Revolutie sau evolutie in educatie ?

De Anul Nou, densitatea urarilor de mai bine pe unitatea de timp atinge recorduri. In acest context de speranta, educatia copiilor nostri apare a fi extrem de importanta, mai ales atunci cand lucrurile in acest domeniu nu merg cum ar trebui. E legitim sa vrem o revolutie care sa transforme din temelii si repede sistemul de educatie. O intrebare insa nu ne da pace daca incercam sa vedem cum am putea trece de la dorinta la schimbare efectiva: este sau nu “revolutia” instrumentul adecvat pentru a obtine conditiile de educatie si mai ales rezultatele pe care ni le dorim de la copiii nostri ?

Finlanda e una din tarile cu sistemul de educatie cel mai ravnit la nivel mondial. Si asta mai ales pentru ca in ultima vreme elevii finlandezi ocupa primele locuri in clasamentele internationale realizate pe baza anchetelor de tip PISA ori TIMSS. Virtutile sistemului de educatie finlandez sunt astfel popularizate cu intensitate in mare parte din tarile lumii, in special din Europa si America in timp ce tarile asiatice par a-si dezvolta propriul “model”, mai aproape de cel din Coreea de Sud.

Astfel, sistemul finlandez de educatie se caracterizeaza prin autonomie sporita a profesorului, interventie in educatie redusa din partea politicului, absenta unui sistem centralizat de evaluare. Pornind de la acesti parametri de intrare – sistem educativ puternic descentralizat – si de iesire – performante scolare notabile in comparatii internationale – numeroase reforme educative s-au orientat in aceeasi directie cu speranta ca, daca se vor asigura conditii asemanatoare cu cele din Finlanda, rezultatele vor fi pe masura. Problema de care se lovesc in mare parte cei care decid soarta educatiei in diferite tari este ca revolutia in acest domeniu e o utopie. Dar e o utopie care-i incanta pe electori si de aceea trebuie sa fie intretinuta.

Cu alte cuvinte, in educatie, schimbarea prin revolutie e un slogan aducator de voturi, dar si de multe dezamagiri, daca e utilizat fara masura. Transformarea durabila a unui sistem de educatie se face prin evolutie, prin solutii proprii, adecvate problemelor care apar in timpul procesului de schimbare si prin masuri de sustinere pe termen mediu si lung a reformei. Exemplul finlandez ne invata, intre altele, si acest lucru.

In anii 1960, Finlanda avea un sistem de educatie mult diferit de cel de astazi in care nu toti elevii aveau acces la o educatie de calitate. De aceea, in 1968, Parlamentul finlandez adopta o legislatie menita sa puna bazele unei educatii de calitate pentru toti. Trei principii fundamentale se regasesc in aceste noi legi: 1) dezvoltarea si adoptarea unui curriculum national in care sa se prevada standarde clare de atins pentru toti elevii; 2) schimbari fundamentale in ceea ce priveste formarea profesorilor si a invatatorilor; 3) dezvoltarea unui inspectorat al statului cu functia de evaluare a predarii si invatarii la nivelul fiecarei scoli. Pornind de la aceste principii, recunoastem cu usurinta orientarea puternic centralizatoare a reformei finlandeze din anii 1960-1970.

Adoptata in 1968 de Parlament, aceasta noua legislatie a fost pusa in aplicare la nivelul intregii tari pana in 1977. Dupa cum noteaza un raport din 2010 al OCDE (unde se incearca sa se explice cum au ajuns finlandezii sa aiba sistemul educativ de astazi), in anii 1970, schimbarile din Finlanda nu au fost lipsite de rezistenta. Numeroase municipalitati nu voiau pur si simplu sa-si schimbe sistemul de educatie. A fost extrem de complicat de asemenea ca profesori, obisnuiti in vechiul sistem sa aiba elevi selectati, sa accepte sa lucreze cu o populatie scolara mult mai eterogena, care reunea in aceeasi clasa elevi de nivele scolare extrem de diferite. Schimbarile au fost acceptate treptat, de cele mai multe ori prin iesirea la pensie si venirea unor profesori noi, formati in noul sistem.

Unul din elementele esentiale ale formarii profesorilor si invatatorilor in reforma finlandeza a fost asigurarea unui echilibru intre specializarea pedagogica si specializarea din domeniul de referinta. Pregatirea pedagogica a viitorilor profesori si invatatori nu este disociata de pregatirea de specialitate, ci integrata acesteia. Pentru finlandezi este extrem de important ca profesorii si invatatorii sa fie in egala masura buni specialisti in domeniul lor de competente si buni pedagogi.

Incepand de la mijlocul anilor 1990, in sistemul finlandez apar noi schimbari: se reduc interventiile din partea guvernului, dispare inspectoratul central care evalua calitatea scolilor, curriculumul national devine mai mult un instrument de orientare decat un program de urmat cu rigurozitate, scolile capata mai multa autonomie. Formarea profesorilor si a invatatorilor urmeaza insa aceeasi dubla orientare: dobandirea unei expertize in materie de continut si a unei expertize pedagogice.

Evolutia sistemului finlandez pune in lumina mai bine unele dintre concluziile raportului american McKinsey, din noiembrie 2010. Realizata de o firma americana de consultanta, cercetarea in urma careia a rezultat acest raport, are ca punct de plecare doua intrebari principale: Cum ajunge un sistem de educatie bun sa devina foarte bun ? Cum un sistem de educatie foarte bun devine excelent ?

Pentru a raspunde la aceste intrebari au fost examinate 20 de sisteme de educatie din intreaga lume. Au fost realizate peste 200 de interviuri cu responsabili in educatie si au fost examinate in jur de 600 de interventii in sistemele de educatie analizate. Una dintre concluziile acestui raport arata ca un sistem de educatie nu se transforma dintr-o data ca urmare a descentralizarii si a acordarii unei autonomii sporite profesorilor. Exemplul finlandez confirma acest lucru.

Autonomia si descentralizarea pe care le vedem in sistemul finlandez de astazi intervin dupa mai bine de 20 de ani de control centralizat al reformei in educatie si de ameliorare sistematica a curriculumului si a formarii profesorilor si invatatorilor. Numai dupa ce reforma centralizatoare si-a atins scopul a fost posibila introducerea unei perspective mult mai flexibile de transformare a sistemului de educatie. Sistemul educativ finlandez de astazi este rezulatul unei evolutii in care recunoastem cele doua etape mentionate de raportul McKinsey: prima cu profunde orientari centralizatoare a determinat transformarea sistemului dintr-unul bun intr-unul foarte bun; a doua, caracterizata prin descentralizare si autonomie, a facut ca un sistem de educatie foarte bun sa devina unul excelent. Elementul de legatura, in absenta caruia nicio reforma nu ar fi fost posibila este formarea corespunzatoare (de specialitate si pedagogica) a profesorilor si a invatatorilor.

Revenind la nevoia de reforma a sistemului educativ romanesc, nu pot decat sa-mi doresc la acest inceput de an sa fim in sfarsit capabili sa analizam limpede unde ne aflam ( semanam mai mult cu Finlanda din anii 1960 sau cu cea de astazi ?) astfel incat sa reusim sa initiem o dezbatere autentica asupra instrumentelor celor mai potrivite care sa produca schimbari durabile si adecvate situatiei noastre.

 

Preluat din: http://www.contributors.ro/dezbatere/revolutie-sau-evolutie-in-educatie/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.