Vrem o universitate ca afara !

Comparand sisteme universitare compari, de fapt, societati, argumenta in 2000 Christine Musselin, profesoara si cercetatoare la Sciences  Po, Paris. Cum in Romania, mitul “tarii de afara” a entuziasmat si contiuna sa inflacareze spatiul public, nu ar fi exclus sa auzim pe cineva in curand cum striga “vrem o universitate ca afara”.

Inainte ca ideea aceasta neghioaba sa-si faca loc pe vreo pancarta as dori sa va asigur ca universitatile romanesti au fost intotdeauna “ca afara”. De-a lungul timpului, acestea nu au pierdut niciodata contactul cu realitatile stiintifice si culturale ale celorlalte universitati ale lumii.

Compari societati, cand compari sisteme universitare, e drept. E vorba aici in special despre guvernarea universitatilor, ceea ce depinde, evident, de natura regimului politic si de modul in care este asezata societatea. Insa cand trebuie sa compari universitati, nu poti decat sa aduni probleme si intrebari comune care traverseaza lumea stiintifica, indiferent carui spatiu geografic ii apartine aceasta. Este ceea ce scoate in evidenta, fostul rector al Universitatii din Geneva intr-o nota adresata Senatului Universitatii, in 1971, cu scopul de a promova acordul de colaborare dintre universitatea elvetiana si  Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca:

Interesul stiintific nu e singurul care poate justifica asemenea colaborari. Toate universitatile fac fata unor probleme asemanatoare, cu nuante specifice fiecarei tari si regimului politic si social al acesteia. Contactele pe care acestea pot sa le stabileasca intre ele contribuie la intarirea autonomiei fata de stat si intretin calitatea muncii academice. O informare reciproca le permite profesorilor si celor care studiaza in fiecare universitate sa-si masoare cu exactitate avantajele si inconvenientele datorate conditiilor specifice ale fiecareia. Pe plan stiintific, preocuparea pentru dezvoltarea industriala a Romaniei a facut ca unor discipline sa li se acorde o mai mare atentie, in detrimentul altora. In chimie si fizica, de exemplu, ca si in stiintele pamântului, universitatile romanesti au o situatie echivalenta, daca nu mai buna decat a noastra. In aceste domenii, interesul de a face astfel de schimburi este egal de ambele parti. Nu este acelasi lucru in ceea ce priveste stiintele morale, al caror echipament a suferit din motive financiare. Cercetatorul roman va pretui mult oportunitatea de a lucra in bibliotecile noastre. In sensul celalalt, cercetarea pe teren (geografie, zoologie, etnografie, arheologie, arhivistica….) poate scoate la iveala pentru ai nostri un impresionant domeniu de investigare stiintifica .”

Suntem astazi la peste 40 de ani distanta de cand rectorul genevez folosea asemenea vorbe pentru a incuraja colaborarea dintre universitatea elvetiana si o universitate româneasca. S-au schimbat regimurile politice, s-au produs modificari importante in ceea ce priveste conditiile sociale, dar universitatile continua sa se sprijine reciproc atat pentru a apara valorile stiintei si ale culturii, cat si pentru a evolua impreuna, intelegand si formuland raspunsuri la cererile tot mai diverse ale societatilor din care fac parte.

Doua dintre cele mai importante intrebari care preocupa astazi universitatile si universitarii lumii sunt legate de modificarea publicului estudiantin, din ce in ce mai divers si numeros, si de schimbarea cadrului de referinta: de la universitati nationale la universitati care tot mai mult trebuie sa-si faca un nume si-un renume in spatiul mondial. Acest al doilea aspect a luat in primul rand forma clasamentelor academice, al caror sezon tocmai a debutat, o data cu noul an universitar.

Pentru a intelege aceste probleme si a formula solutii, universitatile fac ceea stiu cel mai bine: se aduna, discuta, schimba opinii si experiente.

Este ceea ce s-a intamplat vineri, 19 octombrie 2012, la Universitatea din Lausanne, Elvetia, cu ocazia conferintei lui Eric Mazur, profesor de fizica la Harvard University. In afara preocuparilor sale de cercetare, profesorul Mazur este interesat si de modul cum poate ameliora insusirea cunostintelor stiintifice de catre studenti. Intitulata “Confessions of a converted lecturer”, conferinta de vineri de la Lausanne le-a permis celor prezenti sa inteleaga mai bine asa-numita metoda a invatarii colaborative (“peer instruction”) care permite o crestere a interactivitatii in conditiile unui numar mare de studenti in amfiteatru. A fost o marturie sincera, documentata, argumentata asupra modului cum un profesor de la o universitate prestigioasa a inteles ca trebuie sa se lase transformat de proprii studenti si sa-si schimbe modul de abordare a cursurilor academice :

I thought I was a good teacher until I discovered my students were just memorizing information rather than learning to understand the material. Who was to blame? The students? The material? I will explain how I came to the agonizing conclusion that the culprit was neither of these. It was my teaching that caused students to fail! I will show how I have adjusted my approach to teaching and how it has improved my students’ performance significantly“.

