Scrisoare deschisa Domnului Gabriel Liiceanu

Domnule profesor,

Nu ma cunoasteti pentru ca nu ne-am intâlnit niciodata. Eu va stiu insa de multa vreme prin intermediul cartilor pe care le-ati scris. Cea dintâi, Tragicul, a fost o lectura impusa in primul an de facultate. A doua, Jurnalul de la Paltinis, a fost sugerata de prieteni prin 1987 sau 1988. Asa l-am descoperit pe Constantin Noica. Dupa aceea, propria curiozitate mereu intrebatoare mi-a adus celelalte carti ale dumneavoastra. Dupa 1990, am devenit beneficiarul direct al inteligentei antreprenoriale care v-a facut sa va legati destinul individual de o institutie culturala privata. In istoria tulbure a românilor de la rascruce de  secole, am convingerea ca editura Humanitas pe care ati fondat-o va ramâne unul dintre reperele culturale importante.

Pentru ca am acest respect intelectual fata de tot ceea ce ati realizat pentru cultura româneasca, ultimul dumneavoastra articol publicat pe platforma Contributors (Cianura noastră cea de toate zilele) m-a surprins si m-a intristat.

Mai intâi, am fost mirata sa constat ca, din punctul dvs. de vedere, România de astazi s-ar  sprijini pe doar trei categorii de oameni:  întreprinzatori, magistrati si ziaristi necoruptibili. Imi pare rau sa o spun, dar faceti o mare nedreptate. Lupta cu ceea ce numiti foarte expresiv “diavolul fricii si al dezabuzarii noastre” o duc toti românii care isi fac corect datoria in conditiile unei tari macinate de impostura, prostie si oportunism la nivelul cel mai inalt. Exemplele de potentiali candidati la titlul de “cavaler al lui Dürer” nu ne vin doar din domeniul antreprenorial, al justitiei sau din cel jurnalistic.

Credeti, domnule profesor, ca cineva ca Ioan Ursu[1], profesorul alungat de sistemul românesc de invatamânt sa-si faca lectiile de matematica intr-o stupina n-ar fi demn de titlul de “cavaler al lui Dürer” ? Cu ce  ar fi mai prejos ceea ce a facut si continua sa faca acest om fata de cei pe care-i mentionati dumneavoastra ? Daca ar sta in puterea mea, l-as lua din stupina si l-as pune sa conduca invatamantul românesc. Cu un asemenea ministru al educatiei, am certitudinea ca ar creste numarul tuturor celor pe care România s-ar putea baza: medici, profesori, ingineri, muncitori, informaticieni, intreprinzatori, magistrati, ziaristi incoruptibili, etc.

A doua mirare pe care mi-a produs-o textul dvs. tine mai putin de ceea ce ati spus si mai mult de ceea ce as astepta sa spuneti. Aveti cunostinta, probabil, de eroarea care s-a strecurat in articolul dumneavoastra cu privire la faptul ca, in ciuda a ceea ce afirmati, premiul Nobel poate fi acordat de mai multe ori aceleiasi persoane.

Nu v-as fi semnalat acest lucru daca cele doua comentarii unde se rectifica informatia cu privire la acest aspect  nu ar fi insotite de prea multa cianura, marca Antena 3. E culmea ca textul dumneavoastra e acum aparat cu aceleasi tipuri de instrumente pe care am certitudinea ca le dispretuiti. E un cerc vicios din care, pentru a putea iesi, e nevoie de ajutorul dumneavoastra.

I se atribuie lui Benjamin Franklin afirmatia: “Spune-mi si uit. Invata-ma si-mi amintesc. Implica-ma si invat“. Invatati-ne, domnule profesor, cum putem accepta o greseala fara a avea pentru aceasta nevoie de a apela la atacuri la persoana si bâiguiri fara inteles. Va asigur ca, spre deosebire de alte publicatii online, platforma Contributors.ro e un loc unde, din când mai si invatam unii de la altii, implicându-ne reciproc si in deplina libertate de exprimare in tot felul de jocuri de idei si argumente.

In incheierea acestei scrisori vreau sa amintesc cuvintele lui Albert Camus din Discours de Suède, care, desi scrise in 1957, par a-si avea originea in realitatea României de astazi:

Fara indoiala ca fiecare generatie se crede a fi destinata sa refaca lumea. Cu toate acestea, generatia mea stie ca nu o va reface. Dar misiunea sa este, poate, mai importanta. Aceasta consta in a impiedica destramarea lumii. Mostenitoare a unei istorii corupte unde se amesteca revolutii decazute, tehnici devenite innebunitoare, zei morti si ideologii obosite, unde puteri mediocre pot astazi sa distruga totul, dar nu mai stiu sa convinga, unde inteligenta a plecat capul pâna la a deveni slujnica urii si a opresiunii, aceasta generatie a trebuit sa restaureze, in ea insasi si in jurul ei, plecând de la singurele sale negatii, câte putin din ceea ce face demnitatea de a trai si de a muri.

