Roşia Montană versus statul de drept – de ce nu le pasă

Sunt mulţi cetăţeni americani cel puţin la fel de nesofisticaţi şi manipulabili ca oricare dintre cetăţenii României. Şi cu toate acestea, indiferent de nivelul lor de educaţie, toţi au un ataşament profund faţă de documentele fondatoare: Declaraţia de Independenţă şi Constituţia americană. Americanii înţeleg în mod organic nu doar drepturile, ci şi obligaţiile şi valorile exprimate în aceste documente. Dovada este că în ultimul secol milioane dintre ei s-au înscris voluntari pentru a apăra acele valori, nu doar în ţară, ci chiar şi în străinătate. Inclusiv în Vietnam, majoritatea militarilor americani au fost voluntari.

Această combinaţie de drepturi şi obligaţii este ceea ce defineşte demnitatea de a fi american, iar oamenii sunt dispuşi să lupte, uneori până la moarte, pentru această demnitate. Este acest sentiment, resimţit profund, care face ca încălcarea Constituţiei americane (adică a statului de drept) să fie inimaginabilă în SUA. Motivele practice, imediate, au de a face cu Supreme Court, FBI, Secret Service, EPA, NSA, SEC, FDA, National Guard, Immigration Service, şi toate celelalte agenţii federale. Dar motivul real, profund, este această identitate şi fiorii pe spinare pe care îi simte orice american când se vorbeşte de Constituţie, sau de Declaraţia de independenţă. Fără acest sentiment, toate acele agenţii ar fi forme fără fond, şi s-ar nărui la primul şoc politic sau economic mai serios. Şi totuşi, Constituţia americană a supravieţuit unui război civil şi unei crize economice, ambele devastatoare.

Deci nu e vorba aici despre eleganţa sau eficienţa filozofiei politice subiacente şi nici măcar despre stabilitatea şi eficienţa unor instituţii administrative. Longevitatea şi stabilitatea Constituţiei americane nu sunt date de calitatea sa de document juridic, ci de capacitatea sa de inspirare şi sudare a maselor în jurul unei identităţi comune. Constituţia este, mai presus de orice, un document valoric şi inspiraţional. Latura tehnică, juridică, este secundară.

Şi aici revenim la întrebarea pe care şi-o pune zilnic, şi cu disperare, întreaga dreaptă reformistă românească: CUM este posibil ca statul de drept să fie călcat în picioare în România, iar populaţia să rămână atât de indiferentă?? CUM poate să nu le pese?? Şi chiar şi aceşti tineri protestatari din toamna 2013, mulţi dintre ei educaţi, în contact cu actualitatea naţională şi internaţională, CUM pot să ignore atât de total tragedia politică în desfăşurare, şi să se focalizeze pe un obiectiv atât de pueril precum salvarea unei localităţi izolate şi obscure ai cărei localnici au migrat deja, în majoritate, către alte orizonturi?

Răspunsul este simplu: nu îi interesează cât de „drept” este pentru că, drept sau nu, oricum nu îi reprezintă. Cu alte cuvinte, problema statului de drept în România, nu e cu dreptul, ci cu statul. Nu contează cât de fidel şi eficient se respectă un set de reguli dacă acele reguli nu sunt reprezentative pentru demnitatea individului. De aceea, a lupta pentru statul de drept în România este, din păcate, a bicui un cal deja mort.

Aceasta a motivat cele 5 articole din seria „Despre cultura politică a românilor” pe contributors.ro (a nu se confunda cu „cultura administrativă a Statului român”). Nu e vorba aici (numai) de administraţie publică, de sistem juridic sau de instituţii de drept, ci mai ales de interiorizarea, de către fiecare cetăţean, a ceea ce francezii numesc „un choix de société”, încapsulat într-un document fondator care nu poate fi altul decât Constituţia naţiunii. Dar pentru aceasta, trebuie căutată şi identificată mai întâi, în mod deschis şi sistematic, care este acea opţiune societală. Ce îl reprezintă cu adevărat pe român? Ce îl poate inspira şi face să lupte pentru a apăra un principiu?

