Scoala, societatea, democratia si ambalajele cu “tâmpiti”

Pana la sfarsitul secolului trecut, societatea era cea care asculta nevoile scolii. Astazi traim exact scenariul invers: scolii i se cere tot mai mult sa asculte nevoile societatii. Si pentru ca nu e inteleapta si nu face ceea ce societatea ii cere, intr-un mod mai mult sau mai putin explicit, scoala e aspru criticata pentru inadecvare la nevoile societatii. Altfel spus, scoala de astazi produce “tâmpiti” fie pentru ca societatea (româneasca mai ales, dar nu in exclusivitate ) nu are nevoie de eventualele “produse” de calitate ale scolii, fie pentru ca pur si simplu atat stie sa faca.

Discursul critic la adresa scolii nu e insa o inventie a secolului in care traim. Si cu atat mai putin a românilor. Sunt bine cunoscute critici ca cele ale sociologului Ivan Illich (destul de popular inca in Statele Unite mai ales * ), care prin anii 1970 contesta intr-un mod radical institutia scolara in numele egalitatii de sanse. In cartea sa intitulata O societate fara scoala **, unul dintre motivele pentru care institutia scolara trebuie sa dispara este convingerea ca orice nevoie (inclusiv cea de cunoastere) care-si afla un raspuns institutional deschide larg usa catre noi categorii de dezmosteniti, introducand de fapt o noua definitie a saraciei. Sa mai amintim tot aici ca unul din obiectele principale de cercetare ale sociologiei franceze a educatiei, ale carei baze se pun tot in secolul trecut, se refera la relatia dintre inegalitatile scolare si cele sociale. Sociologi importanti precum Pierre Bourdieu sau Jean-Claude Passeron ilustreaza diferitele modalitati prin care scoala preia si transmite inegalitatile sociale.

In ciuda criticilor insa, pana la inceputul secolului nostru, societatea are incredere in scoala. E acceptat indeobste faptul ca misiunea principala a scolii este de a construi si difuza discursul de expertiza in materie de cunoastere pe care societatea, in linii generale, nu il contesta.

La cumpana dintre milenii, relatia dintre scoala si societate devine din ce in ce mai tensionata. Societatea e tot mai neincrezatoare in ceea ce priveste capacitatea scolii de a gestiona incertitudinile viitorului. Unul dintre semnalele acestui viraj extrem de important in relatia dintre societate si scoala il reprezinta anchetele PISA despre care am mai vorbit in paginile acestui forum. Spuneam atunci ca testele PISA nu evalueaza cunostinte dobandite in scoala, ci servesc la elaborarea unor indicatori in baza carora pot fi justificate masurile politice din educatie. Cu alte cuvinte, testele PISA nu tin seama de programele scolare, ci iau ca referinta asa-numitele competente “de baza”, in lectura, matematica, cultura stiintifica, etc. pe care trebuie sa le aiba un elev de 15 ani. Nu scoala e cea care identifica si defineste aceste competente (cum ar fi fost firesc daca ne-am fi aflat in modelul precedent, unde scoala avea un cvasi-monopol asupra discursului de expertiza), ci societatea, pe baza unui rationament mai intai economic si apoi social. Scolii i se cere in primul rand sa fie eficienta si eficace, pentru a justifica cheltuielile publice tot mai mari generate de cresterea numarului celor care se formeaza. Abia in al doilea rand scoala mai trebuie sa fie justa si sa contribuie la reducerea inegalitatilor sociale. Aceasta a doua cerinta adresata scolii este astazi in mod curent exprimata prin cuvantul “echitate” care tinde sa fie folosit tot mai mult ca fiind sinonim absolut cu egalitate si justitie sociala.

Cum putem explica aceste transformari care nu se intalnesc doar in Romania cum gresit lasa sa se inteleaga unele texte publicate recent in acest forum ?

Raspunsul evident e legat de dezvoltarea noilor tehnologii ale informatiei si a noii societati in care traim. Aceste noi tehnologii sunt de altfel si motivul cel mai des evocat atunci cand se argumenteaza incapacitatea scolii de a raspunde cerintelor societatii. Confundand cunoasterea cu informatia, multi dintre adultii formati inainte de epoca Internetului nu pot sa inteleaga ritmul lent de adaptare al scolii la noua realitate.

