Tacerea nu-i de aur, e de plumb

Nimeni nu a rezistat prin cultura in comunism, a supravietuit numai. A rezista e « un fel de a iesi la bataie, a-ti risca viata », spune Andrei Plesu. Rezistenta prin cultura in comunism n-a fost decat asteptare lânceda, cetoasa, resemnata. A fost rezistenta aparenta si egoista. A fost rezistenta inchisa in tine ori in grupul minuscul care tinea loc de societate.

Ceea ce ne spune insa mai putin Andrei Plesu este ca nimeni nu rezista prin tacere in postcomunism.

Uitati-va ce-am ajuns dupa un sfert de veac de la disparitia dictaturii autoritariste.

Dupa 1990, am tacut plecand, am tacut batând in retragere sa nu ne ia la ochi prostul si sa ne mestece in cocina cu porci, am mai tacut, din pacate, si murind …

Practica insistenta a tacerii ne-a adus o lume in care nu ne mai regasim, n-o mai recunoastem, nu mai e a noastra.

Fetele culturii si ale tacerii sunt multiple. Vorbim aici insa numai de cultura si tacere ca spatii de refugiu din societati cu valori rasturnate si inchise, fie intr-un colectivism de parada, fie in oportunism si arivism. In comunism supravietuiai prin cultura si-ti protejai viata prin tacere. In postcomunism, supravietuiesti in numele culturii si-ti protejezi o aparenta demnitate prin tacere.

Cultura in comunism si tacerea in postcomunism sunt asemenea  unor spirale. Fiecare dintre aceste spirale se intretine singura si se adânceste la nesfârsit. Spirala culturii din comunism si spirala tacerii din postcomunism devin distrugatoare in momentul cand crezi ca poti sufoca sau nega o suferinta prin tacere sau prin cultura.

N-am mai putut sa tac, nici in 2012, când am ajuns in contributors.ro, si nici in februarie 2014, când am plecat si am infiintat contributors.ch.

Multi ma judeca pentru ca le-am luat marca si n-am ales un alt nume. E dreptul lor sa creada ce vor tot asa cum e si dreptul meu sa rup tacerea pentru a spune ca a venit vremea sa incetam a ne mai amagi cu vocatia intemeierii.

Am spus la despartirea de contributors.ro ca regret plecarea dintr-o comunitate de practica autentica a modernitatii românesti. Ideea de contributors e un lucru bun si extrem de util pentru România de astazi. E gestionat, din pacate, cu prea multe orgolii si partizanate strident colorate. Am considerat ca am nu doar dreptul, ci si datoria sa iau o samânta buna si s-o plantez in teren sanatos.

Cand si cât de mult se va dezvolta contributors.ch , nu depinde doar de mine, ci de toti cei care vor veni alaturi pentru a discuta proiecte, idei, argumente, opinii despre România si modul cum vrem sa arate in prezent si in viitor.

Tot de voi toti depinde si cum va creste contributors.ch : emigrant stingher ori impreuna cu aceia care pâna acum ati tacut.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Va asteptam in acest spatiu neutru, liber de insulta, impostura si oportunism pe toti aceia care va simtiti in dezacord profund cu discursul public românesc de astazi.

Cine doreste sa propuna un articol pe una din temele platformei il poate trimite la: editor@contributors.ch

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Acest articol a fost publicat în Fara categorie. Salvează legătura permanentă.

16 răspunsuri la Tacerea nu-i de aur, e de plumb

  1. @) Autor

    Am pus si pe pagina mea de FB, sa jutam oleaca buna cunoastere a site-ului. Textul e excelent, poate trebuia spus intr-o propozitie ca, pe linga rezistenta culturnica, a existat in Romania comunista si o rezistenta efectiva, deci cu aseumarea cu riscuri, de la miscarile muncitoresti la cazurile de disdenta intelectuala, mai putine decit in tarile surori, nai degraba individuale cel mai adesea, insa existente…

    • gyyl spune:

      Corect!!!!!1

      • io spune:

        hum, subestimata rau miscarea anticomunista din romania liviule.poate privind anii “nostri” sotinc sotinc mai mere, dar in ce privesc generatiile dinaintea noastra nici gind. uite vezi,asa ajung sa-mi tare para rau ca n-am stofa de scrib, temeinic