Am convingerea, domnule profesor, ca misiunea generatiei mele, a celor care au astazi intre 40 si 50 de ani, este aceeasi cu cea a generatiei lui Albert Camus. Nici generatia mea nu va putea sa refaca România pe plan cultural, social, politic. Are insa obligatia sa impiedice destramarea valorilor sociale si culturale. Ca sa reusim, avem nevoie de repere morale. Nu trebuie sa le inventam, ci sa facem in asa fel incat sa iasa mai bine la iveala. Pentru aceasta va solicit sprijinul, rugându-va sa reactionati cu privire la cele doua aspecte semnalate in aceasta scrisoare.

Cu respect,

Adriana Gorga

Preluat de pe : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/scrisoare-deschisa-domnului-gabriel-liiceanu/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Controverse. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Scrisoare deschisa Domnului Gabriel Liiceanu

  1. d.p. spune:

    d.p. spune:
    11/02/2014 la 19:50
    Dl. Gabriel Liiceanu spune, in ultimul sau articol, de ieri :
    “Când, peste decenii, se va deschide seiful limbii române de astăzi, grație lui Cărtărescu și altor scriitori ce vor intra în legendă, el nu va fi gol. Se va găsi acolo depozitul de cuvinte, născute în acești ani mizerabili …”

    Cam asa priveam, in anii ’80, “Povestiri despre om”, “Sase maladii ale spiritului …”, “Despartirea de Goethe”, “Incercare in Politropia omului si….”, “Minima moralia”, “Drumul la zid”, “Jurnalul de la Paltinis”, “Cartea de iarna”, “Arca lui Noe”, “Epistolar”……
    Seiful limbii romane poate fi mereu augmentat si vazut ca un continuu proces, in fina interactie cu noi.
    Poate de aceea Maxa il doreste pe Gabriel Liiceanu dispus sa se reinoiasca, sa accepte “criticile” dezinvolt si fara banuieli marunte, sa palpeze “depozitul de cuvinte” cu acuratetea anului 2014, chiar daca amintirea anilor ’80 ii sprijina umerii.
    Se poate reinventa Gabriel Liiceanu, are nevoie de asta ? Dar noi ?
    Il vrea si Vali nitelus altfel sau este “perfect valabil” intre limitele (neimpuse) stiute ?

    Răspunde

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Si eu am sperat ca va accepta critica. Nu cu dezinvoltura, ci cu intelepciune. Cine sa te invete modul simplu in care-ti poti accepta greseala daca nu o persoana ca d-lui ?
      Depozitul de cuvinte a lui Cartarescu descoperit de invatacelul de mâine ? Daca va fi sa fie asa (personal am o alta parere), atunci de ce oare insista toti atat de mult asupra recunoasterii astazi a lui Mircea Cartarescu ? De ce le teama ca va fi uitat si-l tot pun pe stindard ? Eu nu inteleg. Aici unde traiesc, scriitorii sunt prezentati cu mai multa modestie in spatiul public.

      • d.p. spune:

        Dl. Gabriel Liiceanu este, in primul rind, scriitor, un foarte bun scriitor. A dovedit-o, intii, in “Jurnalul de la Paltinis”, apoi, in Despre limita si in Usa interzisa (jurnal). In anii din urma, a publicat un mirific interviu cu Poetul Mircea Ivanescu. In cazul lui Mircea Cartarescu, fara umbra de invidie, f. probabil, se inseala. Are insa “meritul” ca se inseala impreuna cu multa lume buna. Se mai intimpla. Cine-si mai aminteste sau, mai grav, cine il mai citeste, astazi, pe Anatole France ?
        Ultimul vinovat de aceasta supralicitare este, desigur, Mircea Cartarescu. El insusi, in interviurile pe care le acorda, pare strivit intelectual de propria-i statura. Daca, cu dificultate, gasesti ceva demn de retinut in exprimarile lui, inseamna ca bunavointa ta a functionat fara gres.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Este intotdeauna dificil sa faci critica de intampinare. Nici mie nu-mi place in mod special Mircea Carterescu, dar stiu foarte bine si ca literatura e o chestiune de gust: poate fi oricat de bun, iti place sau nu-ti place, si atat.
          Ceea ce pot insa critica este modul agresiv de promovare a lui Mircea Carterescu in comparatie cu alti scriitori romani care nu sunt pe agenda, desi sunt foarte buni. Ma gandesc aici la Matei Visniec, de exemplu, pe care eu il apreciez foarte mult. E unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani ai nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>