Nu este pentru prima data cand profesorul Mazur este invitat pentru o asemenea conferinta. Gasiti una din precedentele sale interventii pe aceasta tema la adresa:

http://www.youtube.com/watch?v=WwslBPj8GgI&noredirect=1

Conferinta de la Lausanne va fi de asemenea disponibila in curand in format video. Voi comunica adresa la momentul respectiv. Pana atunci insa, cei interesati pot gasi mai multe informatii si documente cu privire la preocuparile profesorului Mazur in materie de predare academica la adresa:

http://mazur.harvard.edu/

Cea de-a doua problema careia universitatile, in special cele europene, ii cauta astazi solutii se refera la clasamentele institutiilor academice. Intr-o societate aflata intr-un ritm alert de mondializare, nevoia de a clasa si clasifica universitatile, nu in primul rand pentru a le controla si conditiona financiar, ci pentru a putea sa le utilizezi mai bine resursele de cunoastere, apare ca fiind evidenta. Universitatile europene, in mare parte dezvoltate pe baza modelului humboldtian de universitate, caracterizat printr-o larga autonomie a cunoasterii si difuzarii acesteia, sunt mai putin incantate de clasamentele ierarhizante in spatele carora se afla numeroase jocuri de putere.

Dezvoltat de CHEPS (Center for Higher Education Policy Studies) din Olanda, U-map este astfel o propunere de clasificare a institutiilor academice europene bazata pe criterii multiple, in functie de nevoile utilizatorilor. U-map este in egala masura si un instrument care permite descrierea sistematica a peisajului universitar european.  Realizarea sa a fost posibila datorita sprijinului financiar al Comisiei europene.

Primul raport de cercetare din cadrul acestui proiect a fost publicat in 2005 si se intituleaza “Institutional Profiles”. Sunt prezentate aici principiile care vor sta la baza clasificarii institutiilor europene de invatamant superior si prima versiune a criteriilor care vor fi utilizate pentru a o realiza. Al doilea raport, “Mapping Diversity”, prezinta rezultatele testului de verificare a clasificarii si formuleaza o a doua versiune a criteriilor selectionate in acest scop. Al treilea raport a fost publicat in 2010 si contine propunerea de clasare multidimensionala a institutiilor de invatamant superior. Aceasta e insotita si de un model de aplicare organizationala a acestei clasificari. Cei interesati pot consulta acest raport la adresa:

http://eacea.ec.europa.eu/llp/project_reports/documents/erasmus/accompanying_measures_2008/era_am_142769.pdf

A patra etapa din acest proiect se va desfasura luni, 22 octombrie 2012,  la Copenhaga unde va avea loc un seminar de prezentare a rezultatelor obtinute in urma clasarii institutiilor de invatamant superior din tarile nordice. Acest seminar va fi transmis via live-stream si poate fi urmarit de oricine doreste sa afle mai multe cu privire la aceste aspecte. Detalii privitoare la conexiune si programul seminarului se afla la adresa:

http://uv-net.uio.no/wpmu/hedda/2012/10/17/call-for-participants-u-map-dissemination-seminar-live-stream/

Universitatile romanesti sunt mai putin implicate in proiecte de acest fel. Acest lucru nu inseamna si ca nu se cunosc asemenea initiative in Romania. Ele par sa treaca insa in plan secund.

Intre 2007 si 2009, in cadrul unei cercetari doctorale, am intervievat in Romania mai multi responsabili de universitate (rectori, vice-rectori) si responsabili guvernamentali in materie de invatamant superior. Am avut astfel privilegiul sa adun cateva marturii sincere asupra modului in care universitatile romanesti si principala sa institutie de tutela se situeaza fata de provocarile societatii cunoasterii.