De ce sa mai invete copilul râurile când printr-un singur clic le poate vedea in fata ochilor ? Ce nevoie mai are sa stie cine-a scris sau spus cutare vorba ? Un clic si problema e rezolvata. Scoala nu mai trebuie sa-i invete lucruri care sunt la indemana oricui.

Mai mult, in cautare de popularitate, ca orice om politic, actualul ministru al educatiei spune chiar intr-un interviu legat de aparitia manualelor electronice pentru clasa I ca “procesul de invatare este mult mai rapid cand se folosesc instrumente digitale”. E un rationament complet gresit, caci nu invatarea e mai rapida (nu are psihologi in echipa de consilieri?), ci ritmul de colectare a informatilor pe o anumita tema. Putem vorbi astfel atat de efecte pozitive (ar fi un lucru bun sa existe adevarate manuale electronice, nu simple versiuni digitale ale unor manuale clasice), cat si de efecte negative, legate, intre altele, de capacitatea diferita de concentrare a atentiei in fata ecranului si in fata paginii scrise pe suport de hartie.

Dincolo de asemenea polemici, trebuie sa mentionez un element important care e pus in lumina de aceste controverse referitoare la natura invatarii in conditiile dezvoltarii rapide a noilor tehnologii. E indiscutabil faptul ca accesul la informatie devine mult mai usor decat in epoca precedenta. In aparenta, aceasta ar fi o schimbare spectaculoasa. In esenta insa, cotidianul nostre a stat si sta sub semnul cunoasterii si implicit al invatarii. Cum spuneam mai sus, faptul ca avem mai usor acces la informatii nu inseamna ca stim mai mult si invatam mai repede.

Totusi ceva important s-a schimbat. Desi intensitatea cunoasterii si a invatarii sunt o constanta in cotidianul nostru, schimbarea esentiala care se produce o data cu dezvoltarea noilor tehnologii se refera la tipul de cunoastere care e pus in valoare de noua societate in care traim.

Pentru a explica mai bine aceste lucruri, folosesc o diagrama speculativa realizata de Miller (2003)***, care ilustreaza foarte bine specificul societatii contemporane in materie de cunoastere.

Cumuler-du-savoir-sur-la-qualité-de-l’enseignement

Punctul de plecare al acestei diagrame se afla in distinctia dintre patru categorii de cunoastere:

1) “know-how” sau cunoasterea practica, sa stii cum sa faci, sa ai capacitatile umane si competentele necesare pentru a actiona cu inteligenta intr-un mediu complex;

2) “know-what” sau cunoasterea specializata, profesionalizanta, sa stii ce sa faci, sa cunosti realitatea si faptele;

3) “know-why” sau cunoasterea principiilor, sa stii de ce, sa stii legile de baza ale naturii, ale gandirii umane, ale societatii;

4) “know-who” sau cunoasterea modului cum se stabilesc si se intretin relatiile, sa stii cine ce face, unde si când, sa ai capacitatea de a coopera si de a comunica.

Daca, in general, intensitatea cunoasterii si a invatarii in cotidian se intalneste in diferite epoci, tipul de cunoastere si invatare valorizat de societile anterioare este diferit de cel de astazi.

Astfel, societatea agricola are nevoie in primul rand de cel care care dispune de cunoasterea practica a lucrurilor.

In societatea industriala este pus in valoare specialistul, cel care stie ce trebuie facut. Scoala, asa cum am trait-o noi, s-a construit in jurul ideii de specializare ca fiind o valoare fundamentala.

In societatea cunoasterii e din ce in ce mai multa nevoie de cel care e capabil sa mobilizeze intr-un timp scurt, bazandu-se pe intelegerea principiilor de functionare si pe reteaua sociala adecvata, o cunoastere practica ce este in plus capabila sa se autoexplice.

Cel putin trei transformari importante din societatea cunoasterii sunt puse in evidenta in diagrama de mai sus.