    • virgil spune:

      Domnule Antonesei . Noi nu am avut o resitenta prin cultura. Chiar daca a fost o forma oarecare de protest eu cred ca a fost o forma prin care oamenii incercau sa se protejeze de urgiile comunismului. Nu e nimic rau in chestia asta nu toti oameni au stofa de eroi. Ce m-a deranjat la acesti “rezistenti prin cultura” a fost pretentia lor de a fi comparati cu cei ca dumneavoastra si multi alti care chiar au luat bate pe spinare pentru exprimarea publica a nemultumirilor

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc mult pentru completare. Din pacate, in comunism rezistenta culturnica a fost un fenomen sa-i spunem de masa (sa-mi fie iertat cuvantul prea iesit din globalizare), in timp ce rezistenta efectiva a fost, cum spuneti, de natura restrânsa, izolata. In postcomunism avem o tacere de masa a oamenilor de bun simt si un zgomot strident si obositor tot de masa al celor fara bun simt. Ar fi nevoie sa inversam proportiile: sa fie mai multa manifestare in discursul public din partea oamenilor onesti si civilizati care ar trebui sa duca si la mai multa tacere din partea acelora care stau prost la capitolul sapte ani de-acasa. Cred ca e si o problema de educatie aici.

  2. Sorin Bocancea spune:

    A mai fost si rezistenta prin mica coruptie.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      A iesit cineva la bataie, si-a riscat viata in comunism folosindu-se de mica coruptie ? Eu nu cred.

  3. d.p. spune:

    “Spirala culturii din comunism si spirala tacerii din postcomunism” – iata un subiect la care merita sa meditezi.
    Cind Elisabeth Noelle-Neumann a scris, in 1974, “Spirala tacerii”, lumea era inca departe de postcomunism, un termen la care nici nu stiu daca macar visam. “Majoritatea tacuta”, la care universitatile americane au fost f. sensibile, invitind-o pe N-Neumann, imediat, in USA, parea, atunci, mai prezenta dincoace de cortina de fier, desi autoarea isi cladea argumentatia pe date culese dincolo de cortina.
    Desi, utopic, nu ne imaginam decit o democratie fermecator de binevoitoare, trebuie sa descoperim, cu tristetile de rigoare, prezenta unor fenomene care ni se par halucinante. Greu ne-am fi imaginat ca am putea intilni relatii “contra naturii” : majoritatea galagioasa=majoritatea tacuta, pe Internet (si nu numai).

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Democratia e departe de a fi binevoitoare, e plina de constrângeri si se dezvolta cu multa modestie si umilinta. Am un avantaj sa vad cum se desfasoara lucrurile in Elvetia si cum intreaga clasa politica, indiferent de ideologie, construieste un discurs public unde se reprezinta in serviciul poporului. La ultimul referendum, au fost toate partidele politice din Elvetia contra unuia singur. A castigat cel singur, cu o majoritate redusa. Am ascultat primele reactii ale celor care au pierdut. Nu si-au ascuns deceptia, dar absolut toti au inceput prin: poporul asta a decis, acum e treaba noastra a tuturor sa vedem cum facem ca sa transpunem in practica ceea ce s-a hotarât. Absolut nimeni nu a inceput sa conteste ca e doar 50,3%, ca s-ar putea considera ca jumatate sunt de-o parte si cealalta jumatate de alta. Nu, nici gand. Este greu sa se ajunga la o asemenea constiinta politica si civica in Romania. Poate va fi posibil candva. Nu stiu. Acum nu e nevoie decat sa spunem cui vrea sa auda ca exista comunitati in lume care practica un asemenea comportament politic. Atat.

      Teoria lui Elisabeth Noelle-Neumann poate fi utilizata foarte bine si pentru a analiza comentariile extrem de numeroase din contributors.ro cu privire la plecarea mea. Dar asta-i istorie pe care vreau s-o las in urma. Am multe planuri interesante pentru viitor.

