata pe structuri ideologice, partizane si indiferente fata de întrebarile si nevoile de întelegere ale actualei societatii românesti (mai ales ale tinerilor), actiunea de sustinere a lui Andrei Plesu fata de jignirile care i-au fost aduse de jurnalistii de la Antena 3 a esuat in nostalgii elitiste si nationalism de parada.

Pentru a ilustra dimensiunea ideologica a textelor lui Vladimir Tismaneanu, voi lua ca exemplu argumentele de autoritate culturala pe care le foloseste ca motto la articolele de sustinere a lui Andrei Plesu.

Astfel, in Evenimentul zilei (1), Vladimir Tismaneanu isi incepe articolele de solidaritate fata de Andrei Plesu cu evocarea cuvintelor lui Goethe “Pentru valet nu exista erou”. In Contributors.ro (2), mai adauga si o parte din explicatia data de Hegel la aceasta afirmatie a lui Goethe- “Si asta nu pentru ca eroul nu e erou, ci pentru ca valetul e valet“.

Montesquiou_at_Charvet

Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Charvet_Place_Vend%C3%B4me

Grabit, ca orice ideolog pus pe fapte mari, Vladimir Tismaneanu cauta citatul despre care crede ca-i sustine cel mai bine propria pozitie, întarita astfel prin prestigiul cultural al personalitatilor pe care, citându-le, le pune sa vorbeasca pentru el. Numai ca, in esenta lor, cuvintele lui Goethe si Hegel exprima, de fapt, o conceptie aristocratica, perimata astazi, asupra demnitatii umane, in baza careia sunt eroi doar aceia desemnati ca fiind cei mai buni. E perimata aceasta conceptie pentru ca apartine unui model de societate inchisa, rigida si repliata asupra sa însasi. Societatile moderne, deschise si pluraliste, se intereseaza indeaproape asupra criteriilor, proceselor si argumentelor care stau la baza desemnarii ca erou ori ca valet. Atat mandatul de erou cat si acela de valet sunt pe termen limitat si au referinte care evolueaza mereu.

Ca sa intelegem mai bine despre ce este vorba, sa ne amintim Grecia antica ce reprezinta modelul de referinta pentru ceea ce numim societate aristocratica. Vechii greci au construit într-adevar institutii democratice admirate si astazi. In acelasi timp însa acestia au legitimat si sclavagismul. Astfel, Aristotel nici nu concepea ca o societate sa se lipseasca de sclavi, ajungând pâna acolo încât sa distinga radical între cetatean si sclav.

Goethe si Hegel apeleaza la acest proverb care pune fata-n fata eroul si valetul pentru a prelungi viziunea aristoteliana de societate. Cum explica Hegel, valetul nu stie altceva decât sa-l ajute pe erou sa-si scoata cizmele, sa se culce ori sa stie ca acesta prefera sampania. De aceea, pentru valet, ca si pentru sclavul lui Aristotel, eroii (sau cetatenii) nu exista de fapt. Eroii nu pot fi recunoscuti decat de lume, de realitate, de istorie, locuri de unde valetii sunt exclusi.

Este cel putin surprinzatoare alegerea unor asemenea citate din partea lui Vladimir Tismaneanu pentru a recruta adepti ai cauzei eroului jignit de Antena 3. Nu e de mirare ca multi dintre cei tineri, care au început sa practice protestul ca forma de participare la transformarile sociale ale României de astazi, nu s-au simtit mobilizati de asemenea cuvinte. Demersului meu de a-i convinge asupra importantei unei solidarizari punctuale i s-a opus pragmatismul unei generatii care refuza instinctiv impunerea unor opinii dinafara. Printre altele, mi s-a raspuns ca: ” … tinerii la care cred că vă referiţi dumneavoastră (…) văd această problemă puţin din exterior, ca o minoritate fără drepturi care asistă la meciurile politice ale majorităţii” (mesaj primit pe Facebook).

Mi se pare extrem de grav faptul ca un proiect de mobilizare sociala initiat de intelectualitatea româneasca nu a putut fi eliberat de ideologii perimate, astfel incat sa declanseze o asociere spontana a celor tineri. Majoritatea celor care s-au strâns la mitingul de solidaritate erau, potrivit corespondentului Adevarul.ro, “persoane trecute de 40 de ani, bine îmbracate, cu aer de intelectuali” (3). Este vorba in special despre oameni care au deja propriile repere culturale si care au simtit nevoia sa le apere, prin protest. Prea putini tineri s-au regasit in aceasta initiativa care, daca nu ar fi fost umpluta pana la refuz cu partizanat ideologic, ar fi putut reprezenta un punct de plecare pentru solidarizarea societatii civile in jurul unor principii de insanatosire a dezbaterii democratice in spatiul public.

Intelectualii nostri ar trebui sa observe cât înca nu e prea târziu ca imobilismul acesta social in care unii sunt eroi pe vecie iar altii valeti intru eternitate este respins de tinerii de astazi, mult diferiti de aceia pe care i-a lasat comunismul la caderea sa in urma cu aproape 25 de ani.

Tinerii de azi par a fi mai aproape de modul cum Tolstoi interpreteaza istoria cu eroul si valetul. Pentru Tolstoi, eroul este de fapt valetul pentru ca acesta e singurul capabil sa discearna adevarata maretie, care nu e  istorica, ci morala. Traind in preajma “eroilor”, valetul poate vedea cel mai bine mediocritatea morala si lipsa de demnitate umana a eroilor. De aceea, in Razboi si Pace, Tolstoi spune ca nu poate exista un erou pentru un valet deoarece valetul isi are propria sa conceptie despre ceea ce este maretia  eroului.

Punând mai presus interesele unei clase sau ale unui grup restrâns si nu nevoile socio-culturale ale tinerilor din România de astazi, intelectualii nostri fac o eroare fundamentala. Caci nu Andrei Plesu are  cea mai mare nevoie sa fie aparat astazi (el, ca persoana, se poate apara foarte bine si singur), ci iesirea din captivitatea Antenei 3 a românilor si in special a tinerilor si instalarea lor intr-un spatiu de libertate de gandire si exprimare autentice. Pentru aceasta e nevoie ca intelectualitatea româneasca sa initieze si sa sustina un proiect social educativ. Deocamdata au ratat aceasta ocazie. Poate data viitoare !

(1) http://www.evz.ro/detalii/stiri/linsajul-lui-andrei-plesu-idiotia-morala-si-spatiul-libertatii-1087091.html#ixzz2wANX9qV3

(2) http://www.contributors.ro/reactie-rapida/vocile-societatii-civile-despre-solidaritatea-cu-andrei-plesu/

(3) http://adevarul.ro/news/eveniment/miting-sustinerea-andrei-plesu-seara-capitala-1_5325bfe10d133766a8f406d7/index.html

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Controverse. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>