In primul rand cunoasterea specializata scade in importanta. Este ceea ce simt cei care se intreaba de ce copilul lor trebuie sa invete pe derost raurile cand un simplu clic ii poate pune in fata intreaga informatie de care are nevoie. A sti pe derost râurile sau capitalele tuturor tarilor, cum multi dintre noi a trebuit sa o facem, nu mai e o forma de cunoastere valorizata in conditiile in care esti “conectat” zi si noapte. Totusi, faptul ca am invatat candva aceste lucruri ne ajuta sa ne punem intrebari daca vedem un râu fara nume sau o tara fara capitala. Am interiorizat deja principiul ca toate trebuie sa poarte un nume. Calea prin care am ajuns sa ne insusim acest principiu a trecut prin cunoasterea specializata si a presupus, intre altele, sa invatam pe derost lucruri pe care apoi le-am uitat. Simplificand, aceasta este ceea ce propune scoala de astazi: sa ajungi la cunoasterea si intelegerea principiilor trecand prin cunoasterea si intelegerea faptelor, a realitatii. Societatea (testele PISA, de exemplu) are pretentia de a detine busola si, in graba de a arde etapele, ar vrea uneori ca scoala sa transmita direct aceasta cunoastere a principiilor de care este din ce in ce mai multa nevoie in cotidian. Insa scoala se incapataneaza sa construiasca harta de care avem nevoie pentru a folosi constient busola uneia ori a alteia dintre societatile prin care vom trece in timpul vietii.

In al doilea rând, cunoasterea practica revine in forta in societatea de astazi. Nu e suficient doar sa stii, ci trebuie sa aplici ceea ce stii. Pentru scoala, aceasta e o provocare chiar mai mare decat cea precedenta. Caci in epoca industriala, scoala se multumea sa transmita cunostinte bine selectate si ierarhizate. Utilizarea concreta a acestor cunostinte se facea indeobste dupa terminarea scolii. Astazi e nevoie de instituirea unui nou echilibru intre cunoasterea practica si cea teoretica. In plus, cunoasterea practica a devenit mai complexa comparativ cu societatea agricola. Nu mai inseamna doar sa stii cum sa faci si sa faci efectiv lucrurile bine, ci e nevoie in plus sa-ti intelegi propria actiune si sa fii capabil sa o explici celorlalti. Esti competent pentru ca esti capabil sa-ti exprimi gesturile prin cuvinte.

In al treilea rand, observam ca apare in forta un nou tip de cunoastere care nu a fost valorizat intr-un mod special de vreuna din societatile anterioare. Traind intr-o lume din ce in ce mai globalizata, e tot mai important sa detii informatia corecta intr-un timp util pentru a putea actiona inaintea celorlalti. Asta presupune sa cunosti foarte bine modul cum se stabilesc si functioneaza relatiile sociale. Am putea chiar sa numim acest tip de cunoastere ca fiind “descurcareala”, in sensul bun al cuvantului, acela de a sti in orice moment pe cine sa te bazezi si cum trebuie sa-i mobilizezi pe cei de care ai nevoie sa te ajute sa-ti indeplinesti obiectivele. Din nou scoala e pusa la grea incercare. Trebuie sa propuna solutii pe care, deocamdata, se pare ca nu prea le are. Sau nu este inca pregatita sa le “divulge” tuturor…

Transformarile prin care trece scoala pentru a regasi, poate, candva, o forma de incredere sociala, sunt numeroase, se afla doar la inceput si nu se limiteaza doar la Romania.

Fiecare societate critica scoala cu argumentele care-i stau la indemana. Pentru unii occidentali, scoala nu mai raspunde modelului de democratie sociala deoarece schimbarile recente s-au produs intr-o logica a masificarii si nu a emanciparii si a egalitatii de sanse. Alti occidentali sunt extrem de ingrijorati pentru ca dau prea multi bani pe scoala si nu obtin rezultate care sa justifice investitia. La români, din câte am constantat in acest forum, se vand inca foarte bine criticile scolii in ambalaje colorate cu “tâmpiti”.

Simplificand pana la caricatura, trebuie sa spun ca un lucru ii uneste insa pe criticii acerbi ai scolii de pretutindeni: dau de pamânt cu ceva – occidentalii cu democratia, românii cu intrarea ratata in modernitate. Sa fie insa aceasta singura cale de a intelege provocarile fara precedent ale societatii cunoasterii ? Eu una sunt convinsa ca nu. Ba dimpotriva, ratam discutiile esentiale.

* Cf.: “International Journal of Illich Studies”

** Illich, I. (1971). Deschooling society. New York. (in franceza: Ivan, I. (1971). Une société sans école. Seuil, Paris.)

*** Miller, R. (2003). The Future of the Tertiary Education Sector: Scenarios for a Learning Society. Paper presented at the Japanese Seminar on the Future of Universities, Tokyo.

Preluat de pe: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/scoala-societatea-democratia-si-ambalajele-cu-tampiti/

Acest articol a fost publicat în Câte ceva despre educatie, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>