Cu privire la universitarii romani, unul dintre responsabilii unei mari universitati romanesti intervievat in aceasta perioada, spunea cu amaraciune:

” Problemele personalului si ale liderilor (…) sunt istorice. Oamenii vin dintr-o cultura, cultura romana, care este individualista si antiasociativa. Noi consideram normal ca unii sa aiba o putere foarte mare si altii sa fie lipsiti de putere;  si avem tendinta sa ne consideram ca, fiind lipsiti de putere, nimeni nu face nimic. Din cauza asta nu este vorba de lene, ci este o constiinta a neputintei care se verifica in multe actiuni cotidiene. Si din aceasta cauza avem un mare conservatism. Dimensiunea anarhica in invatamantul superior se explica prin aceea ca profesorii universitari se considera liberi profesionisti ca notarii, medicii, avocatii. Ei isi vand timpul“.

In ceea ce priveste dezvoltarea pedagogiei universitare, tot un responsabil de universitate din Romania considera ca :

In cercetare se investeste foarte mult si pentru ca exista mii de publicatii de cercetare: se creaza o sfera comuna si un cadru de cooperare. In domeniul didacticii universitare insa, exista 4-5 publicatii. Nu exista un limbaj comun, nu exista un cadru si ca urmare aici suntem intr-un spatiu artizanal“.

Atunci cand vine vorba despre capacitatea institutionala a universitatii romanesti de a participa, de pe pozitii egale cu celelalte universitati europene, la transformarile care au loc astazi in acest domeniu, discursul devine si mai sceptic. Un alt responsabil de mare universitate romaneasca mi-a spus astel cu sinceritate:

” In esenta, universitatea iesita din totalitarism nu poti sa o pui portdrapelul innoirilor fundamentale. Ca nu are baza de la care sa porneasca, nu are nici factorii care sa o impinga inainte. Nu trebuie sa uitati ca 70-80% din cadrele didactice care sunt astazi si care infaptuiesc procesul Bologna sunt formate in anii 60-70“.

De partea cealalta, guvernamentala, am intalnit aceeasi retorica a diferentei fata de universitatile occidentale, motivata prin alte argumente insa. Un inalt responsabil din invatamantul superior crede ca :

 Eu as spune ca, in Romania, trebuie sa ramanem un numar de ani atasati unei culturi a dovezii pentru ca invatamantul superior din Romania nu poate fi mai bun (ar trebui sa fie, dar nu intotdeauna reuseste), decat societatea in care traim. Noi in societate suntem intr-o stare de framantare perpetua, in care lucrurile nu functioneaza intotdeuna conform legii si de aceea trebuie sa ne protejam, macar in invatamantul superior, de impostura, iar pe copii care vin la scoala si raman in Romania sa-i protejam, daca vreti,  prin ceea ce facem“.

Forma de integrare in randul universitatilor “de-afara” pe care am intalnit-o cel mai des in Romania este cea manageriala. Afirmatiile unui alt responsabil guvernamental reproduse mai jos prezinta o sinteza a acestui tip de rationament:

 Noi, generic, cadrul didactic universitar e putin dispus sa-si schimbe paradigma profesionala. Dar avand in vedere mediul de insertie pe care noi il deservim, are o dinamica extraordinara, eu sunt sigur ca aceasta dinamica se va reflecta mai devreme sau mai tarziu in aceasta profesie. Deci dascalul universitar nu va mai fi un individ care sa aiba doua functii: sa cerceteze si sa transfere studentilor know-how (…), ci sa creeze si sa transfere bunastare in mediul pe care-l deserveste (…). Deci cum creezi bunastare? Intr-o societate bazata pe cunoastere,  generand cunostere… Cum? Punand-o intr-o forma care o face compatibila cu aplicarea si transferand-o direct mediului socio-economic. O transfer ori in absolventi formati, prin rezultatele cercetarii deci prin inovatie si prin implicarea directa in viata societatii a membrilor corpului didactic. In felul asta transferi cunoasterea. Transferand cunoasterea eu creez bunastarea. Asta se intampla intr-o societate bazata pe cunoastere. Universitatea trebuie sa-si schimbe paradigma. Si atunci si profesorii trebuie sa si-o schimbe“.

Este evident ca universitatile romanesti si numeroase universitati din Europa occidentala (dintre care cateva au fost mentionate mai sus) evolueaza in registre de discurs total diferite cand vine vorba despre schimbare si evolutie in societatea cunoasterii. Nu este rau. Dar oare cu totii sunteti siguri ca e bine  ?

Reperele occidentale pentru universitatile romanesti par a fi diferite de cele pe care acestea le aveau in anii 1970. Sunteti siguri, absolut toti cei pe care va intereseaza invatamantul universitar romanesc, ca “universitatea de afara” spre care ne indreptam astazi este cea buna ?

 

Preluat din: http://www.contributors.ro/editorial/vrem-o-universitate-ca-afara/

Acest articol a fost publicat în Arhiva, Fara categorie. Salvează legătura permanentă.