Zeci de mii de români au ieşit din blazare şi indiferenţă pentru Roşia Montană pentru că prin asta au redescoperit, şi şi-au recâştigat o fărâmă din identitatea şi demnitatea de a avea o istorie, de a fi cineva. Această demnitate ar trebui să fie şi punctul de plecare al oricărei construcţii politice de durată în România. O administraţie eficientă, sau chiar un stat de drept funcţional, sunt construcţii iluzorii, sub ameninţarea prăbuşirii la orice adiere, fără o bază identitară şi valorică solidă, asumată explicit.

Aşa zisa dreaptă reformistă şi întreaga elită intelectuală care gravitează în jurul ei pariază pe „valorile europene” şi pe „modelul european” ca surogat la valorile româneşti (neidentificate deocamdată), dar acest transplant nu este nici realist, nici dezirabil. În primul rând, nici măcar Europa nu este sigură care sunt valorile sale, şi care este modelul său (referendumuri pe subiecte europene sunt evitate cu meticulozitate de cancelariile prudente din UE). Apoi, chiar dacă ar şti, nu e clar că acele valori ar fi dezirabile, având în vederea marginalizarea accentuată a Europei pe scena internaţională, din toate punctele de vedere, precum şi fisurile interne tot mai vizibile (pesimism generalizat, cădere demografică, pierdere de competitivitate, etc.). Mai mult, chiar dacă ar fi dezirabile, corpul cultural românesc este evident distinct, şi a spera în asimilarea unor presupuse valori europene cu forţa este o naivitate.

De aceea, paradoxal, reforma constituţională şi descentralizarea sunt două priorităţi corecte ale stângii, deşi imposibil de îndeplinit datorită incompetenţei şi corupţiei sale covârşitoare. Şi tot de aceea, din păcate, construcţia dreptei reformiste din România, în forma ei actuală focalizată pe stat de drept şi „valori europene”, se înscrie cu fermitate în tema celebrei teze de doctorat pe care Petre Ţuţea n-a mai apucat să o elaboreze: „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”.

Nota: Material difuzat sub Licenţa Creative Commons Atribuire-FărăModificări BY-ND 3.0 România, Alexandru Căbuz, 2014.

http://www.contributors.ro/cultura/despre-cultura-politica-a-romanilor/

http://www.contributors.ro/economie/capcana-economismului-european-si-romania/

http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/

http://www.contributors.ro/cultura/despre-cultura-politica-a-romanilor-iv-elitele-regionale/

http://www.contributors.ro/editorial/occident-vs-voiculescu-%e2%80%93-o-falsa-dilema/

Alexandru Cabuz

Despre Alexandru Cabuz

Alexandru Căbuz a obţinut licenţa în inginerie electronică în SUA şi doctoratul în fizică în Franţa. Revenit în ţară în 2010 pentru a se implica în procesul de reformă a sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare din România, a fost consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică între 2010 şi 2012.
Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

10 răspunsuri la Roşia Montană versus statul de drept – de ce nu le pasă

  1. Sorin Minea spune:

    Nu cred ca oamenii au iesit in strada pentru Rosia Montana din blazare, pentru ca multi au recunoscut ca ori au iesit pentru a fi “hit” pe internet ori pentru ca sunt platiti,in spatele asa ziselor ong-uri. Intrebati-i pe Claudiu Craciun sau Eugen David, de exemplu.

    • ID spune:

      Cu tot respectul, nu cred ca ati inteles corect paragraful care se refera la “blazare”. Va rog recititi. In ceea ce priveste afirmatia dumneavoastra, sunt de acord ca in orice padure exista uscaturi. Dar in afara uscaturilor exista si brazi. Intrebarea care trebuie sa ne-o punem cu totii este “suntem brazi sau suntem uscatura?” ;)

