Statul si educatia

Update 1

Fiind destinat in primul rand comentatorilor, multi dintre dvs. ati inteles deja ca articolul acesta e in primul rand despre capacitatea de a dialoga si a dezbate in spatiul public.

Am adoptat o metoda activa de abordare a dialogului public, construind pentru cei interesati un spatiu de dialog. Singurele criterii dupa care mi-am ales interlocutorul privilegiat au fost sinceritatea, seriozitatea, responsabilitatea si consecventa fata de opiniile exprimate, oricare ar fi acestea. In cele din  urma, ma regasesc eu insami in aceste caracteristici, desi modalitatea in care-mi structurez ideile si mesajul pe care vreau sa-l trasmit sunt complet diferite.

Pentru mine, inainte de toate a dialoga inseamna sa incerci sa intelegi ce vrea sa spuna celalalt, sa-l intrebi pentru a te a asigura ca ai priceput, sa ai tu insuti o pozitie despre subiectul in discutie, sa identifici ce anume din discursul celuilalt iti creaza puntea de legatura catre ceea ce vrei sa transmiti si apoi sa-ti organizezi intr-un mod succint exemplele, argumentele etc. cu care sa-ti convingi atat interlocutorul, cat si pe cei care te citesc.

Dupa cum observati mai jos, cei mai multi dintre comentatorii ale caror interventii au putut fi publicate nu prea reusesc sa dialogheze. As spune chiar ca uneori te apuca plansul cand vezi cat de mult se straduiesc oamenii sa NU comunice intre ei.

Sloganul sub care as aseza mare parte dintre interventiile de mai jos ar fi acesta: “Noi criticam, nu gandim“. Cinci tipuri de critica pot fi identificate in aceste comentarii.

Puteti observa cu totii ca cele mai multe interventii publicate (si, credeti-ma pe cuvant, TOATE interventiile nepublicate) intra in categoria criticii agresive. Nu are importanta despre ce este vorba, eu vreau sa le arat tuturor ca sunt cel mai destept. Si sunt cel mai destept pentru ca stiu cel mai bine sa pun pumnul in gura, nu  pentru ca am abilitatea sa-i fac pe ceilalti sa ma aprecieze pentru ceea ce gandesc si comunic.

Pe locul al doilea ajunge critica ironica. E vorba despre a-l dispretui pe celalalt, de a sublinia faptul ca e insignifiant, ca el si tot ceea ce spune nu au nicio valoare.

Al treilea tip de critica, in ordinea frecventei in comentariile de mai jos, e critica interogativa: se identifica o problema si se pun intrebari asupra modalitatilor de rezolvare. Practica unei asemenea critici ar deschide oarecum un canal de comunicare daca intrebarile care se formuleaza nu ar fi prea mult contaminate de ironie. Sa o mentionam insa ca pe un element pozitiv.

Iar in final, cateva comentarii mai scot in evidenta (spre marea mea bucurie) si elemente de critica constructiva, exprimata prin contra-exemplu si/sau contra-argument. Faptul ca in acest exercitiu de comunicare si-a gasit loc si acest tip de critica imi arata ca nu totul este pierdut, ca mai putem comunica  pe teme de interes public.

Nu ne mai ramane decat sa echilibram balanta, reducand agresivitatea. O nimica toata, nu-i asa ?

Preluare de pe: http://www.contributors.ro/administratie/educatie/statul-si-educatia/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>