  4. d.p. spune:

    postez, aici, raspunsul dat dlui MGab, pe contributors.ro, domnia sa acuzindu-ma ca sunt apropiat de Liviu Antonesei si de aceea am avut cuvinte bune pt. dna Gorga :

    Este f. adevarat, sunt in relatii de prietenie de 35 de ani cu dl. Liviu Antonesei. Prietenia noastra a pornit atunci cind am descoperit, datorita dlui Antonesei, un autor necunoscut, care nu publicase nici macar o carte, ci doar o pagina de poeme in revista clujeana Echinox. Liviu Antonesei a scris, atunci, in revista studenteasaca ieseana Dialog, atipic, o, cum sa-i zic ?, recenzie, intimpinare, prezentare entuziasta a autorului respectiv, numindu-l “uimitor, nou in toate privintele, un nume de care se vor auzi lucruri nemaipomenite in viitor” , ce imi mai aduc aminte, nu am recitit de atunci textul. Aceasta generozitate, dublata de un gust sigur, mi l-au facut f. simpatic pe dl. Antonesei, intr- o lume acra, gri, cind nu era de-a dreptul neagra pt. autorii tineri. Pagina din Echinox se numea Georgicele si apartinea unui student slabut si micut, bucurestean, pe nume Mircea Cartarescu. Abia in anul urmator, Mircea debuta in volum cu “Faruri, vitrine, fotografii”, la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti, editura condusa, in acel an, ultimul, de catre Marin Preda. Mircea lua, in acel an, cel mai mare/important premiu studentesc, dupa care a urmat Ion Muresan, la Suceava si, apoi, eu, la Craiova, la acele festivaluri studentesti , la care, in jurii, erau Laurentiu Ulici, Nicolae Manolescu, Eugen Simion si Constanta Buzea, in anul in care mi-a revenit mie premiul, in 1983. Atunci, Iasul a obtinut 2 premii importante la Gaudeamus, la intrecerea studentilor, prin Sorin Antohi, pt. eseu si prin mine, pt. poezie. Eu asa imi amintesc, acum, ca primul care a scris entuziast despre Mircea Cartarescu a fost Liviu Antonesei. Apoi, a scris, fara sa fi publicat vreun volum, si despre mine, si despre colegul nostru disident/rezistent, uitat acum, Dan Petrescu, si, parca, despre Liviu Cangeopol.
    Insa, pe blogul lui Liviu Antonesei nu am intervenit niciodata si nici nu stiam, in momentul in care am scris (pe 8 febr.) citeva cuvinte binevoitoare pt. o doamna pe care o citisem de citeva ori si care parea agresata de o multime alcatuita preponderent din barbati, pe contributors.ro, ca doamna Gorga il cunoaste. A doua zi am aflat ca il cunostea dna Gorga, fosta studenta in Iasi, la Universitatea noastra.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Prietenia, indiferent cu cine ar fi ea nu cred ca trebuie sa fie un repros. Ura ar trebui sa fie un repros. Incapacitatea de a argumenta rational idei contradictorii ar trebui sa fie un repros. Chiar daca il cunosc pe Liviu Antonesei de multa vreme, nu inseamna ca avem aceleasi idei sau ca nu-i spun deschis unde sunt divergentele cand acestea apar. Iar daca nu ne convingem reciproc, asta e, traim foarte bine cu diferentele de opinii.
      Si inca ceva, eu nu l-am uitat pe Dan Petrescu. Era bibliotecar la Biblioteca de stiinte sociale pe vremea primei mele universitati.

  5. d.p. spune:

    ma bucur ca ati avut parte, ca studenta, de un bibliotecar de exceptie – Dan Petrescu. Se vede asta.

  6. Dorin Tudoran spune:

    @Adriana Gorga

    Succes si curaj. Va fi nevoie de mult curaj, spre a avea succes. Dar e “fezabil”…

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc mult pentru sustinere. Sa aveti “tastatura” aurita cand scrieti ca e fezabil !

  7. Radu Lupascu spune:

    Intrebare: Este oare cultura de astazi adresata unei mase largi de oameni?
    Parere mea: Pentru unii, astazi cultura este o afacere.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Depinde cum fiecare om de cultura isi reprezinta publicul tinta: e si afacere, normal, dar si daruire.
      Pe aici se studiaza in facultatile de stiinte sociale o economie si o sociologie a culturii. Traim timpuri complicate si nu cred ca e bine sa ne lasam coplesiti de nostalgie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>