  2. d.p. spune:

    dvs. faceti un efort care, cu adevarat, merita salutat.
    de aici, cred si eu, trebuie, in sfirsit/ la sfirsit, inceput !
    problematica aceasta ar fi trebuit indelung discutata in anii ’90, dar atunci era aproape imposibil sa detectam valorile identitare care ne sunt specifice, sa le “recunoastem” si sa hotarim ce fel de societate dorim sa avem.
    primul parlament postdecembrist, privind inapoi cu sau fara minie, a fost si cel mai “educat” (am asezat ghilimele, deoarece valorile democratice nu aveau cum sa intre in educatia de pina atunci), iar procesul de rinocerizare a continuat si continua.
    atunci, bineinteles, credeam ca, dimpotriva, parlamentul nostru va evolua si scriam, in consecinta, diatribe impotriva “reprezentantilor” nostri.
    dvs. sunteti indrituit sa vorbiti despre valorile societatii, nu numai datorita pregatirii, dar si pt. ca, pe linga cetatenia europeana, aveti cetatenie americana.
    in vreme ce va citeam, multe intrebari se apropiau.
    sper sa aveti ragaz si bunavointa sa(-mi) raspundeti :
    1. cit de roman, cit de european si cit de american (credeti ca) sunteti acum ?
    2. care valori identitare v-au ajutat sa va integrati pina acum si care, dimpotriva, v-au impiedicat ? cu ce calitati/defecte ati fost nevoit sa luptati pt. a fi acceptat ?
    3. romanii americani (romanii din USA) intilniti au aceleasi probleme de adaptare/integrare ca si dvs., ati gasit un “numitor comun”al identitatii lor peste ocean ?
    vorba dvs., ce credeti ca ne reprezinta ?
    4. de ce, desi au dorit sa ajunga acolo, unii romani au parasit USA ( exemplul lui Radu Pavel Gheo), daca stiti ?
    5. daca romanii, in istorie si acum, sunt bine echipati pt. a imita, a prelua, a se adapta, ce i-ar ajuta sa isi intareasca statul ?
    credeti ca divortul dintre indivizi si statul nostru, mai ales in comunism, va greva inca multa vreme asupra atitudinilor noastre ?
    6. ati sesizat prezenta, in ultimii ani, in Ro, la nivelul constiintei individuale, a preocuparii de a fi cetatean european ?
    dupa modelul american, credeti ca “statele unite ale europei” ar putea fi o ” solutie” privilegiata pt. romani ?
    ar putea romanii sa-si apropie mai usor dentitatea europeana decit pe aceea de a fi roman ?
    va multumesc pt. prezenta dvs., pt. ca va (mai) intereseaza Romania, ca si pt. eventualul raspuns.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Vă mulţumesc pentru aprecieri.

      Nu prea ştiu ce înseamnă a fi european. După cum am spus, nici ei nu ştiu, şi am locuit în Europa de vest 8 ani. Aş prefera totuşi să nu vorbesc prea mult despre mine pe acest forum public, nu ăsta era subiectul.

      Întărirea statului de care vorbiţi e esenţială, dar ea nu trebuie confundată cu centralizarea. Un stat solid e un stat stabil. De exemplu statul elveţian este poate unul din cele mai stabile din lume, deşi unii l-ar cataloga drept „slab”. Dar nu despre asta e vorba. Statul francez e printre cele mai „puternice” dar s-a dovedit extrem de fragil (5 constituţii în 200 de ani). După cum spuneam în unul din articole, soliditatea unui stat nu este dată de puterea lui autoritară, ci de adecvarea între structura lui şi interesele şi înclinaţiile cetăţenilor. Dacă cetăţenii sunt ostili ideii de autoritate, cum sunt românii, mi se pare mie, atunci cel mai „puternic” stat ar fi unul mai degrabă descentralizat. Nu ca Elveţia, şi nici ca Germania. Dar în mod cert NICI ca Franţa.

      Aici avem nepotrivirea majoră. Ca toate statele create în cursul secolului 19, la noi s-a jucat cartea naţiunii. Ne temem că fără o centralizare puternică, naţiunea s-ar destrăma. Nu cred că e o îngrijorare realistă.

      Statele Unite ale Europei, din câte înţeleg eu e o idee de cedare a suveranităţii la Bruxelles. Adică să fie un guvern, preşedinte, etc, cam ca SUA. Reformiştilor români le place asta, pentru că ne-ar scuti de corvoada de a ne autoguverna, şi ei presupun că ne-ar fi mai bine guvernaţi de la 2000km distanţă. Mie mi se pare o aberaţie. E total imposibil. Nici măcar această integrare europeană relativ parţială şi superficială, nu a funcţionat. Adică nu prea facem ce zice Bruxelles-ul. Şi nici în viitor nu o să facem. Poate doar dacă vin europenii cu o armată de ocupaţie. Nu mi-e clar dacă asta îşi doresc reformiştii, dar aşa începe să pară…

      • d.p. spune:

        cine mai stie, astazi, ce inseamna a fi european ?
        nici nu se mai vorbeste despre homo europaeus decit atunci cind se deplinge disparitia sa (iminenta, dupa unii).
        perceptia mea este ca nu ascultam de Bruxelles suficient pt. ca nu reusim sa decodam corect si la timp mesajele, nu pt. ca nu ne dorim.
        dimpotriva, aud tot mai des despre existenta europarlamentarilor romani (parca acolo mai repede ne vom selecta mai adecvat, disparind un Vadim, un Becali, un Severin, un Oprea, poate si o Eba…) si, parca, limbajul tehnic institutional bruxelez (euro-slang-ul) este tot mai prezent in viata noastra publica; optiunea noastra este, limpede, fara intoarcere, oricite zbateri iresponsabile si populiste ne-ar mai intrista. poate ca acesta a fost si rolul lui Becali in PE, de a aduce institutiile europene, impreuna cu miorita-i televizata, mai aproape de “vetrele” romanilor, de a le face tangibile, cvasi-prietenoase.

        mi-e teama ca, in cazul nostru, este f.dificil de asezat demnitatea (pe care ati subliniat-o, in cazul americanilor) in relatie imediata cu identitatea nationala (derizorie, aproape mereu, in constiintele romanilor), imaginindu-mi chiar, ridicol, desigur, o mai facila apropiere de identitatea europeana……
        (daca ne amintim ca un efort poate asemanator, cu destule accente rizibile, a fost si proiectul Scolii Ardelene, care ne-a latinizat mai mult decit putem noi duce, cu multe efecte care, astazi, ne sunt potrivnice, putem accepta ca “europenizarea” in pas alergator are un viitor mult mai…pragmatic si o acceptare externa imediata.)
        daca identitatea noastra nationala este problematica, statul european poate fi o salvare, nu ?
        statele unite ale europei mi se par o evidenta, lipseste doar oficializarea si concurenta cu USA (BRIC- si la sport, ca tot suntem acum la JO, in Rusia – concurindu-ne coplesitor).

        romanii au o relatie ambigua cu autoritatea statala : o dispretuiesc/ocolesc, dar, in acelasi timp, vrajiti/tinjesc de/dupa autoritate. amintiti-va de Carol I.

        • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

          Pe vremea lui Carol I nu afost autoritate. Instabilitatea guvernării a fost maximă, se schimbau guvernele cam la 1 an, 1 an jumate. Succesul lui Carol nu a fost prin autoritatea sa, dimpotrivă, prin capacitatea de a menţine un echilibru.

          Şi da, s-au făcut multe, dar în 48 de ani! De la revoluţie au trecut doar jumătate, şi mi se pare că s-au făcut foarte multe! Ni se pare că lucrurile stagnează acum. Imaginaţi-vă ce simţeau contemporanii lui Carol I.

  3. d.p. spune:

    pt. Sorin Minea :
    ma iertati, sunteti dl. Minea din patronatul industriei carnii ?

  4. d.p. spune:

    Dlui Alexandru Cabuz :
    daca am gresit si nu sunteti cetatean american, va rog sa ma iertai, dar toate intrebarile ramin pt. dvs.
    cu amendarea/ocolirea acestei prezumtii eronate

  5. Maxa spune:

    In ceea ce priveste Rosia Montana mai este un motiv pentru care oamenii s-au mobilizat si el nu contrazice neaparat ceea ce spune autorul: oameii au avut nevoie de o cauza care sa nu fie preluata partizan deja de niciunul dintre partide. Ba mai mult, care a fost ignorata in mod ostentativ de toate partidele. Cei care lupta pentru o cauza atat de punctuala vor sa dea si un semnal ca au propria lor agenda de impus statului, care porneste de la probleme concrete, nu doar de la viziuni abstracte asupra statului, oricat de frumoase si de promitatoare in teorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>